Panciu

Date generale

Oraşul Panciu se află în zona central-estică a României, în partea central-estică a judeţului Vrancea, în Subcarpaţii Vrancei, la 265-280 m altitudine, la poalele dealurilor Movila Panciu (268 m altitudine) şi Chicera (334 m altitudine), pe stânga râului Şuşiţa, la intersecţia paralelei de 45º55’ latitudine nordică cu meridianul de 27º04’ longitudine estică, la 44 km Nord-Nord Vest de municipiul Focşani. Din punct de vedere demografic, Panciu face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 7 664 locuitori (la recensământul din 20-31 ocrtombrie 2011), din care 7 024 sunt români (91,65%), 101 rromi (1,32%) şi 539 de persoane aparţinând altor etnii (7,03%). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ s-au înregistrat 7 060 ortodocşi (92,12%), 29 romano-catolici (0,38%) şi 569 de persoane aparţinând altor confesiuni (creştini de rit vechi, baptişti, martorii lui Iehova, adventişti de ziua a şaptea ş.a.) sau fiind atei sau fără religie. În ultimii o sută de ani, populaţia comunei şi apoi a oraşului Panciu a înregistrat scăderi sau creşteri a numărului de locuitori, aşa cum este consemnat în recensămintele care au avut loc :

Anul de recensământ            Nr. Locuitorilor

1912                                             2 737

1925                                             2 685

1930                                             6 816

1948                                              4 523

1956                                              7 679

1966                                               7 948

1977                                                7 766

1992                                              10 016

2002                                                8 903

2011                                                 7 664

Dacă raportăm numărul actual al populaţiei (7 664 locuitori) la suprafaţa oraşului în intravilan (5,6 km2) rezultă o densitate de 1 368 locuitori pe km2. Oraşul Panciu este punctul terminus al căii ferate ce vine de la Mărăşeşti (staţia de cale ferată a fost inaugurată în 1902). Firmele din oraşul Panciu produc tricotaje, confecţii, butoaie, hârtie igienică, preparate din carne şi lapte, băuturi alcoolice şi răcoritoare ş.a. Oraşul Panciu este centrul unei vestite şi vechi podgorii în care predomină soiurile de struguri pentru vinuri albe (Fetească, Riesling, Muscat Ottonel ş.a.), precum şi unul dintre cele mai importante centre de vinificaţie din ţară unde există şi o secţie de producere a şampaniei (modernizată în 1993). În oraşul Panciu există o cramă modernă, mai multe beciuri de depozitare a vinului şi un Muzeu al viticulturii.

Istoric

Cele mai vechi urme de locuire desoperite pe Dealul Cicera şi în perimetrul oraşului Panciu datează din Paleolitic (silexuri) şi, respectiv, Neolitic (vase din ceramică din mileniul 4 î.Hr.). Civilizaţia bronzului este reprezentată prin 3 morminte de înhumaţie identificate în partea de Sud a oraşului, iar urmele unor aşezări care au aparţinut dacilor liberi, în secolele 2-3, au fost scoase la iveală pe Valea Brazilor şi Valea Cerbului. Localitatea apare consemnată documentar pentru prima oară la 20 iulie 1589 cu numele Crucea, la începutul secolului 17 a devenit pentru scurt timp reşedinţa starostilor de Putna, iar în 1730 figura ca aşezare rurală în care principalele activităţi erau exploatarea lemnului şi cultura viţei de vie. La 25 decembrie 1798, aşezarea apare consemnată într-un act cu numele Târgul Panciu, iar în 1816 figura ca una dintre cele mai însemnate localităţi ale ţinutului Putna. În 1830, Panciu era recunoscut ca important centru meşteşugăresc, cu trei pânzării, două velenţe, o lumânărie ş.a., iar la începutul secolului 20 era o comună urbană cu 2 785 locuitori şi reşedinţa plasei Zăbrăuţi din judeţul Putna şi un important centru comercial în traficul de mărfuri pe calea ferată inaugurată în 1902 care lega Panciu de Mărăşeşti. Devastată de un pustiitor incendiu în 1869, distrusă de bombardamentele germane din 1916 şi greu lovită de catastrofalele cutremure din 14 octombrie 1802, 10 noiembrie 1940 (în acea noapte de 9 spre 10 noiembrie 1940, din cele 371 de locuinţe existente în Panciu, doar 5 case din cărămidă şi mai multe case din paiantă au rămas nedărâmate de cutremur) şi 4 martie 1977, localitatea s-a refăcut, reînnoit şi extins de fiecare dată. Panciu a fost declarat oraş în 1950 având în prezent în subordine administrativă 5 localitaţi componente (Crucea de Jos, Crucea de Sus, Dumbrava, Neicu şi Satu Nou).

Monumente

Monumentul închinat eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă din timpul Primului Război Mondial – operă a sculptorului George Dimitriu, dezvelit la 2 mai 1928; bustul scriitorului Ioan Slavici, operă a sculptorului Florian Calafeteanu, dezvelit în 1960, amplasat în faţa şcolii care-i poartă numele; biserica « Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel », construită în 1859, avariată de cutremurul din 1802 şi 1894, reconstruită în 1909-1913 pe cheltuiala Smarandei Apostoleanu, prăbuşită la cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940 şi reconstruită în 1972-1976; beciul Domnesc sau Hrubele lui Ştefan cel Mare, având coridoare care totalizează 3 000 m lungime, datând din timpul domniei lui Ştefan cel Mare, descoperit în 1954 şi declarat monument istoric şi înscris pe listele patrimoniului cultural universal ale UNESCO; beciul lui Ioan Vlădeanu (secolul19), declarat monument de arhitectură; beciul lui Marin Ştefan (secolul 19); casa lui Nicolae Milea (începutul secolului 20); casa lui Sergiu Seferovici (1936). În arealul oraşului Panciu, la 1,5 km distanţă de acesta, se află mănăstirea Brazi (de călugăriţe), ctitorie din 1654 a anahoreţilor Teofilact şi Sava, iniţial un schit cu o biserică din lemn cu hramul “Sfântul Gheorghe”, construită în 1676 şi reconstruită din cărămidă în 1834-1836 şi pictată în 1837 de N. Teodorescu. Biserica a fost serios afectată de cutremurul din 11 ianuarie 1838, dar a fost refăcută ulterior. În timpul cutremurului din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, biserica “Sfântul Gheorghe” şi chiliile s-au prăbuşi, biserica fiind reconstruită după anul 1944. Schitul Brazi a fost desfiinţat de autorităţile comuniste la 28 octombrie 1959, iar biserica a sfârşit în ruină prin anii ’70 ai secolului 20. Timp de 30 de ani, schitul Brazi a fost lăsat în părăsire, fiind reactivat la 9 septembrie 1990 cu statut de mănăstire. În anii 2010-2014 la această mănăstire a fost construită biserica cu dublu hram – “Pogorârea Duhului Sfânt” şi “Sfântul Mucenic Teodosie”, sfinţită la 22 septembrie 2014. În cimitirul mănăstirii Brazi a fost înmormântat Ioan Slavici, decedat la 17 august 1925. În localitatea componentă Crucea de Jos se află biserica “Sfinţii Voievozi” (circa 1672).