Mănăstirea Neamţ

Aflată în arealul satului Mănăstirea Neamţ din comuna Vânători–Neamţ, judeţul Neamţ, la 12 km  Nord Vest de oraşul Târgu-Neamţ, într-o poiană de pe valea pârâului Nemţişor, înconjurată din toate părţile de culmi împădurite, mănăstirea Neamţ adãposteşte 60 de călugări care duc o viaţă de obşte, păstoriţi de arhimandritul Benedict Sauciuc. Cronicarii moldoveni amintesc de nişte cãlugãri care au venit de prin pãrţile Dunării de Jos întemeind aici, pe la sfârşitul secolului 13, un schit cu o bisericã de lemn numitã Biserica Albă. Petru I (Petru Muşat), domn al Moldovei (1375-1391), a zidit la sfârşitul secolului 14 o bisericã pe locul celei de lemn. Aceastã bisericã este consemnatã documentar pentru prima datã la 7 iunie 1407 într-un act semnat de vlădica Iosif (rudã a domnului Petru Muşat), primul Mitropolit al Moldovei (recunoscut de Patriarhia din Constantinopol în 1401). Aceastã primã atestare a mănăstirii Neamţ este confirmatã şi de inscripţia de pe un clopot din secolul 19 care spune cã: “acest clopot a fost fãcut din materialul clopotului turnat în 1393 în vremea domnului Ştefan cel dintâi (Ştefan Muşat n.n.) şi care s-au topit la arderea mănăstirii Neamţu la 20 noiembrie 1862”. Biserica ctitorită de Petru Muşat la sfârşitul secolului 14 a fost distrusã de un incendiu în anul 1467, fapt ce l-a determinat pe domnul Ştefan cel Mare sã construiascã o nouã bisericã, dar cutremurul din 1471 a zdruncinat din temelii noua bisericã, provocându-i mari stricãciuni. Pe locul bisericii ruinatã de cutremur, Ştefan cel Mare a ridicat o nouã bisericã, de mari dimensiuni (40 m lungime şi 23 m înãlţimea turlei), cu hramul “Înãlţarea Domnului”, sfinţitã la 14 noiembrie 1497. Atât Ştefan cel Mare şi ulterior ceilalţi domni ai Moldovei au dãruit mânãstirii Neamţ mai multe sate, moşii, pãduri, vii, mori, iazuri ş.a. aceasta devenind, astfel, unul dintre cei mai mari proprietari din acea perioadã. Biserica “Înãlţarea Domnului”, care dominã ansamblul monahal este un monument de arhitecturã, interesant şi reprezentativ care încununeazã stilul moldovenesc al epocii lui Ştefan cel Mare, caracterizat prin  armonia formelor arhitectonice şi prin frumuseţea decoraţiei faţadelor. La exterior, biserica prezintã un soclu cu douã lãrgiri succesive care formeazã postamentul puternic din blocuri mari de piatrã, deasupra cãruia se ridicã pereţii zidiţi pânã la circa 2/3 din înãlţime cu bolovani mari de piatrã de râu şi cu pietriş mãrunt. De la acest nivel şi pânã la cornişa de sub streaşinã, paramentul este lucrat în zidãrie de cãrãmidã. Pe aceastã porţiune a paramentului sunt realizate douã rânduri de ocniţe (cele de jos sunt mai mari, iar cele de sus mai mici) deasupra cãrora se desfãşoarã o bogatã frizã de ceramicã smãlţuitã compusã din discuri, romburi şi triunghiuri împodobite cu motive geometrice şi vegetale. În unele ocniţe se mai pãstreazã picturi în frescã. Faţadele absidelor, în partea lor inferioarã sunt decorate cu firide alungite pânã la soclu. Contraforturile bisericii sunt orânduite simetric în jurul monumentului. Turla, de formã octogonalã, cu patru ferestre şi patru contraforturi se înalţã pe douã baze suprapuse – prima bazã cu opt laturi, iar a doua are formã stelatã cu opt vârfuri. Atât bazele, cât şi faţadele turlei sunt decorate cu ocniţe, firide, discuri şi cãrãmizi smãlţuite. Acoperişul bisericii a fost restaurat în mai