RARĂU, masiv muntos în partea de Nord a M-ţilor Bistriţei (Carpaţii Orientali), între văile râurilor Moldova (la Nord) şi Bistriţa (la Sud), despărţit de masivul Giumalău de văile Izvoru Giumalăului şi Colbu. Situat la marginea externă a zonei cristalino-mezozoice, masivul Rarău corespunde unui sinclinal suspendat, umplut cu calcare mezozoice care stau pe un suport de roci cristaline. Eroziunea diferenţială a scos în evidenţă calcarele sub diferite forme: turnuri, piramide, blocuri mari, pereţi abrupţi, stânci svelte (Pietrele Doamnei, Pietrele Albe) etc. Masivul Rarău prezintă fenomene carstice slab evoluate (lapiezuri, doline mici, chei, peşteri). Altitudinea maximă: 1 651 m (vârful Rarău). Pietrele Doamnei şi împrejurimile au obţinut statutul de rezervaţie naturală complexă (pentru relieful specific, vegetaţie şi faună). Pe versantul de Est se află codrul secular Slătioara (393,6 ha), cu exemplare falnice de molid în amestec cu brad şi fag şi cu exemplare rare de tisă (Taxus baccata), declarat rezervaţie forestieră şi inclus (în 1919) pe lista monumentelor naturii. Pe creastă există pajişti cunoscute sub numele de „golul de munte Todirescu” sau „plaiul Todirescu” (44 ha), cu un bogat covor vegetal format din arnică (Arnica montana), cupe (Gentiana clusii), margarete, clopoţei de munte etc., declarat rezervaţie floristică. Staţie meteorologică. Obiectiv turistic (cu hotel la 1 520 m altitudine). Pârtie de schi. Conform legendei, masivul Rarău s-a numit Dodu până în anul 1541, apoi Todirescu şi ulterior, călugării l-au numit Rarău ca un derivat al numelui domnului Moldovei, Petru Rareş, iar stâncile singuratice de aici au fost numite Pietrele Doamnei, în cinstea soţiei lui Petru Rareş, Elena (→ şi mănăstirea Rarău, Capitolul Mănăstiri, litera R).
RĂZ, Muntele ~ → Plopiş, M-ţii ~.
RETEZAT, Munţii ~, masiv muntos situat în partea de Vest a Carpaţilor Meridionali, între Depresiunea Haţeg-Pui (la Nord), Depresiunea Petroşani (Est-Sud Est), valea Râului Mare (Vest) şi M-ţii Vâlcan şi Godeanu (Sud). Între aceste limite, M-ţii Retezat ocupă o suprafaţă de circa 700 km2, fiind constituiţi din mai multe creste alpine, aliniate pe două şiruri aproape paralele, orientate Est-Vest: unul la Nord, extins pe circa 30 km lungime, şi altul la Sud, desfăşurat pe circa 25 km lungime. Cele două aliniamente principale sunt legate (între vârfurile Păpuşa şi Custura) printr-o creastă ascuţită de 2,5 km lungime, dominată de mai multe vârfuri semeţe care oferă o panoramă minunată asupra regiunilor înconjurătoare. De altfel, M-ţii Retezat prezintă peste 20 de vârfuri care depăşesc 2 000 m altitudine: Peleaga 2 509 m (altitudinea maximă a masivului), alături de care se evidenţiază Colţii Pelegii, Păpuşa (2 508 m), Retezat (2 482 m), Custura (2 457 m), Custura Bucurei (2 370 m), Bucura (2 433 m), Judele (2 398 m), Slăveiu Mare (2 347 m), Vârfu Mare (2 346 m), Ciumfu Mare (2 335 m) etc. Porţiunea de la Est de Râu Bărbat, cu altitudini mai mici (altitudinea maximă: 1 792 m), este considerată de unii geografi (M. Tulişa) ca o subunitate aparte. M-ţii Retezat sunt alcătuiţi din granite, granodiorite, şisturi cristaline şi petice de calcar (în Sud), unde apar frecvente forme carstice (mai ales în masivul Piule-Piatra Iorgovanului, din partea de Sud a