Mănăstirea Sadova

Aflatã în apropierea unei pãduri din lunca Jiului, în arealul comunei Sadova, judeţul Dolj, la 56 km Sud de municipiul Craiova, mănăstirea Sadova adãposteşte patru cãlugãri care duc o viaţã de obşte sub stãreţia arhimandritului Vasile Prescurie. Mănăstirea Sadova a fost întemeiatã la începutul secolului 16 din iniţiativa şi pe cheltuiala boierilor Craioveşti, cu o bisericã din lemn cu hramul “Sfântul Nicolae” construitã in jurul anului 1520 şi menţionatã documentar la 20 august 1530. Pe locul acestei biserici din lemn, Matei Basarab (domn al Ţãrii Româneşti) şi soţia sa, Elina, au construit o bisericã din cãrãmidã, cu acelaşi hram – “Sfântul Nicolae”. La mijlocul secolului 17, spãtarul Preda Brâncoveanu a construit zidul de incintã care înconjurã mănăstirea, iar în anii 1692-1693, domnul Ţãrii Româneşti, Constantin Brâncoveanu, a reparat biserica ctitoritã de Matei Basarab şi a construit biserica-bolniţã cãruia i-a atribuit hramul “Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului” – pictatã abia peste un secol (respectiv în 1792). În perioada 1851-1854, arhimandritul Dionisie Romano, cu sprijinul domnului Barbu Dimitrie Ştirbei, a renovat biserica-bolniţã, chiliile şi zidurile care înconjurau mănăstirea. Tot atunci au fost restaurate şi picturile murale interioare (care apoi au fost spãlate în anul 1903). Biserica “Sfântul Nicolae” a mãnãstirii Sadova are un pridvor închis şi o turlã octagonalã, la interior pãstreazã fragmente de picturi murale originare (spãlate în anul 1904), iar la exterior prezintã un brâu median gros, în torsadã, care împarte zidurile în douã registre, ambele împodobite cu firide. Sub cornişã existã un brâu din cãrãmizi aşezate sub forma unor zimţi de ferãstrãu. Biserica “Sfântul Nicolae” a fost consolidatã şi renovatã în anii 1996-1997, iar picturile murale interioare au fost restaurate în anul 2009. Mănăstirea Sadova a fost desfiinţatã de autoritãţile comuniste prin Decretul 410 din 28 octombrie 1959, funcţionând ca bisericã de mir pânã în anul 1992 când viaţa monahalã a fost reactivatã ca aşezãmânt de cãlugãriţe, iar în 1994 a redevenit mănăstire de cãlugãri aşa cum fusese iniţial.