Ineu

Date generale

Oraşul Ineu se aflã în partea de Vest a României, în Câmpia Cermei (parte componentã a Câmpiei de Vest), la 110 m altitudine, pe râul Crişu Alb, la intersecţia paralelei de 46o26′ latitudine nordicã cu meridianul de 21o51′ longitudine esticã, la 55 km Nord-Est de municipiul Arad. Din punct de vedere demografic, Ineu face parte din categoria oraşelor mici cu o populaţie de  9 567 locuitori (la 1 iulie 2008), din care 4 676 de sex masculin şi 4 891 de sex feminin. Dacã raportãm numãrul total al populaţiei (respectiv 9 567 locuitori) la suprafaţa oraşului în intravilan (6,7 km2) rezultã o densitate de 1 428 locuitori pe km2. Oraşul Ineu este un important nod feroviar şi rutier. În oraşul Ineu activeazã mai multe societãţi comerciale în cadrul cãroara se produc articole din material plastic, articole de pielãrie, mobilier, lenjerie de corp, conserve de legume şi fructe, biscuiţi, produse de panificaţie şi de patiserie ş.a. Fermã de creştere a bovinelor. Centru viticol. Şase lacuri piscicole cu o suprafaţã totalã de 404 ha. La Ineu se desfãşoarã, anual, festivalul internaţional al filmului de foarte scurt metraj (din 1998).

Istoric

În perimetrul oraşului Ineu au fost descoperite vestigii de locuire umanã datând din Neolitic (topoare, silexuri, fragmente de vase ceramice ş.a.) şi din perioada stãpânirii romane (obiecte de uz casnic, podoabe, monede, arme ş.a.). În secolul 12 exista aici o aşezare stabilã care apare menţionatã documentar, prima oarã, în 1214 cu numele Villa Ieneu. Dezvoltarea ulterioarã a localitãţii Ineu a fost strâns legatã de construirea unei puternice fortãreţe pe malul drept al  Crişului Alb cu rol de apãrare împotriva invaziilor diverşilor nãvãlitori şi ca centru al unui cnezat românesc. Cuceritã de turcii otomani în 1566, cetatea Ineului a fost stãpânitã de aceştia pânã la 22 octombrie 1595, dupã care  în noiembrie 1599 a intrat în posesia voievodului Mihai Viteazul. Aceastã fortãreaţã, menţionatã documentar în 1295, a fost reconstruitã în anii 1645-1652 sub conducerea lui Gabriel Haller, fiind de fapt un impunãtor castel de formã pãtratã, realizat pe douã niveluri, cu ziduri groase strãjuite de patru bastioane circulare la colţuri, prevazute cu creneluri. Castelul este mãrginit pe o laturã de cursul Crişului Alb, iar pe celelalte trei pãrţi de câte un şanţ cu apã. Recucerit de turci în 1658, castelul a devenit reşedinţa unui sangeac care a funcţionat pânã la 27 iulie 1693 când castelul a fost cucerit şi preluat de Imperiul Habsburgic. Cãlãtorul turc Evlia Celebi, cu prilejul vizitei sale la Ineu în anul 1660 consemneazã cã   ”… la Ineu este o cetate de formã pãtratã, aşezatã pe malul râului Criş, are bastioane mici de piatrã, iar în fiecare dintre ele sunt tunuri şi încap o mie de oameni…. Oraşul Ineu are 800 de case…”. În perioada 1700-1745 în acest castel s-a instalat garnizoana unor trupe de grãniceri mureşeni care în 1745 l-au pãrãsit. Dupã aceastã datã, castelul s-a ruinat treptat fiind refãcut abia în 1870 când s-au efectuat transformãri în stil neoclasic cu elemente decorative caracteristice Renaşterii târzii şi barocului. Naţionalizat în 1948, castelul a fost reparat în anii 1975-1976, iar pânã în 1989 a gãzduit o şcoalã specialã pentru copiii cu deficienţe psihice şi fizice. Dupã 1989, castelul s-a deteriorat treptat, fiind într-o stare de degradare avansatã aşteptând sã-i vinã rândul pentru a fi restaurat. În secolele 16-17, Ineu a fost reşedinţa unei episcopii ortodoxe, iar în secolele 18-19 localitatea s-a dezvoltat ca un centru meşteşugãresc cu multe bresle şi târguri renumite. Aşezarea Ineu a evoluat ca localitate ruralã pânã la 27 octombrie 1967 când a fost trecutã în categoria oraşelor. În prezent, oraşul Ineu are în subordine administrativã satul Mocrea.

Monumente

Castelul Ineu (vezi mai sus); biserica “Adormirea Maicii Domnului” construitã în anii 1775-1833, reparată în 1979-1983 şi pictatã în 1984-1986 de Verza Nicolae Marian din Sibiu. Biserica are un iconostas sculptat de Aurel Mãscãşan şi pictat de Ioan Barna şi instalat în 1983, dupã reaparea bisericii. În satul Mocrea, atestat documentar în anul 1160, la poalele Măgurii Mocrea, într-un parc de 5 ha, cu arbori exotici, existã un castel  construit în 1834 de baronul Sandor Aczel şi pierdut la un joc de cãrţi de un urmaş al sãu (Petru Aczel) în 1879 în favoarea baronului Solymoszy. Naţionalizat în 1948, în acest castel funcţioneazã în prezent un spital de neuropsihiatrie. Tot în satul Mocrea se aflã o pivniţã (cramã) construitã în 1636 de principele Gheorghe Rakockzi I, cu o suprafaţã de 800 mp şi o capacitate de 7 000 hectolitri. La circa 5 km de oraş, între lunca Crişului Alb şi cea a Cigherului se aflã Măgura Mocrea  (378 m altitudine), alcãtuitã din andezite şi aglomerate vulcanice, acoperitã cu o pãdure de foioase (cer, gârniţã, gorun, tei, carpen ş.a.), extinsã pe 245,4 ha, declaratã rezervaţie forestierã. În aceastã pãdure vegeteazã şI o specie termofilã – migdalul pitic (Prunus tenella). La Nord de aceastã mãgurã, în lunca pârâului Condratãu existã o poianã cu narcise (0,5 ha), declaratã rezervaţie naturalã.