Canale (C)

CANALUL BUCUREŞTI–DUNĂRE, cale navigabilă fluvială, între Bucureşti şi Olteniţa, care urmează cursul inf. al Argeşului în aval de Mihăileşti, în lungime de 73 km, lăţime de 80 m şi o adâncime minimă de 4,5 m. Lucrările de construcţie au început în 1984, dar au fost întrerupte după dec. 1989. Canalul Bucureşti-Dunăre era prevăzut să aibă cinci noduri hidroenergetice (Mihăileşti-Cornetu, Copăceni, Gostinari, Budeşti şi Olteniţa), fiecare dintre ele alcătuit dintr-un baraj deversor, două porturi de acostare pentru tranzitarea navelor dintr-un sector în altul al navigaţiei şi o microhidrocentrală. În perioada 1984–1989 s-au efectuat escavări în proporţie de 73%, îndiguiri (69%), s-au turnat betoane sub apă (39%); în 1989, traversările peste canal erau gata în proporţie de 90%, iar porturile, în linii mari, erau terminate. După sistarea lucrărilor de construcţie ale canalului, la sfârşitul anului 1989, din cauza Revoluţiei din 17-22 dec. 1989 şi apoi din lipsa fondurilor băneşti, canalul a intrat oficial în conservare în 1994. În iul. 2010 s-a reluat ideea continuării lucrărilor de finalizare a acestui canal, iniţiindu-se ample studii de fezabilitate, astfel încât proiectul să fie reluat după anul 2020, dar care nicio guvernare de până la această dată nu a dat curs realizării acestui proiect.

CANALUL  CRIŞURILOR, canal în V României, în Câmpia Crişurilor, cu direcţie N-S, creat între Crişu Repede, în N (în arealul satului Tărian, com. Girişu de Criş, jud. Bihor) şi Crişu Negru, în S (satul Tămaşda, com. Avram Iancu), pe terit. jud. Bihor, cu scopuri piscicole, de regularizare a debitelor şi pentru irigaţii. Lungime: 61,18 km.

