Situată în comuna Dobrovăţ din judeţul Iaşi, la 42 km Sud-Sud-Est de municipiul Iaşi, mănăstirea Dobrovăţ adăposteşte o obşte de călugări. Biserica mănăstirii, cu hramul “Pogorârea Duhului Sfânt”, este de mari dimensiuni (32 m lungime şi 8 m lăţime), fiind ultima ctitorie a domnului Moldovei, Ştefan cel Mare, a cărei construcţie a început la 27 aprilie 1503 şi s-a terminat în 1504, la câteva luni după moartea domnitorului (2 iulie 1504), prin grija fiului său, Bogdan al III-lea. Biserica “Pogorârea Duhului Sfânt” este un edificiu reprezentativ al stilului moldovenesc medieval care păstrează în interior picturi murale cu teme iconografice de orientare monastică, realizate în anii 1529-1535. În cadrul acestor picturi se remarcã “Scara lui Ioan Climax”, “Minunea Sfântului Sava”, un tablou votiv care-l înfãţişează pe Ştefan cel Mare cu macheta bisericii în mâini, alãturi de fiii săi Bogdan al III-lea şi Petru Rareş, precum şi o scenã (pictatã mai târziu) cu “Aducerea (în 1783) moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava” – aceasta din urmã fiind prima scenã de acest fel zugrãvitã în bisericile din Moldova. Biserica “Pogorârea Duhului Sfânt” a fost renovatã în anii 1975-1977. La 50 m de biserica “Pogorârea Duhului Sfânt” se află un paraclis construiut de Simion Movilã în anul 1607 pentru a-l îngropa pe fiul său, Pavel. Acest paraclis a fost restaurat în 1992. Intrarea în incinta mănăstirii Dobrovăţ se face prin intermediul unui Turn de poartă, ridicat în 1743, cu decoraţii de facturã barocã moldoveneascã. În acest turn se aflã clopotele, precum şi un mic paraclis cu hramul “Sfântul Gheorghe”, datând din anul 1743. Dupã aplicarea Legii secularizãrii averilor mănăstireşti din 17/29 decembrie 1863, mănăstirea Dobrovăţ a sărăcit complet, fapt care a determinat transformarea ei în penitenciar (1865–1900), apoi în orfelinat de fete (1900–1903), Şcoală de agricultură (1903–1930) şi din nou mănăstire de călugări între 1930 şi 1948, iar prin aplicarea Decretului Consiliului de Stat nr. 410 din 28 octombrie 1959, mănăstirea Dobrovăţ a fost desfiinţată de autoritãţile comuniste, funcţionând ca şcoală până în anul 1970 şi apoi ca biserică de mir până în anul 1990, când a fost reînfiinţată ca mănăstire de maici, iar din 1992 a redevenit mănăstire de călugări.