Date generale
Oraşul Panciu se află în zona central-estică a României, în provincia istorică Moldova, în partea central-estică a judeţului Vrancea, în Subcarpaţii Vrancei, la 265-280 m altitudine, la poalele dealurilor Movila Panciu (268 m altitudine) şi Chicerea (334 m altitudine), pe stânga râului Şuşiţa, la intersecţia paralelei de 45º54’36’’latitudine nordică cu meridianul de 27º05’24’’ longitudine estică, la 31 km Nord-Nord Vest de municipiul Focşani. Din punct de vedere demografic, Panciu face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 9 229 loc. (1 ian. 2019), din care 4 358 loc. de sex masc. şi 4 871 fem. Suprafaţa: 62 km2, din care 7,0 km2 în intravilan; densitatea: 1 318 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 7 664 loc., 7 024 de persoane erau români (91,6%), 101 rromi (1,3%) şi 539 loc. (7,1%) aparţineau altor etnii. Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 7 060 de ortodocşi (92,1%) şi 604 loc. (7,9%) aparţineau altor confesiuni (romano-catolici, penticostali, creştini de rit vechi, Martorii lui Iehova, baptişti ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Oraşul Panciu este punctul terminus al căii ferate care vine de la Mărăşeşti (staţia de cale ferată a fost inaugurată în 1902), linie dezafectată în anul 2009 pentru călători, iar din 2011 se operează doar pentru mărfuri. Firmele din oraşul Panciu produc tricotaje, confecţii, butoaie, hârtie igienică, preparate din carne şi lapte, băuturi alcoolice (vin, şampanie) şi răcoritoare ş.a. Oraşul Panciu este centrul unei vestite şi vechi podgorii, amintită documentar la sfârşitul secolului 16, azi cu o lungime de 8 km, o lăţime de 30 km şi o supr. de 9 500 ha (cea mai mare din jud. Vrancea), în care predomină soiurile de struguri pentru vinuri albe (Fetească, Riesling, Muscat Ottonel ş.a.), precum şi unul dintre cele mai importante centre de vinificaţie din ţară unde există şi o secţie de producere a şampaniei (din 1968, modernizată în 1993). În oraşul Panciu există o cramă modernă, mai multe beciuri de depozitare a vinului şi un Muzeu al viticulturii. Pomicultură. Casa de Cultură “Mihai Eminescu”. Bibliotecă publică, înfiinţată în anul 1962, azi cu peste 28 000 de volume. În anul 1925, scriitorul Ioan Slavici (născut la Şiria, jud. Arad, la 18 ian. 1848), grav bolnav, s-a retras în localitatea Crucea de Jos, la fiica lui, unde a murit la 17 august 1925, fiind înmormântat la Schitul Brazi.
Istoric
Cele mai vechi urme de locuire desoperite pe Dealul Chicerea (334 m alt.) şi în perimetrul oraşului Panciu datează din Paleolitic (silexuri, unelte din piatră şlefuite) şi, respectiv, Neolitic (vase din ceramică datând din mileniul 4 î.Hr., obiecte de ritual ş.a.). Civilizaţia bronzului, aparţinând Culturii materiale Monteoru (mileniul 2 î.Hr.), este reprezentată prin 3 morminte de înhumaţie, identificate în partea de Sud a oraşului, iar urmele unor aşezări care au aparţinut dacilor liberi, în secolele 2-3, precum şi ale unor aşezări din secolele 16-17, au fost scoase la iveală pe Valea Brazilor şi Valea Cerbului. Localitatea apare consemnată documentar, pentru prima oară, la 20 iulie 1589, cu numele Crucea, într-un document semnat de domnul Moldovei, Petru Şchiopul, prin care acesta întărea vornicului din Ţara de Jos,
stăpânirea pe viile de la Crucea, ce au fost domneşti”.