M-ţilor Retezat). M-ţii Retezat prezintă vaste platforme de eroziune, etajate (cea mai înaltă, suprafaţa Borăscu, aflându-se la 1 800–2 000 m altitudine), dar şi versante abrupte şi piscuri semeţe. Aici se află cele mai multe şi mai evidente urme ale glaciaţiei cuaternare din Carpaţii româneşti, care le conferă o înfăţişare tipic alpină, cu circuri şi văi glaciare, custuri dantelate, morene, câmpuri de grohotişuri, peste 80 de lacuri glaciare, între care se remarcă Bucura, Zănoaga, Galeşu, Tăul Negru, Tăul Mare, Ana, Lia, Viorica ş.a. Toate acestea fac din M-ţii Retezat unul dintre cele mai frecventate obiective turistice ale ţării, ei fiind uşor accesibili dinspre cele două depresiuni care îi limitează – Haţeg şi Petroşani. Masivul Retezat este, totodată, un important nod oro-hidrografic din care porneşte o densă reţea de ape curgătoare, cu debit bogat şi potenţial hidroenergetic ridicat. De aici izvorăsc Râu Mare, Lăpuşnicu Mare, Râuşoru, Nucşoara, Pietrele, Valea Rea, Râu Bărbat ş.a. Climă aspră şi umedă (temperatura medie anuală fiind de –2°C în zonele care depăşesc 2 000 m altitudine şi 0–4°C la altitudini mai mici). Precipitaţiile anuale însumează peste 1 400 mm, iar numărul zilelor cu ninsoare depăşeşte 80 de zile pe an, stratul de zăpadă menţinându-se peste 180 de zile pe an. Vânturile predominante bat dinspre Vest. Versantele M-ţilor Retezat sunt acoperite cu păduri mixte (fag, carpen, cer, arţar, ulm, paltin ş.a.) de la poale până la circa 800 m altitudine, cu păduri alcătuite predominant din fag (în care se dezvoltă şi exemplare de paltin şi frasin), între 700 şi circa 1 200 m altitudine, şi cu păduri de amestec (brad, fag şi molid) şi de conifere între 1 000 şi circa 1 800 m altitudine. La peste 1 800 m altitudine se află domeniile tufărişurilor subalpine şi ale păşunilor alpine, ocupate de covoare întinse alcătuite din ţăpoşică (Nardus stricta), păiuş (Festuca airoides), coarnă (Carex curvula), brânduşa de munte (Crocus heufelianus), gălbenelele de munte (Doronicum carpaticum), iarba vântului (Agrostis rupestris) ş.a. În partea de Vest a M-ţilor Retezat, pe cursul superior al Râului Mare, în bazinul cunoscut sub numele de Gura Apelor, s-a construit cel mai mare baraj de pe râurile interioare ale ţării (→ Râu Mare). În partea centrală a M-ţilor Retezat se află Parcul Naţional Retezat (54 400 ha), înfiinţat în 1935 din iniţiativa şi prin efortul savanţilor Emil Racoviţă şi Alexandru Borza şi inclus (în 1980) în reţeaua mondială a rezervaţiilor biosferei. În cadrul acestei rezervaţii, o suprafaţă de circa 2 000 ha, din zona lacul Gemenele – Tăul Negru – valea Dobrun, este declarată rezervaţie ştiinţifică, în perimetrul căreia accesul turiştilor şi al altor persoane este permis numai cu autorizaţie eliberată de Comisia Monumentelor Naturii de pe lângă Academia Română. Rezervaţia ştiinţifică este destinată atât conservării ecosistemelor naturale în starea lor autentică, precum şi ca areal de cercetare ştiinţifică, având un regim strict de protecţie, în acest perimetru fiind interzise păşunatul, exploatările forestiere sau miniere, vânătoarea, pescuitul, culesul fructelor de pădure, precum şi producerea de zgomote, pentru a nu tulbura liniştea faunei. Vegetaţia Parcului Naţional Retezat este abundentă şi destul de