Sângeorz Băi

Date generale

Oraşul Sângeorz Băi se află în partea de Nord a României, în zona de Nord-Nord Est a judeţului Bistriţa-Năsăud, în Depresiunea Sângeorz, la poalele de Sud ale Munţilor Rodnei şi cele ale Dealului Pleşa din Muscelele Năsăudului, la 435-450 m altitudine, pe cursul superior al râului Someşu Mare, în zona de confluenţă cu pâraiele Cormaia şi Borcut, la intersecţia paralelei de 47°22′ latitudine nordică cu meridianul de 24°41′ longitudine estică, la 50 km Nord Est de municipiul Bistriţa. Din punct de vedere demografic, Sângeorz-Băi face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 11 662 locuitori (la 1 ianuarie 2016), din care 5 806 persoane sunt de sex masculin şi 5 856 feminin. Din totalul celor 9 769 locuitori înregistraţi la recensământul populaţiei din 20-31 octombrie 2011, majoritatea covârşitoare, respectiv 9 217 persoane (95,22%) erau români, restul de 462 locuitori (4,78%) aparţineau altor etnii, printre care 97 rromi (1,00%), 27 maghiari (0,28%) şi 339 persoane (3,50%) erau de altă etnie. La acelaşi recensământ, structura confesională a locuitorilor oraşului Sângeorz-Băi era dominată de reprezentanţii cultului ortodox, respectiv 6 698 persoane (69,21%), urmaţi de 2 028 penticostali (20,95%), 501 greco-catolici (5,18%), 38 romano-catolici (0,39%), 25 reformaţi (0,25%) şi 389 persoane (4,02%) apaţineau altor confesiuni (martorii lui Iehova, adventşti de ziua a şaptea ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Dacă raportăm numărul total al populaţiei (11 662 locuitori, la 1 ianuarie 2016) la suprafaţa oraşului în intravilan (3,8 km2), rezultă o densitate de 3 069 locuitori pe km2. Sângeorz-Băi este deservit de o staţie de cale ferată. Exploatări de marmură (în localitatea componentă Cormaia) şi de dacit (la Sângeorz-Băi). Exploatarea şi prelucrarea lemnului (cherestea, mobilă, brichete din deşeuri de lemn). Producţie de îmbrăcăminte şi de produse alimentare. Staţie de îmbuteliere a apelor minerale. Muzeu de artă comparată, inaugurat în 1986, cu colecţii de etnografie şi lucrări de artă plastică aparţinând artiştilor locali; Bibliotecă publică, dată în folosinţă în anul 1947, în prezent cu un fond de carte de peste 36 000 de volume; Centrul Cultural “Iustin Sohorca”, inaugurat la 12 octombrie 2017. Tabără anuală estivală de sculptură în lemn, în aer liber, cu participare internaţională. Oraşul Sângeorz-Băi are statut de staţiune balneoclimaterică de interes general, cu funcţionare permanentă, cu climat moderat de dealuri şi coline, cu veri răcoroase (în iulie temperatura medie este de 18 grade Celsius) şi ierni friguroase (în ianuraie, mediile termice sunt de -5,5 grade Celsius). Temperatura medie anuală este în jur de 7,5 grade Celsius, iar precipitaţiile atmosferice însumează circa 800 mm anual. În perimetrul staţiunii există numeroase izvoare cu ape minerale bicarbonatate, clorurate, sodice, calcice care rivalizează, sub aspect calitativ, cu apele minerale de la Vichy (Franţa) şi Karlovy Vary (Cehia), dovedindu-se superioare acestora ca eficacitate în tratarea afecţiunulor tubului digestiv (gastrite cornice, ulcere gastrice şi duodenale, colite cronice, constipaţii cornice etc.), a celor hepato-biliare (dischinezie biliară după hepatită cronică, colecistită cronică necalculoasă şi calculoasă), a bolilor metabolice şi de nutriţie (diabet zaharat, obezitate) ş.a.

