Aflată în arealul satului Nămăeşti din comuna Valea Mare-Pravăţ, judeţul Argeş, într-un cadru pitoresc, sub coasta Schitului, pe versantul drept, abrupt şi stâncos, al râului Argeşel, la 765 m altitudine, la 5 km Nord Est de municipiul Câmpulung, mănăstirea Nămăeşti adăposteşte 33 de călugăriţe care duc o viaţă de sine. În ceea ce priveşte întemeierea acestei mănăstiri, a cãrei bisericã este sãpatã în stâncã, nu existã date certe. Unii cercetãtori presupun că biserica a fost iniţial o catacombã folositã de primii creştini din perioada romanã ca loc de rugãciune. Tradiţia asociază întemeierea mănăstirii Nămăeşti cu descoperirea în aceastã catacombã a Icoanei Maicii Domnului, fãcãtoare de minuni, despre care se crede cã a fost pictatã de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca. Aceastã Icoanã a Maicii Domnului se pare cã este una dintre cele 12 icoane pictate de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, la dorinţa Maicii Domnului, care le-a destinat celor 12 Apostoli care urmau sã plece în lume pentru propovãduirea Evangheliei, fiind una dintre cele mai vechi icoane din întreaga creştinătate. Această Icoană a Maicii Domnului a fost adusã pe aceste meleaguri de Sfântul Apostol Andrei – cel care a sãdit pentru prima datã sãmânţa credinţei creştine pe pãmântul Scythiei Minor (Dobrogea de astãzi) dupã care a pornit spre Dacia Superior, fãcând un popas lângã un templu pãgân închinat zeului suprem al geto-dacilor (Zamolxis). Sfântul Apostol Andrei a intrat în aceastã grotã şi a lãsat Icoana Maicii Domnului, aproximativ pe locul în care se aflã acum biserica mănăstirii Nămăeşti. Conform legendei, trei ciobani au ajuns într-o zi cu oile într-o zonã din apropierea locului în care se aflã biserica în prezent. Înnoptând în acest loc, cei trei ciobani au avut acelaşi vis: “în dangãt de clopot şi în rugãciune, fiecãrui cioban i s-a arãtat un înger care le-a spus cã în interiorul acestei stânci stã de multe veacuri o Icoanã cu chipul Maicii Domnului, pictatã dupã înfãţişarea ei adevãratã. A doua zi ciobanii şi-au spus unul altuia visul pe care l-au avut şi s-au înfricoşat, hotãrând sã plece pe un alt versant alãturat. A doua noapte visul s-a repetat, iar a treia noapte li s-a arãtat Maica Domnului care i-a îndrumat sã meargã la o stâncã anume, arãtându-le intrarea într-o grotã şi spunându-le sã facã lãcaş de rugãciune acolo unde vor gãsi icoana. Tot atunci, Maica Domnului le-a spus ciobanilor cã numãrul vieţuitoarelor din cadrul mãnãstirii care se va întemeia aici sã fie întotdeauna 33, respectiv numãrul anilor trãiţi de Mântuitorul nostru Iisus Hristos pe Pãmânt. Respectând întrutotul cele visate, cei trei ciobani au gãsit Icoana Maicii Domnului care strãlucea în interiorul peşterii ca într-un altar, dupã care au dãltuit în stâncã o bisericuţã. Cel mai vechi document care atestã existenţa mănăstirii Nãmãeşti dateazã din anul 1386, fiind un hrisov semnat de domnul Mircea cel Bãtrân prin care acesta dãruieşte satul din vale schitului de maici Nãmãeşti. Ulterior schitul Nămăeşti apare consemnat în hrisoavele domnilor Țãrii Româneşti, Radu cel Mare (1503), Mircea Ciobanul (1547), Mihnea Turcitul (1590), Matei Basarab (1653) ş.a. Interiorul propriu-zis al bisericii, care are dublu hram – “Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului” şi “Izvorul Tãmãduirii” – este sãpat în conglomerate de Bucegi, naosul şi altarul formând o scobiturã boltitã de circa 7 metri. Tavanul este din stâncã, deasupra lui fiind ridicatã o turlã de 6 metri înãlţime, construitã din cărămidă şi luminatã de 4 ferestre. Altarul este separat de interiorul bisericii printr-o catapeteasmã de lemn de stejar sculptat. Uşile împãrãteşti şi diaconeşti au terminaţii în partea superioarã în formã de turnuri în stil gotic şi sunt aurii. Masa din altar este realizatã dintr-un bloc de piatrã, fixã şi stabilã. Pridvorul bisericii este construit din cãrãmidã şi are picturi pe pereţii interiori. Pe pereţii interiori ai bisericii se vãd doar urmele dãlturii în stâncã, aceştia fiind împodobiţi cu icoane, între care se remarcã Icoana Maicii Domnului, considerată de credincioşi fãcãtoare de minuni, ferecatã în argint de cãtre postelnicul Ianache în anul 1778 şi încadratã într-o ramã de argint în 1913 din iniţiativa Elenei Rosty, soţia unui general român. În apropierea bisericii se aflã clopotniţa, construitã din cãrãmidã şi scândurã, iar pe versantul abrupt se grupeazã 14 chilii construite din piatrã şi bârne şi casa stãreţiei realizatã în spiritul arhitecturii tradiţionale muscelene. În timpul Primului Rãzboi Mondial, stãreţia, o parte din chilii şi din bisericã au ars din cauza unor bombe cãzute în apropierea lor. Sergentul Ion Mustaţã a salvat Icoana Maicii Domnului precum şi câteva cãrţi vechi şi odoare bisericieşti. Aşezământul monahal a fost restaurat în anul 1843, când biserica a fost lãrgitã, şi apoi în anii 1918-1921 şi 1957-1968. Muzeu de artă religioasã cu obiecte de artã bisericeascã şi de cãrţi vechi româneşti. Lângã bisericã se aflã mormântul schimonahiei Pelaghia Negulici, mama pictorului Ion Negulici. Biserica mănăstirii Nămăeşti este declarată monument istoric.