puţin modificată de intervenţia omului, ea cuprinzând peste 1 200 de specii, etajate pe versante, din care circa 15% sunt endemisme carpatice, unele specifice numai masivului Retezat, iar altele declarate monumente ale naturii. Începând de la poale spre înălţimi, pe marginea văilor râurilor se întâlnesc frecvent două specii de arin (Alnus glutinosa şi Alnus incana), iar în locurile mai adăpostite se înfiripează o vegetaţie cu caracter termofil, între care se remarcă mojdreanul (Fraxinus ornus), teiul (Tilia cordata), nucul (Juglans regia), care urcă până pe la 600 m altitudine, ş.a. Urmează o zonă compactă cu păduri de fag, care depăşesc uneori altitudinea de 1 400 m, şi apoi alta cu molidişuri care ajung până la 1 800 m altitudine. La peste 1 800 m altitudine, peisajul alpin este dominat de întinse jnepenişuri (Pinus mugo) şi răzleţ de zâmbru (Pinus cembra) – arbore de dimensiuni impresionante (tulpina poate ajunge la 1,50 m diametru), de scoruş de munte (Sorbus aucuparia) şi tufărişuri formate din bujor de munte sau smirdar (Rhododendron kotschyi), ienupăr pitic (Juniperus sibirica), merişor (Vaccinium vitis-idaea) etc. O trăsătură distinctă a florei din Parcul Naţional Retezat o constituie variabilitatea mare a genului Hieracium (vulturica), reprezentat prin 27 de specii cu 51 de varietăţi, multe dintre ele endemice, masivul Retezat fiind un adevărat centru genetic în care se formează şi în prezent noi specii. Printre speciile de aici se mai remarcă numeroase plante declarate monumente ale naturii, între care: floarea-de-colţi (Leontopodium alpinum), sângele voinicului (Nigritella rubra), strugurii ursului (Arctostaphyllos uva ursi), genţiana (Gentiana punctata, Gentiana acaulis) ş.a. Fauna Parcului Naţional Retezat este reprezentată prin aproape toate speciile caracteristice Carpaţilor: urs (Ursus arctos), mistreţ (Sus scrofa), jder de copac (Martes martes), râs (Lynx lynx), pisica sălbatică (Felix silvestris), capra neagră (Rupicapra rupicapra – declarată monument al naturii şi ocrotită de lege), cocoşul de munte (Tetrao urogallus), ierunca sau găinuşa de munte (Tetrastes bonasia) ş.a. În cadrul Parcului Naţional Retezat există trei puncte de observaţii (Gura Zlata, la 795 m altitudine, Rotunda, la 1 100 m altitudine, pe valea Lăpuşnicului Mare şi Pietrele, la 1 487 m altitudine, pe valea Stânişoara, care controlează intrarea şi ieşirea turiştilor prin punctul Şaua Retezatului), o cabană a paznicilor, la Gura Zlata, şi un laborator de cercetare (inaugurat în 1965), situat la 1 770 m altitudine pe malul râului Rovina.
RODNA, Munţii Rodnei, masiv muntos în partea de Nord a Carpaţilor Orientali, situat între aliniamentul văilor Vişeu şi Bistriţa Aurie (Nord şi Nord Est), Someşu Mare (Est şi Sud Est), Dealurile Năsăudului (Sud) şi valea Sălăuţei (Vest), extins pe o suprafaţă de circa 1 300 km2. Este cel mai înalt masiv din Carpaţii Orientali, atingând altitudinea maximă în vârful Pietrosu (2 303 m). Prezintă o creastă principală, orientată Est-Vest, între pasurile Rodna şi Şetref, cu o lungime de 52 km şi o lăţime maximâ de 25 km, dominată de mai multe vârfuri de peste 2 000 m altitudine (Ineu 2 279 m, Rebra 2 221 m, Puzdrele 2 189, Laptele Mare 2 172 m, Buhăescu Mare (2 119 m), Galaţu 2 048 m, Cormaia 2 033 m ş.a.).
