Odobeşti

Date generale

Oraşul Odobeşti se află în partea central-estică a României, în Estul judeţului Vrancea, în zona Glacisului Odobeşti, la contactul Subcarpaţilor de la Curbură cu Câmpia Românã, la 150-195 m altitudine, pe stânga râului Milcov, la 11 km Nord Vest de municipiul Focşani, la intersecţia paralelei de 45o45′ latitudine nordicã cu meridianul de 27o04′ longitudine esticã, la 12 km Sud Est de Măgura Odobeştilor (996 m altitudine) şi la 8 km Nord Est de Dealul Deleanu. Din punct de vedere demografic, Odobeşti face parte din categoria oraşelor mici al cãrui numãr de locuitori a fost în permanentã creştere în ultimul secol, cu excepţia anilor de dupã cel de-al Doilea Război Mondial când s-a inregistrat mai întâi o scãdere a populaţiei (1948 = 4 482 locuitori şi 1956 = 4 977 locuitori) dupã care a urmat o creştere semnificativã a acesteia. Astfel, în 1897 la Odobeşti s-au înregistrat 3 500 de locuitori, la recensământul din 1912 s-au consemnat 7 744 locuitori, apoi s-a remarcat o creştere permanentã la recensãmintele din 1930 (8 106 locuitori), 1966 (5 741 locuitori), 1977 (8 544 locuitori), 1992 (8 572 locuitori), 2002 (8 000 locuitori) şi la recensãmântul din 20-31 octombrie 2011 = 9 364 locuitori. Din punct de vedere etnic, la recensãmântul din 20-31 octombrie 2011 majoritatea louitorilor oraşului Odobeşti erau români (93,18%), alãturi de care trãiau rromii (1,14%) şi alte etnii (5,68%). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 94,09% ortodocşi, iar restul aparţineau altor confesiuni (romano-catolici, baptişti ş.a.). Dacã raportãm numãrul total al populaţiei (9 364 suflete) la suprafaţa oraşului în intravilan (5 km2) rezultã o desnitate de 1 873 locuitori pe km2. Staţie finalã de cale feratã inauguratã la 22 septembrie 1893 care asigurã legãturile feroviare cu municipiul Focşani. Nod rutier. Producţie de utilaje, unelte şi accesorii pentru prelucrarea lemnului, de mobilã pentru birouri, de confecţii textile, de cãrãmizi şi ţigle, de butoaie, de bãuturi alcoolice (mai ales vin şi şampanie) şi rãcoritoare, de preparate din carne ş.a. Important centru viticol şi de vinificaţie. Cramã. Staţie de preindustrializare a plantelor medicinale. Staţiune de cercetare şi producţie vini-viticolã cu o clãdire construitã în 1935-1936. Liceu cu profil viticol inaugurat la 27 octombrie 1901 cu numele Şcoala elementarã de viticulturã, iar dupã numeroase alte denumiri din perioada 1901-1990, azi se numeşte Grupul şcolar agricol (din 1990). Colecţie muzealã cu specific vini-viticol.

Istoric

În perimetrul de azi al oraşului Odobeşti a fost înfiinţat în 1288 Episcopatul catolic al cumanilor cu reşedinţa la Civitas Milcoviae (probabil Odobeştii de azi) care avea ca titular pe dominicanul Theodoric. Acest episcopat, numit ulterior Episcopatul Milcoviei, a fost distrus de invazia mongolã din anul 1241. Mai târziu, cavalerii teutoni au construit aici, pe Dealul Şarba, cetatea Kruceburg, iar în jurul anului 1471, Radu cel Frumos, domn al Ţării Româneşti, a construit cetatea Crãciuna pe locul celei ridicatã de cavalerii teutoni pe Dealul Şarba, situatã la 4 km Vest de actualul oraş Odobeşti. La 10 martie 1482 Ştefan cel Mare, domn al Moldovei (1457-1504), a cucerit cetatea Crãciuna incluzând-o în sistemul defensiv al Moldovei cu scopul consolidãrii hotarului cu Ţara Româneascã şi asigurarea unui avanpost de apărare împotriva turcilor. Localitatea Odobeşti apare menţionatã documentar pentru prima oarã în 1288, apoi în 1306, iar la 4 octombrie 1332 este amintit aici, din nou, Episcopatul catolic al Milcoviei într-o scrisoare papalã de la cancelaria din Avignon. La 17 septembrie 1626, Odobeşti apare consemnat într-un act de vânzare a douã terenuri agricole în care se aminteşte de un martor al acestei tranzacţii ca fiind “socrul lui popa Toader din Odobeşti”. În aprilie 1686, satul Odobeşti este consemnat din nou într-un act de vânzare a unei moşii de cãtre familia Moţoc lui Constantin Cantemir, domn al Moldovei în anii 1685-1693. Din secolul 15, Odobeşti a început sã se dezvolte ca o aşezare viticolã de prim rang devenind în secolul 17 un important centru viticol şi comercial (numeroşi negustori vindeau vinurile din Odobeşti Imperiului Rus). În secolul 16, localitatea Odobeşti s-a extins prin contopirea cu satele Odoabã, Grozeşti şi Vişineşti. La 27 decembrie 1684, satul Unirea (în prezent subordonat administrativ oraşului Odobeşti) apare consemnat în documente cu denumirea Pãţeşti. La 14 septembrie 1758, localitatea Odobeşti a fost prãdatã şi distruã de invazia tãtarã, iar în 1788 de turci. La 14 octombrie 1802, Odobeşti a fost distrus în mare parte de un puternic cutremur, iar în 1803 a suferit mari pagube materiale cauzate de un violent incendiu. În timpul Rãzboiului ruso-turc din 1787-1788, când lângã Odobeşti s-au purtate lupte grele între cele douã armate, localitatea a fost jefuitã. Consemnat ca târg într-un zapis din 1785, Odobeşti a fost recunoscut ca atare în 1821, iar la 4 decembrie 1861, Alexandru Ioan Cuza a semnat decretul domnesc prin care Târgul Odobeşti era declarat comunã urbanã (oraş). În anii 1916-1918, oraşul Odobeşti a fost ocupat de armata germanã. În prezent oraşul Odobeşti are în subordine administrativã satul Unirea (fost Pãţeşti).

Monumente

Ruinele cetăţii Crãciuna de pe Dealul Şarba (secolul 15); beciul domnesc construit de Ştefan cel Mare şi reconstruit în 1834-1839 de Asanache Pamfil pentru domnul Mihail Sturdza şi amenajat pentru pãstrarea vinurilor – beci care este în bunã stare şi în prezent; biserica “Vovidenia”, ctitorie din anii 1670-1680 a vistiernicului Iordache Teodorescu-Cantacuzino, refãcutã în 1780-1795 de familia Pamfile; bisericile cu hramurile “Înãlţarea Sfintei Cruci” (secolul 18, reclãditã în 1832 de Şerban Guranda, restaurantã şi repictatã în anii 1994-2008), declaratã monument istoric, “Sfântul Gheorghe” (ante 1708), “Naşterea Maicii Domnului” (1732), “Sfântul Nicolae” a fostului schit Cãpãtan (1759, reparatã în 1936), “Sfântul Ilie” (1777), “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”-cazaclii (construitã în 1777 de negustorii cazaclii de vinuri); biserica romano-catolicã (secolul 18); casa “Ferhat” (secolul 17); casa “Apostu” (1901); Cladirea Gării feroviare (1893); Clãdirea primãriei (1900) ş.a.