Mănăstirea Orata

Istoria lăcaşului monahal Orata nu se măsoară în veacuri, ci doar în câteva decenii, dar are în schimb un subiect de roman, o poveste reală, pe cât  de interesantă pe atât de impresionantă. Era prin anul 1935, când Traian Pomohaci, un ţãran tânăr, de numai 35 de ani, drept-credincios, harnic şi dârz, din satul Botuş, comuna Fundu Moldovei, judeţul Suceava, şi-a pierdut soţia, Reveca, pe care o iubea ca nimeni altul, rămânând fără sprijin să aibe grijă de cei nouă copii ai lor. Aceastã grea lovitură l-a întãrit pe Traian în credinţa în Dumnezeu şi nu a avut linişte pânã când nu a construit, prin propria-i ostenealã şi cheltuialã (având, totuşi, şi ceva ajutoare materiale de la consãtenii lui) o bisericã din lemn în amintirea soţiei sale iubite, bisericã în jurul cãreia urma sã se întemeieze un schit de călugări. Aşa se face că, dupã 13 ani de zbucium şi strãdanie, la 15 octombrie 1948 a fost sfinţit locul (pe terenul pe care acesta îl avea ca moştenire de la pãrinţii sãi), la poalele dealului Orata, pe care urma sã înceapã construirea bisericii din lemn. Abia în vara anului 1950, meşterii din satul Botuş, împreunã cu Traian Pomohaci – cel care avea să devină ctitorul acestei biserici, au pornit lucrul spre a înfãptui o dorinţã arzãtoare – aceea de a închina un lăcaş sfânt, plăcut lui Dumnezeu. Toţi cei care au constribuit la ridicare acestei biserici, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, au muncit numai în zilele de post, iar hrana lor a fost tot numai de post. Dupã patru ani de muncã, nu lipsitã de greutãţi, biserica a fost terminatã şi sfinţitã la 26 septembrie 1954, când s-a pus şi bazele unui schit de cãlugãri. Biserica “Adormirea Maicii Domnului” are o turlã semeaţã, înconjuratã de alte patru turle mai mici. Bucuria acestei împliniri, pe care Dumnezeu a binecuvântat-o, nu a durat mult timp, cãci în anul 1959, autoritãţile comunisto-ateiste au emis decretul 510 care prevedea desfiinţarea a nenumãrate mănăstiri şi schituri, printre care şi schitul Orata, călugării fiind nevoiţi sã plece pe la alte mănăstiri, iar chiliile şi dependinţele au fost demolate. Biserica a rămas să funcţioneze ca biserică de mir. Între 6 iulie 1977 şi 8 iulie 1982 biserica a fost pictatã la interior, în ulei, de cãtre Vasile Bârgovan. După prăbuşirea regimului comunist în România, în decembrie 1989, schitul Orata a fost reînfiinţat în 1990, aici stabilindu-se trei călugări, având ca stareţ pe preotul cãlugãr Grigore. În acelaşi an (1990), ctitorul acestei biserici, Traian Pomohaci a fost călugărit la acest schit, la cererea lui, la scurt timp dupã aceea, dupã o grea suferinţã acesta a murit cu sufletul împăcat cã şi-a vãzut dorinţa împlinitã. Pe crucea lui Traian Pomohaci stă scris: ‘a trăit 90 de ani, a avut 9 copii şi a murit în 1990”. În perioda când a fost stareţ preotul călugăr Grigore (1990-1994) au fost construite, prin strădania sa, o capelă-paraclis pentru slujbele de iarnã, precum şi mai multe chilii. În 1994, schitul de călugări Orata a fost transformat în mănăstire de maici în care 10 călugăriţe duc o viaţă de obşte. În biserica mănăstirii Orata se pãstreazã o Icoanã a Maicii Domnului, considerată de credinciosi făcătoare de minuni. În cadrul Mănăstirii Orata funcţionează un atelier de cusături în care se confecţionează epitafe, veşminte preoţeşti, patrafire, feloane ş.a.