Mănăstirea Popăuţi

Situatã în arealul municipiului Botoşani, pe strada Ştefan cel Mare nr. 41, aceastã mănăstire de cãlugãri, avându-l ca stareţ pe Luca Diaconu, are o bisericã de mari dimensiuni pentru vremea în care a fost construitã (24 m lungime şi 9,80 m lãţime), cu hramul “Sfântul Nicolae”-Popãuţi, ctitorie din anul 1496 a domnului Ştefan cel Mare, sfinţitã la 30 septembrie 1496 ca bisericã de mir. Biserica, ziditã din piatrã, în stil moldovenesc, are pereţii groşi de circa un metru şi a fost supusã mai multor modificãri în decursul secolului 16. Uşa de intrare în bisericã precum şi cele douã ferestre ale naosului sunt prevãzute cu ancadramente gotice. La exterior biserica are faţadele din cãrãmidã roşie prevãzute cu douã rânduri de ocniţe în dreptul pronaosului – cele existente în partea inferioarã fiind mai mari, iar cele din partea superioarã mai mici. Deasupra ocniţelor mari sunt mai multe ochiuri mici în care se aflã discuri de ceramicã smãlţuitã. Partea inferioarã a faţadei este acoperitã cu piatrã fasonatã dispusã geometric, iar sub cornişã se aflã un brâu de discuri ceramice colorate. Deasupra naosului existã o turlã de formã poligonalã la exterior şi cilindricã în interior. Pereţii interiori pãstreazã fragmente de picturi datând din secolul 16 şi picturi refãcute în secolul 19. În apropierea bisericii existã un turn-clopotniţã, înalt de 17 m, zidit în 1496 şi reparat în anii 1752 şi 1899-1906, precum şi vechea clãdire a casei egumeneşti, în care a fost instalatã, nu de mult, secţia de boli contagioase a spitalului judeţean “Mavromati”. Pe lângã biserica “Sfântul Nicolae”-Popãuţi, ctitoritã de domnul Ştefan cel Mare ca bisericã de mir în anul 1496, a fost întemeiatã o mănăstire de cãlugãri, în anii 1750-1751, perioadã în care a fost construit şi zidul de incintã. În 1753, la aceastã mănăstire s-au stabilit mai mulţi cãlugãri greci. De-a lungul timpului, o serie de domni ai Moldovei, printre care Constantin Racoviţã-Cehan (1749-1757, cu întreruperi), Grigore III Ghica  (1764-1777, cu întreruperi), Alexandru Moruzi (1792-1807, cu întreruperi) ş.a. au înzestrat aceastã mănăstire cu moşii, iazuri, vii, livezi ş.a. O datã cu pierderea averilor ca urmare a aplicãrii legii secularizãrii averilor mãnãstireşti din 1863, mănăstirea Popãuţi a încetat sã mai funcţioneze, biserica redevenind bisericã de mir, fapt ce a atras dupã sine şi degradarea treptatã a bisericii. În 1868, casa stãreţiei şi chiliile au fost cedate armatei, iar în 1870, livada cu pomi fructiferi a fost preluatã de Compania Cãilor Ferate Române. La 12 mai 1897, jumãtatea superioarã a catapetesmei s-a prãbuşit şi ca urmare nu s-au mai putut oficia slujbele religioase, biserica fiind închisã la 15 iulie 1897. Cu toate acestea, în acelaşi an (1897), biserica “Sfântul Nicolae” – Popãuţi a fost declaratã monument istoric, Regatul României intervenind, prin Comisiunea Monumentelor Istorice, pentru executarea unor ample lucrãri de restaurare şi renovare executate în perioada 1899-1906, biserica urmând sã funcţioneze ca bisericã de mir. În anul 1991, mitropolitul Moldovei din acea perioadã, Daniel Ciobotea (devenit în anul 2007 Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române) a reînfiinţat mănăstirea Popãuţi, cãlugãrii fiind aduşi abia în anul 1996. În cadrul ansamblului monahal, în perioada iunie-noiembrie 2002 a fost construitã o nouã bisericã, cu hramul “Acoperãmântul Maicii Domnului” (33,50 m lungime, 8,50 m lãţime la abside şi 19 m înãlţime), şi un corp de chilii.