Mănăstirea Săraca, un lăcaş de rugăciune cu o existenţă foarte îndepărtată, se află pe teritoriul satului Şemlacu Mic (sat care aparţine administrativ de oraşul Gătaia, judeţul Timiş), la 67 km Sud de municipiul Timişoara, şi adăposteşte o obşte de călugări. Nu se cunoaşte data exactă a întemeierii acestei mănăstiri, însă se ştie că a apărut menţionată documentar, pentru prima oară, în anul 1270, ca o mănăstire ortodoxă care se opunea puternic procesului de catolicizare impus de Coroana ungară. În anul 1778, mănăstirea a fost desfiinţată din ordinul împăratului Iosif al II-lea al Austriei, călugării au fost alungaţi, iar câţiva ani mai târziu, respectiv în 1782, autorităţile austriece au scos la licitaţie clădirile mănăstirii, care au fost cumpărate de Ioan Ostoici (un dregător bogat din Timişoara), rămânând în posesia acestuia şi a urmaşilor lui timp de 150 de ani. În tot acest timp, biserica mănăstirii a avut rol de capelă familială, iar clădirile anexe s-au deteriorat treptat ajungând în stare avansată de degradare, fapt ce a determinat pe localnici s-o numească Săraca, din cauza stării în care ajunsese la începutul secolului 20. Până la data desfiinţării acestei mănăstiri (anul 1778) aici a funcţionat (de la începutul secolului 18) o şcoală de pictură a icoanelor. În anul 1932, biserica şi clădirile anexe care se mai aflau atunci au fost cumpărate de Episcopia Caransebeşului, au fost reabilitate, iar aşezământul monahal reactivat. Mănăstirea a fost din nou desfiinţată la 28 octombrie 1959, de data aceasta de autorităţile comuniste, prin aplicarea Decretului Consiliului de Stat nr. 410 din 28 octombrie 1959, biserica rămânând să funcţioneze ca bisericã de parohie până în anul 1987, când s-a reluat activitatea aşezământului monastic. Biserica mănăstirii, cu hramul “Schimbarea la Faţă”, azi declarată monument istoric, a fost construită din piatră şi cărămidă în anul 1443 prin strădania ieromonahului Macarie de la mănăstirea Tismana pe locul unei biserici care data din anul 1404. Biserica are un pridvor adăugat în secolul 19 şi păstrează picturi murale interioare executate în 1730 de zugravul Andrei, după ce biserica fusese renovată anterior. Faţadele bisericii sunt zugrăvite în alb, iar pe naos există o turlă octogonală, luminată de opt ferestre largi şi înalte. În anii 2001-2005 a fost construit paraclisul cu hramul “Sfânta Maria Egipteanca”, pictat în 2006-2007 de Constantin şi Petronia Dumitrescu.