Situată pe coama unui deal din Ţara Lăpuşului, în mijlocul unei păduri de fag şi de stejar, în arealul satului Rohia, aflat în subordinea administrativă a oraşului Târgu Lăpuş, judeţul Maramureş, la 7 km Sud Vest de acest oraş şi 54 km Sud Est de municipiul Baia Mare, mănăstirea Rohia, cunoscută şi cu numele “Sfânta Ana-Rohia”, adăposteşte o obşte de călugări. Iniţial, aşezământul monahal a fost întemeiat ca schit, cu o biserică având hramul “Adormirea Maicii Domnului”, de dimensiuni modeste (17,80 m lungime, 5,70 m lăţime şi 13 m înălţimea turlei), construită din cărămidă pe temelie de piatră, în anii 1923-1926, prin osârdia preotului Nicolae Gherman în memoria fiicei sale, Ana, care a murit în noiembrie 1922 în vârstă de 10 ani. După moartea copilei sale, aceasta se arăta frecvent în visele tatălui ei, preotul Nicolae Gherman, rugându-l să construiască o casă de rugăciune în Dealul Viei din Rohia, dedicată Maicii Domnului. Sprijinit de consăteni, preotul Nicolae Gherman a început, în anul 1923, zidirea unei bisericuţe modeste, care a fost terminată în 1925 şi sfinţită la 15 august 1926, având alături şi o casă monahală. Biserica avea un mic pridvor sprijinit pe patru stâlpi frontali şi un iconostas din lemn de brad, simplu, înlocuit în 1979 cu un iconostas nou din lemn de stejar, sculptat de Ioan Velea din Rohia. Întrucât biserica iniţială devenise neîncăpătoare, Prea Sfinţitul Justin Hodea, arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului şi, totodată, stareţul acestei mănăstiri a iniţiat, în anul 1996, construirea unei noi biserici, mai încăpătoare, pe locul celei vechi. Astfel, a început demolarea vechii biserici şi zidirea, pe acelaşi loc, a unei biserici zvelte, impunătoare, după planurile arhitectului Dorel Cordoş din Sighetu Marmaţiei, care a îmbinat elemente arhitecturale din provinciile istorice Moldova, Transilvania şi Ţara Românească. Noua biserică, al cărei hram a rămas neschimbat – “Adormirea Maicii Domnului”, a fost sfinţită în anul 1998 şi are o lungime de 22 m şi o turlă de 48 m înãlţime. Noul iconostas al bisericii a fost realizat în anii 1975-1979 de către sculptorul Ion Rucãreanu din Bucureşti. Vechiul iconostas şi o parte din icoanele vechii biserici au fost amplasate în paraclisul cu hramul “Sfântul Ierarh Nicolae”, amenajat în subsolul noii biserici în perioada 1998-2001. În acest paraclis se mai află, printre altele, şi o Icoană a Maicii Domnului pictată de călugărul Nicanor de la o mănăstire de pe Muntele Athos, icoană restaurată în anul 2004 de profesorul universitar Teo Mureşan din Cluj-Napoca. În anul 2005, pe faţada bisericii cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” a fost executată, în mozaic, Icoana Deisis (copie a celei de la biserica “Sfânta Sofia” din Constantinopol) şi cei 12 Apostoli. Ansamblul monahal a funcţionat ca schit până în anul 1965, după care s-a dezvoltat ca mănăstire, în prezent având în componenţă mai multe clădiri anexe, construite între 1965 şi 2001: Casa de stejar (1965); Casa stăreţiei (1969-1972); Casa cu paraclisul “Izvorul Tămăduirii” (1973-1975) în care se roagă călugării. La parterul Casei cu paraclis se află dormitoarele pentru pelerini, la etajul întâi funcţionează biblioteca mănăstirii, cu peste 40 000 de volume, organizată de părintele Nicolae Steinhardt, iar la etajul doi este paraclisul “Izvorul Tămăduirii”, pictat în anul 1979 de Gheorghe Busuioc din Bucureşti. Alte clădiri anexe sunt: Casa poetului (1977-1979) în care a locuit temporar poetul Ion Alexandru. La această mănăstire a trăit, în ultima perioadă a vieţii sale, între 1980 şi 1989, scriitorul Nicolae Steinhardt, călugărit aici cu numele Nicolae, decedat în 1994 şi înmormântat în incinta mănăstirii; Altarul de vară (1980-1983), pictat în 1995 de Mircea Constantinescu din Bucureşti; Casa Albă (1988-1992), destinată chiliilor, secretariatului mănăstirii şi contabilităţii, are în plus şi un apartament episcopal şi un salon oficial pentru oaspeţi. Un loc aparte în cadrul ansamblului monastic îl ocupă Colţul maramureşan, compus dintr-o casă şi o biserică, ambele din lemn, construite în stil maramureşan în anul 2001 după planurile arhitectului Dorel Cordoş. În perioada 1983-2007, în Casa poetului a funcţionat Muzeul mănăstirii, iar în luna mai 2007 acest muzeu a fost transferat în interiorul bisericii din lemn din cadrul Colţului maramureşan. Acest muzeu adăposteşte cărţi vechi bisericeşti, o colecţie de icoane pictate pe lemn şi pe sticlă datând din secolele 18-20 ş.a.
