Mănăstirea Dobrovăţ

Situată în comuna cu acelaşi nume din judeţul Iaşi, la 42 km Sud-Sud-Est de municipiul Iaşi, mănăstirea Dobrovăţ gãzduieşte 8 călugări, care duc o viaţă de obşte, păstoriţi de stareţul Codreanu Constantin Chesarie. Biserica mănăstirii, cu hramul “Pogorârea Duhului Sfânt” , cu o lungime de 32 m şi o lăţime de 8 m, este ultima ctitorie a domnului Ştefan cel Mare, a cărei construcţie a început la 27 aprilie 1503 şi s-a terminat în 1504, la câteva luni după moartea domnitorului (2 iulie 1504) prin grija fiului său, Bogdan al III-lea. Biserica “Pogorârea Duhului Sfânt” este un edificiu reprezentativ al stilului moldovenesc medieval care păstrează la interior picturi murale cu teme iconografice de orientare monastică realizate în anii 1529-1535. În cadrul acestor picturi se remarcã “Scara lui Ioan Climax”, “Minunea Sfântului Sava”, un tablou votiv care-l înfãţişează pe Ştefan cel Mare cu macheta bisericii în mâini, alãturi de fiii săi Bogdan al III-lea şi Petru Rareş, precum şi o scenã (pictatã mai târziu) cu “Aducerea (în 1783) moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava” – aceasta din urmã fiind prima scenã de acest fel zugrãvitã în bisericile din Moldova. Biserica “Pogorârea Duhului Sfânt” a fost renovatã în anii 1975-1977. La 50 m de biserica “Pogorârea Duhului Sfânt” se află un paraclis construiut de Simion Movilã în 1607 pentru a-l îngropa pe fiul său, Pavel. Acest paraclis a fost restaurat în 1992. Intrarea în incinta mănăstirii Dobrovăţ se face prin intermediul unui Turn de poartă, ridicat în 1743, cu decoraţii de facturã barocã moldoveneascã. În acest turn se aflã clopotele, precum şi un mic paraclis cu hramul “Sfântul Gheorghe” datând din 1743. Mănăstirea Dobrovăţ a fost desfiinţată de autoritãţile comuniste prin Decretul 410 din 1959 şi a fost reînfiinţată după căderea comunismului, respectiv în 1991.