Făget

Date generale

Oraşul Făget se află în partea de Vest a României, în provincia istorică Banat, în extremitatea de Est a judeţului Timiş, în zona de contact a Câmpiei Lugojului cu Dealurile Lugojului, la 150-168 m altitudine, pe cursul superior al râului Bega, la intersecţia paralelei de 45°51’30” latitudine nordicã cu meridianul de 22°10’30” longitudine esticã, la 81 km Est de municipiul Timişoara; 7 573 loc. (1 ian. 2019), din care 3 776 loc. de sex masc. şi 3 797 fem. Supr.: 150,9 km2, din care 10,1 km2 în intravilan; densitatea: 750 loc./km2. La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 6 761 loc., 6 040 de persoane erau români (89,3%), 260 maghiari (3,8%), 141 ucraineni (2,1%), 65 rromi (1,0%) şi 255 loc. (3,8%) aparţineau altor etnii (germani, italieni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 4 916 ortodocşi (72,7%), 898 penticostali (13,3%), 282 romano-catolici (4,1%), 164 baptişti (2,4%), 163 adventişti de ziua a şaptea (2,4%), 103 reformaţi (1,5%) şi 235 loc. (3,6%) aparţineau altor confesiuni (greco-catolici ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Oraşul dispune de o staţie de cale feratã, inauguratã la 17 sept. 1898, situatã pe linia Timişoara – Făget – Lugoj – DevaSimeriaFăgăraşBraşovBucureşti. Economia oraşului Făget înclude întreprinderi de exploatare a nisipului cuarţos şi a argilei, de prelucrare a lemnului (mobilã, cherestea), de produse textile (pãturi), de prelucrare a pieilor, de producere a încãlţãmintei, a obiectelor de marochinãrie şi de produse alimentare (preparate din lapte, panificaţie etc.). Moarã de cereale. Pomiculturã. Centru de olãrit (în satul Jupâneşti, sat subordonat administrativ oraşului Fãget). Oraşul Făget este centrul unei importante zone etnografice în care existã un Muzeu de etnografie, Centrul Cultural “Augusta”, Muzeul “Traian Vuia”, o Casã de Culturã, o Bibliotecã publicã având peste 22 000 de volume, o Galerie de Artã, Expoziţia de sculpturã “Iancu Bujor”, un parc cu platani (arbori declaraţi monument al naturii) ş.a.

Istoric

Localitatea Făget apare menţionatã documentar pentru prima oarã, ca târg cu o puternicã cetate, în anul 1548, cu numele Fagyath, ca posesiune a lui Jacob Bekes. Ulterior, aşezarea apare consemnatã şi cu alte grafii, ca de pildã Foczat ( 1594), Facsá (1595), Facyad (1603), Facsat (1616), Wallachisch Fatschet (1808), Oláh Facset (1851), Fãget (din 1918). În perioada 1594-1602, cetatea Făget s-a aflat în posesia banului de Lugoj, iar în anul 1602 ea a fost asediatã de turci, care şi-au stabilit acolo o garnizoanã ai caror ieniceri fãceau frecvente incursiuni de jafuri şi prãdãciuni în zonele înconjurãtoare. În 1660, cãlãtorul şi exploratorul turc Evlia Çelebi a fãcut o laconicã descriere a cetãţii Fãget, dupã ce o vizitase, arãtând cã “cetatea este o construcţie de formã pãtratã, frumoasã şi tare (puternicã), are un dizdar (comandant, cãpitan) cu trei sute de ostaşi aleşi şi material de rãzboi îndeajuns… Cetatea nu are piaţã şi bazar sau altceva”. Cetatea a fost demantelatã în anul 1699. Evanghelistul slovac de origine maghiarã Bél Mátyás (1684-1749) consemna în lucrarea sa “Notitia Hungariae novae historico-geographica“: “Facsat (Fãget) este un oraş vechi şi vestit (castrum nobilae), aşezat pe o ridicãturã de pãmânt, înconjuratã de o câmpie minunatã”. În secolele 17-18, oraşul Făget a fost colonizat cu diverşi muncitori din alte ţãri (germani, maghiari, slovaci ş.a.) care sã lucreze la exploatãrile forestiere, iar în anul 1787, oraşul Făget a obţinut dreptul de a ţine 8 târguri pe an. La sfâşitul secolului 18, Johann Lehmann consemna într-o notã de cãlãtorie cã “Făget este un oraş câmpenesc cu peste 200 de case româneşti, douã biserici, peste 30 de case germane, cu o bisericã a lor, micã dar curatã, slujitã de cãlugari minoriţi din Lugoj, un han (al doamnei Soro), cel mai frumos, mai curat şi mai încãpãtor pe linia Timişoara – Sibiu”, iar la începutul secolului 19, cãlãtorul şi botanistul italian Domenico Sestini relata şi el cã “Făget este un târg frumos, cu circa 200 de case româneşti, douã biserici, peste 30 de case germane, cu o bisericã micã şi curatã, şi un han”. La 16 august 1849, armata revoluţionarã maghiarã, comandatã de generalul Josef Bem, şi-a stabilit tabãra la Făget. În anul 1900, alãturi de populaţia româneascã majoritarã (6 217 locuitori), oraşul Făget a fost colonizat cu peste 900 de persoane maghiare, faţã de 842 de persoane cât veniserã în anul 1880. La 15 iulie 1994, fosta comunã Făget a fost trecutã în categoria oraşelor, având în subordine administrativã 10 sate: Băteşti (atestat documentar în anul 1554), Begheiu Mic (atestat documentar în perioada 1690-1700), Bichigi (atestat documentar în anul 1717), Brăneşti (atestat documentar în 1514), Bunea Mare (atestat documentar în anul 1440 şi numit Bunea Română până în anul 1924), Bunea Mică (atestat documentar în anul 1871 şi numit Bunea Ungurească până în anul 1924), Colonia Mică (atestat documentar în anul 1913), Jupâneşti (atestat documentar în anul 1514), Povârgina (atestat documentar în anul 1761) şi Temereşti (atestat documentar în anul 1514). Satul Bunea Mică, atestat documentar în anul 1871 şi numit Bunea Ungureascã pânã în anul 1924, cu populaţie majoritarã de etnie maghiarã, s-a depopulat rapid dupã anul 1990, ajungând la doar 14 persoane în anul 1997, iar în anul 2002 nu mai avea niciun locuitor.

Monumente

Ruinele cetãţii Făget (secolele 16-17); în satul Beteşti , atestat documentar, prima oarã, în 1554 şi apoi în 1597, se aflã biserica din lemn cu hramul “Sfânta Cuvioasã Parascheva”, datând din jurul anului 1700, cu refaceri şi picturi pe pereţii interiori din 1783, executate de Gheorghe Diaconovici-Loga, şi cu reparaţii din anii 1979-1980, azi declaratã monument istoric; în satul Povârgina, atestat documentar în anul 1761, existã biserica din lemn cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” , construitã în anii 1782-1784, cu picturi pe pereţii interiori realizate în 1785 de Gheorghe Diaconovici-Loga şi reparaţii din anul 1954, azi declaratã monument istoric, iar în satul Jupâneşti existã biserica din lemn cu hramul “Sfânta Cuvioasã Parascheva”, construitã în anul 1782 pe locul uneia din anul 1636, azi declaratã monument istoric. Alte biserici în satele Begheiu Mic (1805), Bichigi (1927, construitã pe locul uneia din sec. 17), Brãneşti (1853), Bunea Mare (1979) şi Tomeşti (1803).