Mănăstirea Sadova

Aflată în apropierea unei păduri din lunca Jiului, în arealul comunei Sadova, judeţul Dolj, la 56 km Sud de municipiul Craiova, mănăstirea Sadova adăposteşte patru călugãri care duc o viaţă de obşte sub stăreţia arhimandritului Vasile Prescurie. Mănăstirea Sadova a fost întemeiată la începutul secolului 16 din iniţiativa şi pe cheltuiala boierilor Craioveşti, cu o biserică din lemn cu hramul “Sfântul Nicolae” construită in jurul anului 1520 şi menţionată documentar la 20 august 1530. Pe locul acestei biserici din lemn, Matei Basarab (domn al Ţării Româneşti) şi soţia sa, Elina, au construit o biserică din cărămidã, cu acelaşi hram – “Sfântul Nicolae”. La mijlocul secolului 17, spătarul Preda Brâncoveanu a construit zidul de incintă care înconjură mănăstirea, iar în anii 1692-1693, domnul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, a reparat biserica ctitorită de Matei Basarab şi a construit biserica-bolniţă căreia i-a atribuit hramul “Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului” – pictată abia peste un secol (respectiv în 1792). În perioada 1851-1854, arhimandritul Dionisie Romano, cu sprijinul domnului Barbu Dimitrie Ştirbei, a renovat biserica-bolniţă, chiliile şi zidurile care înconjurau mănăstirea. Tot atunci au fost restaurate şi picturile murale interioare (care apoi au fost spălate în anul 1903). Ca elemente arhitecturale, biserica “Sfântul Nicolae” a mănăstirii Sadova are un pridvor închis şi o turlă octagonală, la interior păstrează fragmente de picturi murale originare (spălate în anul 1904), iar la exterior prezintă un brâu median gros, în torsadă, care împarte zidurile în două registre, ambele împodobite cu firide. Sub cornişă există un brâu din cărămizi aşezate sub forma unor zimţi de ferăstrău. Biserica “Sfântul Nicolae” a fost consolidată şi renovată în anii 1996-1997, iar picturile murale interioare au fost restaurate în anul 2009. Mănăstirea Sadova a fost desfiinţată de autoritãţile comuniste prin Decretul 410 din 28 octombrie 1959, funcţionând ca biserică de mir până în anul 1992 când viaţa monahală a fost reactivată ca aşezământ de călugăriţe, iar în 1994 a redevenit mănăstire de călugări.