Situată pe valea râului Furu, în arealul oraşului Dragomireşti, judeţul Maramureş, la 45 km Sud-Est de municipiul Sighetu Marmaţiei şi 113 km Est de municipiul Baia Mare, mănăstirea Dragomireşti adăposteşte o obşte de călugări. Biserica veche, din lemn, construită în anul 1722, cu un turn-clopotniţă svelt, înalt de 18 m, cu pereţii interiori pictaţi şi cu mobilier din secolul 18, a fost demontatã, adusã la Bucureşti (capitala României) şi reasamblatã în 1936 în cadrul Muzeului Satului din parcul Herăstrău. Biserica nouã (a doua), construită în anii 1926-1927 prin osârdia monahului Pimen Moldovan, a fost mistuită de un incendiu în anul 1949. În cenuşa acestei biserici a fost găsită Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, pictată pe lemn în secolul 17, căreia focul nu îi provocase nici o stricăciune. Această icoană, considerată de credincioşii ortodocşi făcătoare de minuni, este păstrată la loc de cinste în biserica actuală. A treia biserică, din lemn, cu hramul “Sfântul Ilie”, precum şi chiliile au fost construite în anii 1950-1954, în locul numit Arinii Runcului, prin strădania preotului Codrea Nuţu cu contribuţia bănească a sătenilor. În 1959, aşezământul monahal a fost desfiinţat de autorităţile comuniste, prin aplicarea Decretului Consiliului de Stat nr. 410 din 28 octombrie 1959, obştea călugărească fiind constituită din nou abia în ianuarie 1991 prin stăruinţa ieromonahului Sofronie Vasile Perţa venit de la mănăstirea Topliţa. Casa stăreţiei a fost ridicatã în anul 1993.