multe rânduri, ultima reparaţie fiind fãcutã în anii 1953-1961. În pridvorul bisericii se intrã prin douã uşi dispuse faţa-n faţã, iar cele cinci ferestre ale pridvorului au ancadramente de facturã goticã.. Trecerea în pronaos se face printr-un portal mare. Pronaosul este boltit cu douã calote despãrţite printr-un arc median. Pronaosul şi încãperea mormintelor sunt despãrţite printr-un perete care are o deschidere de trecere. Naosul se prelungeşte sub forma unui triunghi lãrgit prin absidele laterale semicirculare. Deasupra naosului se aflã turla clãditã pe douã rânduri de arcuri oblice. Altarul are forma semicircularã, fiind despãrţit de naos printr-o catapeteasmã sculptatã şi auritã, realizatã în stil baroc la începutul secolului 19. Picturile murale interioare, originare, au fost afectate de frecvente incendii, fiind refãcute în anii 1671, 1696, 1830, 1862, fragmente din aceste fresce originare pãstrându-se în altar, în naos şi în camera mormintelor. În pridvor şi în pronaos picturile murale sunt din timpul domniei lui Petru Rareş (prima parte a secolului 16). Clãdirile incintei monahale aşa cum sunt ele în prezent dateazã din secolele 16-19 şi au fost zidite prin osârdia cãlugãrilor, printre acestea existând trei paraclise cu hramurile “Buna Vestire” (secolul 16), “Sfântul Gheorghe” (1796, refãcut în 1826) şi “Adormirea Maicii Domnului” (secolul 18, cu transformãri din 1843), numeroase chilii şi mai multe turnuri de apãrare. Turnul-clopotniţã a fost construit în 1497. Mănăstirea Neamţ a fost un important focar de culturã şi de artã al Moldovei medievale în cadrul cãreia a funcţionat o şcoalã de caligrafi şi de miniaturişti întemeiatã la începutul secolului 15 de cãlugãrul Gavriil Uric – creatorul unui mod original de interpretare a formelor bizantine.  Gavriil Uric este autorul unui Tetraevangheliar scris în 1429, care se pãstreazã în prezent în Biblioteca Bodleiana din oraşul Oxford din Marea Britanie. În secolul 16, la aceastã mănăstire au trãit şi activat cronicarii Macarie şi Eftimie, iar în secolul 18 cãlugãrul rus Paisie (Petru Velicicovski) – stareţ al mânãstirii Neamţ în anii 1779-1794. La începutul secolului 19, Veniamin Costache, mitropolit al Moldovei (1803-1808 şi 1812-1842) a înfiinţat la mănăstirea Neamţ o tipografie şi un atelier de xilogravurã. În prezent, la mănăstirea Neamţ funcţioneazã o tipografie mitropolitanã, ateliere de tâmplãrie, de fierãrie ş.a., un Seminar teologic al Arhiepiscopiei Iaşului, o bibliotecã cu 18 000 de volume şi numeroase manuscrise, din care peste 200 de manuscrise sunt în limba slavonã, 80 în limba greacã şi 150 în limba românã datând din secolele 14-19. Muzeul mănăstirii Neamţ adãposteşte numeroase obiecte de artã bisericeascã, multe dintre ele cu valoare artisticã şi istoricã, printre care: o icoanã a Maicii Domnului primitã cadou de domnul Alexandru cel Bun de la împãratul bizantin Ioan VIII Paleologul, câteva icoane pictate de Nicolae Gerigorescu, mai multe icoane din secolele 17-18, un vas pentru aghiasmã din 1775, un panaghiar în filigran din 1750, o presã tipograficã din secolul 18, numeroase xilogravuri din secolul 19, un potir din 1748, o evanghelie slavonã din 1759 care are 35 kg, mai multe cristelniţe din 1775, 1781, 1799, 1843 ş.a. La muzeul de artã al României se pãstreazã un epitaf care a aparţinut mănăstirii Neamţ pânã în 1916, executat în 1437 de egumenul Siluan.