Mănăstirea Tarcău

Situatã în arealul satului Schitu Tarcãu din comuna Tarcãu, judeţul Neamţ, într-o zonã împãduritã de pe valea Tarcãului, la 43 km de municipiul Piatra-Neamţ, mănăstirea Tarcãu adãposteşte 10 cãlugãri care duc o viaţã de obşte sub stãreţia protosinghelului Gherman. Iniţial a fost un schit de cãlugãri, cunoscut sub numele de Schitul Tarcãu, întemeiat la îndemnul mitropolitului Veniamin Costache în anul 1832, pe locul unui vechi schit care data din secolul 17. Biserica mănăstirii Tarcãu, cu hramul “Duminica Tuturor Sfinţilor”, a fost construitã din bârne de frasin pe fundaţie de piatrã în anii 1832-1833 (sfinţitã la 9 iulie 1833) prin grija ieroschimonahului Avramie cu contribuţia materialã a unor donatori. Biserica nu are turle, este prevãzutã pe latura de Sud cu un pridvor închis, adãugat în 1936, şi a fost declaratã monument istoric în anul 2004. Turnul-clopotniţã a fost construit, tot din lemn, în anul 1868. Chiliile originare au fost refãcute în anii 1967-1968, iar dupã 1990 s-au construit câteva chilii noi şi un paraclis cu dublu hram – “Schimbarea la Faţã” şi “Sfântul Ciprian”. Pânã în anul 1900 schitul Tarcãu a fost metoc al mănăstirii Bistriţa, iar în 1900 a fost trecut în categoria mãnãstirilor funcţionând ca atare pânã în anul 1945 când a redevenit schit ca metoc al mãnãstirii Bistriţa din cauza reducerii numãrului de cãlugãri. La 28 octombrie 1959, schitul Tarcãu a fost desfiinţat de autoritãţile comuniste prin Decretul nr. 410, fiind reactivat ca mănăstire în anul 1991.