CANALUL DUNĂRE–MAREA NEAGRĂ, cale navigabilă în SE României, axată în cea mai mare parte pe valea râului Carasu, care uneşte fl. Dunărea (la S de Cernavodă) cu Marea Neagră (la Agigea–Constanţa Sud), scurtând drumul navelor spre Constanţa cu c. 400 km şi asigurând irigarea a peste 200 000 ha de teren agricol. Ideea construirii unui canal în Dobrogea este mai veche. Proiecte de realizare a unui asemenea canal datează din sec. 19. Astfel, în 1834, sultanul Mahmud II a angajat un expert englez care, în fruntea unei comisii internaţionale, după trei ani de calcule şi supoziţii a ajuns la concluzia că o lucrare de acest gen depăşeşte puterea epocii. În 1844, o comisie de ingineri şi geologi austrieci a ajuns la acelaşi rezultat. Prima propunere românească de construire a unui canal navigabil între Cernavodă şi Constanţa aparţine agronomului şi economistului Ion Ionescu de la Brad (1818–1891) şi datează din anul 1850, dar fără nici o acţiune concretă. Ideea a fost reluată apoi în anul 1922 de către ing. Leon Stoenescu-Dunăre care supune discuţiei publice un proiect de canal pe traseul CernavodăMedgidiaMurfatlar–Valu lui Traian–Constanţa. La 25 mai 1949 au început lucrările de executare a unei căi navigabile între Cernavodă şi Midia (la N de Constanţa), la care regimul comunist a folosit ca forţă de muncă un număr mare de deţinuţi politici, dintre care foarte mulţi au căzut victime condiţiilor inumane, de extenuare prin muncă forţată. În iun. 1953, lucrările canalului au fost abandonate din cauza posibilităţilor reduse de care dispunea economia de atunci a României. Proiectul actualului canal a fost aprobat în iun. 1973, lucrările de construcţie începând în toamna anului 1975 şi terminându-se în primăvara anului 1984 (a fost inaugurat la 26 mai 1984). Execuţia sa a însemnat un volum foarte mare de muncă: 300,9 mil. m3 de excavaţii în sol, calcare şi cretă, 4,2 mil. m3 beton turnat în ecluze, poduri, ziduri de sprijin şi consolidări pe taluz, 7,2 mil. m2 de protecţii ale taluzurilor cu pereuri (îmbrăcăminte) din piatră şi în alte sisteme constructive, 45,9 km ziduri de sprijin, 24 345 tone de conf. metalice şi echipamente montate, 11 085 tone de tabliere metalice pentru poduri etc. Canalul, care străbate Pod. Dobrogei de Sud cu alt. sub 150 m în această zonă, are o lungime totală de 64,2 km şi permite o navigaţie fluvială în două sensuri concomitent. Lăţimea la fund este de 70 m, iar la supr. de 110– 140 m. Ad. max.: 8,5 m; ad. minimă: 7 m; pescaj admis: 5,5 m. Cel mai mare convoi standard care poate să-l străbată nu trebuie să depăşească 298 m lungime, 22 m lăţime şi 3,5 m pescaj. La capete, canalul este prevăzut cu câte o ecluză (una la Cernavodă şi alta la Agigea), cu sasul (spaţiul unde se face ecluzarea navelor) de 310 x 25 m şi porturi de aşteptare în amonte şi aval. Ecluza de la Agigea ridică navele de la nivelul Mării Negre la înălţimea de 7 m, aducându-le la nivelul apelor canalului, iar cea de la Cernavodă ridică sau coboară navele în funcţie de nivelul apelor Dunării în acel moment. De-a lungul traseului său, canalul este traversat de şapte poduri: podul mixt (rutier şi feroviar) de la Cernavodă (peste ecluză), lung de 571 m şi o deschidere max. de 81 m; podurile rutier (lung de 689 m şi o deschidere de 131 m) şi, respectiv, de c.f. (292 m lungime) de la Medgidia; podul de c.f. de la Nazarcea (141 m lungime); podul rutier de la Murfatlar (225 m lungime); podul rutier de la Agigea, cu 4 benzi de circulaţie, lung de 266 m, susţinut de 10 hobane (cabluri groase din oţel) prinse de un pilon de 83 m înălţime; podul de c.f. de la Agigea, lung de 358 m. Canalul Dunăre–Marea Neagră, care poate prelua anual un vol. de c. 75 mil. tone mărfuri prin intermediul navelor fluviale şi a celor maritime de dimensiuni mici (5 000 tdw), are o importanţă deosebit de mare pe continentul european, asigurând legătura fluvială, mult scurtată (3 500 km), între Marea Neagră şi Marea Nordului prin intermediul Dunării, a canalului Main–Dunăre (dat în folosinţă la 25 sept. 1992) şi a fl. Rin. Canalul Dunăre–Marea Neagră are o ramificaţie de 26,6 km lungime (canalul Poarta Albă–Năvodari–Midia), a cărei construcţie, începută la 14 aug. 1983 şi dată în folosinţă la 21 nov. 1987, este destinată în special transporturilor de mărfuri către şi dinspre Combinatul petrochimic Năvodari şi portul maritim Midia. Lăţimea canalului este de 60–80 m, iar adâncimea de 5,5 m.

CANALUL MORILOR, curs de apă în V României, pe terit. jud. Arad, creat în a doua jumătate a sec. 19 (aproximativ paralel cu Crişu Alb) printr-o derivaţie spre stg. a apelor Crişului Alb, în aval de com. Buteni. Lungime: 83,5 km. Se uneşte cu Crişu Alb în apropiere de graniţa cu Ungaria. Apele lui sunt folosite pentru irigaţii şi pescuit.

CANALUL POARTA ALBĂ– NĂVODARI–MIDIA → Canalul Dunăre–Marea Neagră.