Situată la poalele Obcinei Mari din cadrul Obcinelor Bucovinei, în arealul satului Putna (atestat documentar la 3 iulie 1460), reşedinţa comunei Putna, judeţul Suceava, la 60 km Nord Vest de municipiul Suceava, mănăstirea Putna adăposteşte o obşte de călugări. Mănăstirea Putna este prima şi cea mai importantă ctitorie religioasă a domnului Ştefan cel Mare (domn al Moldovei în perioada 1457-1504) fiind consideratã de mulţi cercetãtori ca fiind “leagănul ortodoxiei românesti”, “cetate a rugăciunii şi duhovniciei” sau, după cum aprecia poetul Mihai Eminescu în anul 1871, ca fiind “Ierusalimul neamului românesc”. Tot în 1871, Mihai Eminescu scria cã mormântul voievodului Ştefan cel Mare din biserica mănăstirii Putna reprezintã “altarul credinţei strãmoşeşti”. Referitor la întemeierea mãnãstirii Putna au circulat de-a lungul secolelor numeroase legende, una dintre acestea relatând că într-o noapte întunecoasă, pe când Daniil Sihastru se ruga în chilia sa, săpată în stâncă, ar fi sosit la el, ca să-i ceară gãzduire, Ştefan cel Mare care se rătăcise prin aceste locuri pe drumul său de întoarcere de la vânătoare. Cu acel prilej, sihastrul Daniil l-a sfãtuit pe domnul Moldovei să ridice o mănăstire pe valea Putnei “pentru ca Dumnezeu sã-i ajute la toate treburile sale”. Potrivit, însă, celei mai răspândite legende referitoare la întemeierea mănăstirii Putna este aceea conform căreia, pentru a alege locul de construire a lăcaşului religios, Ştefan cel Mare a tras cu arcul de pe vârful Dealului Crucii, iar acolo unde a căzut săgeata s-a ridicat biserica mănăstirii. Această relatare este consemnată şi de cronicarul Ion Neculce în lucrarea sa O samă de cuvinte, cel care a cules din tradiţia orală peste 42 de legende istorice. Ion Neculce scrie:
…Ştefan-Vodă cel Bun, când s-au apucatu să facă mănăstirea Putna au tras cu arcul dintr-un vârf de munte… Şi aşa au fost făcută mănăstirea de frumoasă, tot cu aur poleită zugrăveala, mai mult aur decât zugrăveală, şi pre dinlãuntru şi pre denafară, şi acoperită cu plumbu…”
Dincolo de legendă, cronicile vremii consemnează că biserica mănăstirii Putna a fost ridicată din porunca domnului Ştefan cel Mare pe un loc ales de el la 4 iulie 1466, iar construcţia acestui sfânt lăcaş a început la 10 iulie 1466 şi s-a terminat în 1469, sfinţirea făcându-se la 8 septembrie 1470. Prima obşte de călugări a luat fiinţă în jurul acestei biserici o dată cu începerea construcţiei (1466), călugării fiind aduşi de la mănăstirea Neamţ. Biserica mănăstirii Putna, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, a fost afectată de incendiul din Miercurea Mare a Săptămânii Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, a datei de 15 martie 1484, fiind refăcută ulterior (până în anul 1489) – perioadă în care biserica a fost pictată atât în interior, cât şi la exterior. Biserica originară a lui Ştefan cel Mare a fost supusă unor modificãri şi restaurări începute în anul 1653 din porunca domnului Vasile Lupu, continuate de domnul Ghrorghe Ştefan şi terminate în 1662 în timpul domniei lui Eustratie Dabija. Violentul cutremur din 11 iunie 1738, care a avut magnitudinea de 7,7 grade pe scara Richter, a provocat mari stricăciuni atât bisericii, cât şi clădirilor anexe. Drept urmare, în perioada 1756-1760, biserica şi clãdirile anexe au fost restaurate prin grija şi strădania mitropolitului Iacov Putneanul. Biserica actuală, cu o lungime de 37 m şi o lăţime de 15 m, susţinută la exterior de 12 contraforturi, a mai fost supusã unor ample lucrãri de restaurare în anii 1901-1902, sub conducerea arhitectului vienez Karl Adolf Romstorfer, şi în perioada 1961-1975, sub coordonarea arhitecţilor Ioana Grigorescu şi Virgil Antonescu. Biserica “Adormirea Maicii Domnului” a mănăstirii Putna are o singură turlă, supraetajată, compusă dintr-un tambur octogonal, în stil baroc, plasat pe o bazã stelară, deasupra căruia se înalţă un alt tambur, mai mic, terminat cu un acoperiş octogonal. Ambele tambururi sunt împodobite cu coloane în torsadă şi capiteluri corintice şi prezintă ferestre înguste, dreptunghiulare. Pereţii exteriori ai bisericii, ocrotiţi la partea superioarã de o streaşină amplă, sunt acoperiţi cu douã rânduri de arcade care înconjură edificiul – unele mai mici, situate deasupra unei “frânghii” realizatã în torsadã, din piatră, iar celelalte arcade, mai înalte, se află în registrul inferior extins sub aceastã “frânghie” răsucită în trei. Motivul ornamental al “frânghiei” răsucite în trei, realizat în piatră sau lemn, folosit la numeroase edificii religioase din România, are semnificaţia Sfintei Treimi. Din loc în loc, arcadele din registrul inferior sunt prevăzute cu ferestre drepunghiulare înalte, decorate cu motive complexe gravate în piatră. Picturile murale interioare ale bisericii “Adormirea Maicii Domnului” au