Alcătuit predominant din şisturi şi calcare cristaline, intens faliate în Nord (falia Dragoş Vodă) şi în Sud (falia Rodnei). Marginile de Vest şi de Sud ale cristalinului sunt acoperite transgresiv cu gresii, marne, conglomerate şi calcare numulitice, străpunse pe alocuri de formaţiuni eruptive (andezite, riolite, dacite), care apar în relief sub formă de măguri, mai frecvente pe versantul de Sud (Măgura Porcului, Măgura Sângeorz, Măgura Mare). Masivul Rodna are aspectul unui horst asimetric, înalt şi cu pereţi abrupţi în Nord şi mai scund şi cu înclinare accentuată spre Sud. Varietatea rocilor care-l compun a favorizat dezvoltarea unui relief puternic fragmentat, cu forme semeţe (creste ascuţite, versante abrupte), niveluri de eroziune etajate, forme structurale, fenomene carstice pe versantul de Sud Vest (Peştera Izvorul Tăuşoarelor, Peştera Jgheabul lui Zalion, Peştera Zânelor) şi de Nord (izbucul „Izvorul Albastru al Izei” ş.a.), văi adânci, cascade (→ Cascada Cailor, cea mai mare din ţară) etc. Acţiunea glaciaţiei cuaternare a lăsat urme adânci în relieful masivului Rodna: lacuri glaciare (Buhăescu, Lala Mare, Lala Mică, Tăul sau Iezeru Pietrosului, Gărgălău, Bila ş.a.), circuri şi căldări glaciare, zănoage cu blocuri eratice şi roci scrijelate etc. Masivul Rodna este şi un important nod hidrografic din care izvorăsc râurile Someşu Mare, Vişeu, Iza, Bistriţa Aurie, Anieş, Cormaia, Rebra ş.a. Masivitatea şi fragmentarea accentuată a reliefului, expoziţia faţă de direcţia dominant-vestică a maselor de aer ş.a. determină diferenţieri ale temperaturii aerului, mediile termice anuale fiind mai scăzute cu circa 1°C pe versantul de Nord decât pe cel de Sud. Altitudinal, temperaturile medii multianuale sunt de –1,5°C la peste 2 200 m altitudine, de 0°C la 2 000 m altitudine, de 2°C la 1700 m altitudine şi de circa 6°C la poale. Precipitaţiile depăşesc 1 400 mm anual pe crestele înalte, iar stratul de zăpadă se menţine circa 7 luni pe an. Staţie meteorologică de altitudine. Vegetaţia care acoperă masivul Rodna este dispusă etajat şi aproape uniform distribuită pe versante: la peste 1 800 m altitudine sunt pajişti alpine în alternanţă cu tufărişuri de jneapăn (Pinus mugo), exemplare singuratice de zâmbru (Pinus cembra) şi pâlcuri de smirdar/sau bujor de munte (Rhododendron kotschyi) ş.a., între 1 800 şi 1 100 m altitudine se desfăşoară pădurile de molid (Picea abies), între 1 100 şi 500 m alitudine se dezvoltă zona fagului şi bradului, iar sub 500 m altitudine, terenurile agricole. În floră se remarcă o specie înrudită cu guşa porumbelului – Silene nivalis, endemism al Munţilor Rodnei, ca şi o serie de endemisme ale Carpaţilor Orientali (Centaurea carpatica, Silene zawadzkii). Poiană cu narcise (pe muntele Saca). Fauna care populează masivul Rodna este reprezentată prin urşi, mistreţi, cerbi, căpriori, râşi, jderi, cocoşi de munte şi de mesteacăn, găinuşa de munte, acvila de munte, salamandre etc. Capra neagră (dispărută la începutul secolului 20 din cauza braconajului) a fost reintrodusă, în anii ’70 ai secolului 20, dar acum este din nou ameninţată cu dispariţia. A fost colonizată şi marmota (în anul 1973). Parcul Naţional Rodna, extins pe 472 km2 (din care 33 km2 declarată Rezervaţie a Biosferei în 1979) a luat naştere pe baza Rezervaţiei naturale complexă înfiinţată în 1932; declarat arie protejată de interes naţional la 12 aprilie 2000. Cabanele Prislop (la 1 413 m altitudine) şi Puzdrele (1 540 m altitudine). Turism şi sporturi de iarnă (staţiunea Borşa).