La începutul secolului 17, Panciu a devenit, pentru scurt timp, reşedinţa starostilor de Putna, iar în 1730 figura ca aşezare rurală în care principalele activităţi erau exploatarea lemnului şi cultura viţei de vie. La 25 decembrie 1798, aşezarea apare consemnată într-un act cu numele Târgul Panciu, în 1816 figura ca una dintre cele mai însemnate localităţi ale ţinutului Putna, în 1830, Panciu era recunoscut ca târg şi un important centru meşteşugăresc, cu trei pânzării, două velinţe (ţesătorii), o lumânărie ş.a., iar la începutul secolului 20 era o comună urbană (oraş) cu 2 785 locuitori, cu o şcoală de băieţi şi una de fete, un spital, o judecătorie, un Oficiu poştal şi de telegraf şi reşedinţa plasei Zăbrăuţi din judeţul Putna şi reşdinţa unei Companii de Dorobanţi şi, totodată, un important centru comercial în traficul de mărfuri pe calea ferată, inaugurată în 1902, care lega Panciu de Mărăşeşti. Dupa anul 1931, com. Crucea de Jos (cu satele Crucea de Jos, Dumbrava şi Satu Nou) şi comuna Crucea de Sus (cu satele Crucea de Sus şi Neicu) au fost desfiinţate şi incluse în arealul administrativ al oraşului Panciu. Devastată de un pustiitor incendiu în 1869, de cutremurul din 31 aug. 1894 (7,1 grade pe scara Richter), distrusă de bombardamentele germane din 1916 şi greu lovită de catastrofalele cutremure din 14/26 octombrie 1802 (8,2 grade pe scara Richter – cel mai puternic cutremur din toate timpurile), 9/10 noiembrie 1940, 7,4 grade pe scara Richter (în acea noapte de 9 spre 10 noiembrie 1940, din cele 371 de locuinţe existente în Panciu, doar 5 case din cărămidă şi mai multe case din paiantă au rămas nedărâmate de cutremur, au murit 1 600 de persoane şi rănite 12 1000) şi 4 martie 1977 (7,2 grade pe scara Richter), localitatea s-a refăcut, reînnoit şi extins de fiecare dată. Comuna Panciu a fost declarată oraş în 1950, având, în prezent, în subordine administrativă 5 localitaţi componente (Crucea de Jos, atestată documentar în 1647, Crucea de Sus, menţionată documentar în 1628, Dumbrava, Neicu şi Satu Nou).
Monumente
Monumentul închinat eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă din timpul Primului Război Mondial – operă a sculptorului George Dimitriu, dezvelit la 2 mai 1928; bustul scriitorului Ioan Slavici, operă a sculptorului Florian Calafeteanu, dezvelit în 1960, amplasat în faţa şcolii care-i poartă numele; biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, construită în 1859, avariată de cutremurul din 31 august 1894 (7,1 grade pe scara Richter), reconstruită în 1909-1913 pe cheltuiala Smarandei Apostoleanu, prăbuşită la cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940 (magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter) şi reconstruită în 1972-1976; beciul Domnesc sau Hrubele lui Ştefan cel Mare, aflat la 24 m adâncime, cu un coridor principal de 500 m lungime, din care pornesc 36 de coridoare, care totalizează 3 000 m lungime, datează din timpul domniei lui Ştefan cel Mare, acoperit de pământul exploziei unei bombe în timpul Primului Război Mondial, descoperit şi reabilitat în anii 1953-1954 şi refolosit după aceea (capacitate circa 3 milioane de sticle), azi declarat monument istoric şi înscris pe listele Patrimoniului cultural universal UNESCO; beciul lui Ioan Vlădoianu (fost primar al oraşului Panciu) a fost construit în anii 1894-1898, azi declarat monument istoric; beciul lui Marin Ştefan (secolul 19), declarat monument istoric, azi în conservare; casa lui Nicolae Milea (începutul secolului 20); casa lui Sergiu Seferovici (1936). În arealul oraşului Panciu, la 1,5 km distanţă de acesta, se află mănăstirea Brazi (de călugăriţe), ctitorie din 1654 a anahoreţilor Teofilact şi Sava, iniţial un schit cu o biserică din lemn cu hramul “Sfântul Gheorghe”, construită în 1676 şi reconstruită din cărămidă în 1834-1836 şi pictată în 1837 de N. Teodorescu (→ Mănăstirea Brazi, Capitolul Mănăstiri, litera B). În localitatea componentă Crucea de Jos se află biserica “Sfinţii Voievozi”, datând din jurul anului 1672. Pe Dealul Neicu se află Schitul “Sfântul Ioan Botezătorul” (de maici), înfiinţat în anii 1826-1828 de Ieromonahul Dimitrie, stareţul mănăstirii Brazi, ca metoc al mănăstirii Brazi, cu o biserică din lemn, iar în 1894 a fost sfinţită biserica de zid, care s-a năruit în timpul cutremurului din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940. Schitul a fost desfiinţat la 28 octombrie 1959 şi reînfiinţat în 1999.