Târgu Lăpuş

Date generale

Oraşul Târgu Lăpuş se află în jud. Maramureş, situat în Depr. Lăpuş, la 280–360 m alt., pe râul Lăpuş, la 47 km SE de municipiul Baia Mare; 12 909 loc. (1 ian. 2011): 6 411 de sex masc. şi 6 498 fem. Supr.: 247,4 km2, din care 17,3 km2 în intravilan; densitatea: 746 loc./km2. Nod rutier. Expl. de min. de mangan, de mică, bentonite şi argile bentonitice (în satul Răzoare) şi de marmură (în satul Cufoaia). Producţie de instrumente optice, de echipamente fotografice, de mobilă şi de produse alim. (preparate din lapte, panificaţie). Ferme de creştere a bovinelor şi ovinelor. Centru pomicol, de cusături şi ţesături populare şi de ceramică smălţuită (din sec. 18, aflat într-o stare de decădere după 1950, când aici mai lucrau doar nouă olari). Muzeu etnografic. Izvoare cu ape minerale carbogazoase, clorurate, sodice, alcaline (în satul Stoiceni). Vechi centru de învăţământ (în 1662 aici a luat fiinţă prima şcoală primară, iar în 1860 o şcoală de curs superior).

Istoric

Localitatea apare menţionată documentar, prima oară, în 1291, iar în 1315 este amintită ca centru al zonei „Terra Lapus” (Ţara Lăpuşului). Între 1467 şi 1552 a fost în posesia domnilor Moldovei, în 1602 se afla sub stăpânirea lui Giorgio Basta, iar în 1607 era în proprietatea lui Sigismund Rákóczi, după care s-a aflat succesiv în posesia diferitelor familii. Localitatea a fost declarată oraş la 17 febr. 1968, având în subordine ad-tivă 13 sate: Boiereni, Borcut, Cufoaia, Dămăcuşeni, Dobricu Lăpuşului, Dumbrava, Fântânele, Groape, Inău, Răzoare, Rogoz, Rohia şi Stoiceni.

Monumente

Biserică reformată (1839–1863); biserica romano-catolică „Înălţarea Sfintei Cruci” (1752, restaurată în 1831); biserica ortodoxă „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1906-1912); Monumentul eroilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial. În satul Rohia, menţionat documentar în 1325, se află  mănăstirea „Sfânta Ana”-Rohia (de călugări), cu biserica având hramul „Adormirea Maicii Domnului”, construită în anii 1923–1926 prin osârdia preotului Nicolae Gherman în memoria fiicei sale Ana care a murit în nov. 1922 în vârstă de 10 ani. Până în 1965 aşezământul monahal a funcţionat ca schit, dată după care s-a dezvoltat ca mănăstire. În prezent ansamblul monastic cuprinde o biserică nouă, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, cu o lungime de 22 m şi o turlă sveltă, de 48 m înălţime, construită în 1996-1998 din iniţiativa şi prin strădania Preasfinţitului Justin, arhiereuvicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului şi, totodată, stareţul acestei mănăstiri. Biserica nouă a fost zidită pe locul bisericii iniţiale, ridicată de preotul Nicolae Gherman, care a fost demolată. Noua biserică a fost construită după planul arhitectului Dorel Cordoş din Sighetu Marmaţiei care a îmbinat elemente arhitecturale din provinciile istorice Moldova, Transilvania şi Ţara Românească. La demisolul acestei biserici se află paraclisul „Sfântul Nicolae”, care adăposteşte Icoana Maicii Domnului pictată de călugărul Nicanor de la o mănăstire de pe Muntele Athos, icoană restaurată în 2004 de prof. Teo Mureşan din Cluj-Napoca. Iconostasul a fost realizat în 1975–1979 de sculptorul Ion Rucăreanu din Bucureşti. În cadrul ansamblului monahal mai există Casa de stejar, construită în 1965, Casa Stăreţiei (1969–1972), Casa cu Paraclisul „Izvorul Tămăduirii” (1973–1975), Casa poetului (1977–1979) în care a locuit temporar poetul Ion Alexandru şi în care şi-a avut chilia părintele Nicolae Steinhardt în anii 1980–1989, Altarul de vară (1980–1983), Casa Albă (1988–1992), în care se află chiliile călugărilor, o casă şi o biserică din lemn – ambele în stil maramureşan construite în 2001. În perioada 1983–2007, în Casa poetului a funcţionat muzeul mănăstirii, iar din luna mai 2007 acest muzeu a fost transferat în biserica din lemn din cadrul „Colţului maramureşan”. Acest muzeu adăposteşte cărţi vechi bisericeşti, o colecţie de icoane vechi pe lemn şi pe sticlă datând din sec. 18–19 ş.a. Biblioteca mănăstirii a fost organizată de părintele Nicolae Steinhardt, având peste 25 000 vol. La această mănăstire a trăit, în ultima perioadă a vieţii sale, scriitorul Nicolae Steinhardt, călugărit aici cu numele Nicolae, decedat în 1994 şi înmormântat în incinta mănăstirii. În satul Boiereni există mănăstirea Rohiiţa, înfiinţată în 1993, cu biserica din lemn „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, în satul Dumbrava este mănăstirea Şatra, cu biserica „Înălţarea Sfintei Cruci”, infiinţată în 1990, iar în satul Rogoz, atestat documentar în 1488, se află bisericile din lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1600), incendiată de tătari în 1661 (refăcută în 1663) şi din nou în 1717 (refăcută imediat), cu picturi pe pereţii interiori executate în 1785 de Radu Munteanu din Ungureni şi Nicolae Man şi din 1834 de Grigore Badea (biserica a fost inclusă, în 1999, pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO) şi „Cuvioasa Parascheva” (sec. 18, strămutată în 1883 din satul Suciu de Sus în satul Rogoz, când a fost repictată; are un portal decorat cu crestături); în satul Dobricu Lăpuşului există bisericile din lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (sec. 17) şi „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (1701), ambele cu picturi interioare din sec. 18; bisericile din lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1689), „Sfânta Maria” (sec. 18) şi „Sfântul Dumitru” (sec. 18), în satele Inău, Fântânele şi Răzoare; bisericile din lemn, cu acelaşi hram – „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, în satele Boiereni (sec. 18), Dumbrava (sec. 18), Răzoare (1700), Groape (1830), Cufoaia (1850) şi Stoiceni (1860); biserică reformată (sec. 18), în satul Dămăcuşeni. Rezervaţia naturală Cheile Lăpuşului (25 ha).