Istoric

Săpăturile arheologice din arealul oraşului Sângeorz-Băi au scos la iveală vestigii datând din epoca Bronzului, din perioadele geto-dacică şi daco-romană când aşezarea se afla în zona de locuire a dacilor liberi, respectiv, în afara limesului ocupat de romani. Localitatea apare menţionată documentar, pentru prima oară, în anul 1241 când a fost devastată de invazia tătarilor, iar apoi apare consemnată în 1243 în lucrarea “Carmen miserabilae” (“Cântec de jale”) a cronicarului Rogerius din Oradea – lucrare apărută în 1245 şi în care acesta aminteşte de ororile săvârşite de tătari în timpul invaziei lor în Transilvania şi Ungaria în perioada 1241-1242, printre care şi distrugerile provocate de aceştia aşezării Sanct Gurgh (Sângeorzul de astăzi). În anul 1440, aşezarea apare consemnată în unele documente cu numele Zenthgurgh, ca făcând parte, alături de mai multe localităţi, printre domeniile dăruite lui Jars de Kusal; în 1453, aşezarea se afla în posesia lui Iancu de Hunedoara şi apoi (1475) în cea a fiului său, Matia Corvin, care a încredinţat-o magistrului Bistriţei, iar un document din 1518 îl consemnează pe voievodul Toma ca fiind conducătorul acelei aşezări. În 1529, Sângeorz-Băi figura printre cele 23 de sate care intraseră în posesia domnului Moldovei, Petru Rareş; în perioada 1762-1851 a făcut parte din Regimentul II de graniţă al Năsăudului, în intervalul 1851-1876 s-a aflat în Districtul Românesc al Năsăudului, iar din 1876 şi până în 1950 a făcut parte din Comitatul Bistriţa-Năsăud, plasa Rodna. Între 1950 şi 1958, Sângeorz-Băi a fost comună în cadrul raionului Năsăud, regiunea Bistriţa-Năsăud, iar în 1958 a devenit oraş rational pentru ca la 17 februarie 1968, o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 2 referitoare la o nouă împărţire administrativ-teritorială a României, Sângeorz-Băi să fie inclus ca oraş în judeţul Bistriţa-Năsăud, având în subordine administrativă localităţile componente Cormaia şi Valea Borcutului. Ca sataţiune balneoclimaterică, Sângeorz-Băi s-a afirmat începând cu anul 1839, când statisticile au înregistrat că atunci au venit la tratament 500 de truişti pentru proprietăţile curative ale apelor minerale de la Sângeorz-Băi, iar în 1880 numărul turiştilor veniţi la tratament în staţiunea Sângeorz-Băi ajunsese la peste 1 000 de persoane. În 1880, Societatea pe acţiuni “Hebe” a luat în arendă cele 5 izvoare cu ape minerale existente la acea dată pe o perioadă de 30 de ani, fapt ce i-a permis acesteia să exporte peste 30 000 de litri de apă minerală pe an, îmbuteliată în sticle. La începutul secolului 20, respectiv prin anul 1910, localitatea Sângeorz-Băi s-a afirmat ca staţiune balneoclimaterică înfloritoare cu un hotel şi circa 20 de vile destinate găzduirii turiştilor veniţi la tratament. În 1950, staţiunea balneoclimaterică Sângeorz-Băi a intrat în posesia statului comunist, fiind administrată de Ministerul Sănătăţii care a naţionalizat toate vilele de acolo (în prezent, vila nr. 1, construită la începutul secolului 20, astăzi declarată monument istoric, se află într-o stare avansată de degradare). În perioada 1974-1975, la Sângeorz-Băi au fost construite două hoteluri foarte mari pentru acea perioadă – hotelul “Hebe”, cu 902 locuri (cea mai mare capacitate hotelieră din România în acel moment) şi hotelul “Someş” (636 locuri), fiecare hotel având bază proprie de tratament. În anul 2001, întreaga bază turistică a staţiunii (inclusiv cele două hoteluri mari) a fost privatizată, determinând o creştere a gradului de ocupare turistică a staţiunii, iar în anul 2015 cele două hoteluri au fost supuse unor ample lucrări de renovare, fiind renumite pentru comfortul lor.

Monumente

Biserica “Sfântul Nicolae”, construită în perioada 1875-1880, dominată de un turn cu ceas, a fost pictată între 1 mai 1997 şi 1 noiembrie 1998; biserica “Schimbarea la Faţă”, zidită în anii 1937-1938 şi renovată în 1961; biserica având dublu hram – “Sfântul Ioan Botezătorul” şi “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, construită între 1995 şi 1999, în stil bizantin; biserica greco-catolică “Sfântul Gheorghe”, zidită în anii 1992-1998 după planurile arhitectului Ion Arboreanu; în localitatea componentă Cormaia, la 5 km de Sângeorz-Băi, se află biserica din lemn cu dublu hram – “Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” şi “Buna Vestire”, construită în perioada 1550-1560 şi reconstruită în anii 1749-1751, restaurată în 1820, declarată monument istoric. Biserica păstrează icoane realizate în 1747 de zugravul Teodor. În anul 2003, în jurul acestei biserici a fost întemeiată o mănăstire de călugăriţe ale căror chilii şi clădiri anexe au fost construite în intervalul anilor 1994-2002.