fost refãcute în anul 1972 din iniţiativa lui Iustin Moisescu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române din acel timp, şi apoi în anul 2001 la îndemnul Prea Fericitului Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române din acea perioadă. Picturile murale din anul 2001 au fost executate în frescă de fraţii Mihai şi Gavriil Moroşan. Pardoseala bisericii este din marmură. La 1 mai 1481 au fost finalizate lucrările de construire a zidului de incintă al mănăstirii şi a celorlalte clădiri anexe din care se mai păstrează doar Turnul Tezaurului – turn în care, în secolele trecute, erau depozitate odoarele mănăstirii. Intrarea în complexul monahal se face pe sub arcul boltit al unui turn compus din parter şi etaj, zidit în anul 1757 prin efortul mitropolitului Iacov Putneanul, turn numit în prezent “Turnul Eminescu” deoarece aici au înnoptat, în perioada 14-16 august 1871, poetul Mihai Eminescu, scriitorul Ioan Slavici şi alţi participanţi la Serbarea de la Putna cu prilejul împlinirii a 400 de ani de la sfinţirea bisericii “Adormirea Maicii Domnului”. Între celelalte componente ale ansamblului monastic Putna se remarcă paraclisul cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, iniţial construit din lemn în anii 1758-1759 prin grija mitropolitului Iacov Putneanul pe locul vechiului Turn-clopotniţă distrus de cutremurul din anul 1738, paraclis reconstruit din cãrãmidã în anii 1854-1856, restaurat în perioada 1976-1983 şi pictat în frescã în 1980-1984 de fraţii Mihai şi Gavriil Moroşan. Pentru a reîntregi ansamblul monahal Putna, în anii 1982-1988 a fost rezidită Casa Domneascã a lui Ştefan cel Mare pe temeliile celei vechi care data din 1473, dar distrusă din ordinul Curţii Imperiale de la Viena în anul 1783. Noua Casă Domnească a fost construitã dupã proiectul arhitecţilor Ştefan Balş şi Virgil Antonescu şi sfinţită la 15 august 1988. Turnul-clopotniţă al mănăstirii dateazã din anul 1882. În perioada lucrărilor de restaurare a mănăstirii Putna din anii 1961-1975 a fost demolată vechea casă a stăreţiei, situatã pe latura vestică a ansamblului monahal, pe locul ei construindu-se clădirea care adăposteşte în prezent muzeul şi biblioteca mănăstirii, iar noua casã a stãreţiei a fost ridicatã dupã planul arhitectului Eugène Chefreaux şi inauguratã în 1978. Muzeul mănăstirii, inaugurat la 6 iunie 1976 şi reamenajat în anul 2004, cuprinde colecţii de broderii, între care se remarcã acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop, datând din anul 1477 (cel mai vechi portret brodat în mărime naturală), manuscrise vechi (Tetraevangheliarul de la Humor, 1472, Letopiseţul de la Putna, 1517-1527 ş.a.), ferecături de argint, icoane vechi, potire, cruci, epitafuri, veşminte preoţeşti, o cădelniţã cu stema Moldovei ş.a. La mănăstirea Putna se păstrează o Icoană a Maicii Domnului, venerată de credincioşi ca făcătoare de minuni, adusă de la Constantinopol în anul 1472 de Maria de Mangop (a doua soţie a lui Ştefan cel Mare), şi craniul Sfântului Ierarh Ghenadie, ferecat în argint, şi el considerat făcător de minuni, dăruit de Ştefan cel Mare în 1488. De-a lungul secolelor, mănăstirea Putna a fost un important focar de cultură în cadrul căruia au funcţionat un atelier de caligrafi şi miniaturişti, precum şi un atelier de broderie, iar în prezent îşi desfăşoară activitatea un Centru de Cercetare şi Documentare care se ocupã cu studierea istoriei mănăstirii şi a ctitorului ei. Tot aici a existat o adevărată şcoală pentru pregătirea zugravilor de biserici, iar în 1757, egumenul Vartolomei Măzăreanu a întemeiat la mănăstirea Putna o Academie teologică cu şapte ani de studiu în cadrul căreia se predau gramatica, retorica, geografia ş.a. Această Academie a funcţionat până în anul 1779. Biserica “Adormirea Maicii Domnului” a mănăstirii Putna este una dintre cele mai importante necropole domneşti ridicată, în principal, cu acest scop, care adăposteşte mormântul voievodului Ştefan cel Mare (decedat la 2 iulie 1504), cu un valoros sarcofag din marmură, precum şi mormintele celor două soţii ale sale, Maria de Mangop (m. 1477) şi Maria Voichiţa (m. 1511) şi cele ale urmaşilor sãi, pânã la Petru Rareş, respectiv: Bogdan (m. 1479), Petru (m. 1480) şi Bogdan III cel Chior (m. 20 aprilie 1517) – fiii lui Ştefan cel Mare, domniţa Maria (m. 1529), fiica lui Ştefan cel Mare, Ştefăniţă sau Ştefan cel Tânăr (m. 14 ianuarie 1527), fiul lui Bogdan III şi nepot al lui Ştefan cel Mare, Maria Rareş (m. 1529). La 21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea voievodului Ştefan cel Mare, înscriindu-l în calendar şi sinaxar pe data de 2 iulie. În curtea mănăstirii Putna se află bustul poetului Mihai Eminescu, operă a sculptorului Oscar Han, dezvelit la 8 august 1926 şi Fântâna Sfântului Iacov Putneanul, construită în anul 1761.
