Pucioasa

Date generale

Oraşul Pucioasa se află în partea de Sud a României, în nordul judeţului Dâmboviţa, în zona Subcarpaţilor Ialomiţei, la 350-550 m altitudine, pe cursul superior al râului Ialomiţa, la intersecţia paralelei de 45º05’07” latitudine nordicã cu meridianul de 25º26’22” longitudine esticã, la 21 km Nord de municipiul Târgovişte (reşedinţa judeţului Dâmboviţa), strãjuit de dealurile Măgura Bela (665 m altitudine) şi Glodeni (615 m altitudine). Din punct de vedere demografic, Pucioasa face parte din categoria oraşelor mici cu o populaţie de 15 535 locuitori (la 1 ianuarie 2015), din care 7 414 locuitori de sex masculin şi 8 121 locuitori de sex feminin. La recensãmântul populaţiei din 20-31 octombrie 2011, din cei 14 254 de locuitori, 13 494 persoane (94,67%) erau români, 128 maghiari (0,90%) şi 632 locuitori (4,43%) aparţineau altor etnii. Din punct de vedre confesional, la acelaşi recensãmânt, din totalul de 14 254 de locuitori, 13 246 de persoane (92,93%) erau ortodocşi, 109 adventişti de ziua a şaptea (0,76%), 107 romano-catolici (0,75%) şi 792 de locuitori (5,56%) aparţineau altor confesiuni (evanghelici, baptişti, creştini dupã evanghelie, penticostali ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Dacã raportãm numãrul total al locuitorilor (15 535 persoane, la 1 ianuarie 2015) la suprafaţa oraşului în intravilan (9,4 km2) rezultã o densitate de 1 652 locuitori pe kmp. Oraşul Pucioasa dispune de o staţie de cale feratã, inauguratã la 27 mai 1894. În arealul oraşului Pucioasa se gãsesc zãcãminte de sulf de origine bacterianã şi zãcãminte de gips, exploatate pe versantul dealului Spãtãrelu (în anii 1940, 1970 şi 1975 s-au produs alunecãri de teren din cauza exploatãrii zãcãmintelor de gips). Firmele din oraşul Pucioasa produc mobilã, cherestea, cãrãmizi, ţigle, teracotã, produse textile, chimice şi alimentare (conserve de legume şi fructe, sucuri naturale, panificaţie ş.a.). Centru pomicol. Articole de artizanat (din sticlã). Muzeu etnografic, adãpostit în casa “Dobrescu” (construitã in anii 1880-1890) şi Muzeu aviatic (aeromodele), inaugurat în 1977. Parcul Independenţei, amenajat la sfârşitul secolului 19. Pãstrãvãrie. Lac de acumulare (8 milioane mc; 91 ha) construit pe cursul superior al râului Ialomiţa, intrat în circuitul hidroenergetic şi de alimentare cu apã în anul 1974. Oraşul Pucioasa are statut de staţiune balneoclimatericã de interes general, cu funcţionare permanentã (din 1828), iar în 1999 a fost declarat staţiune turisticã de interes naţional. Climatul de dealuri, sedativ, cu aer curat, lipsit de praf şi alergeni, precum şi izvoarele cu ape minerale sulfuroase, de mare concentraţie (1 152 mg/litru), sulfatate, clorurate, calcice, sodice, magneziene, slab bicarbonatate, a cãror analizã chimicã a fost efectuatã, pentru prima oarã în 1828, de un medic militar rus, fac ca staţiunea Pucioasa sã fie recomandatã pentru tratamentul afecţiunilor reumatismale, posttraumatie, neurologice periferice şi centrale, respiratorii, dermatologice, otorinolaringologice, metabolice şi de nutriaţie (diabet zaharat), cardiovasculare ş.a. Complex sanatorial cu profil reumatologic şi cu o secţie de tratament şi o clinicã de recuperare funcţionalã a capacitãţilor de muncã.

Istoric

Localitatea actualã, atestatã documentar la 20 septembrie 1649 cu numele Piatra Pucioasa şi apoi în octombrie 1759, în 1791 (pe o hartã austriacã), 1835 (pe o hartã ruseascã), s-a format în jurul anului 1760 prin contopirea, mai întâi, cu aşezãrile Şerbãneşti (menţionatã documentar la 26 septembrie 1538), Podurile de Jos şi Podurile de Sus (menţionate documentar în 1461), iar apoi şi cu localitatea Zărăfoaia (în prezent cartier al oraşului Pucioasa). Dupã anul 1828 s-a dezvoltat ca localitate balneoclimatericã, adoptând numele Pucioasa datoritã existenţei aici a apelor minerale sulfuroase de mare concentraţie, numite popular pucioasã. Pucioasa a fost declaratã oraş-staţiune balneoclimatericã în anul 1930. În prezent are în subordine administrativã localitãţile componente Bela, Diaconeşti, Glodeni (atestatã documentar în 1616), Malurile şi Pucioasa-Sat.

Monumente

Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, construitã în perioada 1909-1919 pe locul uneia care fusese ziditã în anii 1834-1836, pictatã în anul 1942 şi reparatã dupã stricãciunile provocate de cutremurul din seara zile de vineri, 4 martie 1977; biserica avand dublu hram – “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi “Sfântul Gheorghe”, situatã în localitatea componentã Diaconeşti, ziditã în anii 2010-2012 şi sfinţitã la 11 noiembrie 2012; biserica având dublu hram – “Sfântul Nicolae” şi “Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului”, de mari dimensiuni (28,35 m lungime, 15 m lãţime şi 23 m înãlţime), situatã în cartierul Şerbãneşti, a fost construitã în 1894 pe locul uneia care data din 1806, pictatã în ulei de Anton Serafim din Bucureşti; biserica “Sfântul Nicolae” (1860), în localitatea componentã Diaconeşti; biserica avand dublu hram – “Sfântul Nicolae” şi “Sfântul Gheorghe” din localitatea componentã Glodeni, a fost sfinţitã  în 1852, fiind construitã pe locul unei biserici ziditã în anii 1811-1813, şi avea picturi murale interioare originare, restaurate în 1932-1942. În perioada 1974-1975, aceastã bisericã a fost refãcutã şi repicatã, iar în anul 2002 picturile murale interioare au fost spãlate; biserica din lemn cu hramul “Sfinţii Împãraţi Constantin şi Elena” din localitatea componentã Malurile a fost sfinţitã la 20 mai 2004; Monumentul eroilor neamului – operã a sculptorului Liviu Brezeanu din 1996, înalt de 8 m, placat cu marmurã neagrã, cu o siluietã femininã în centru, a fost dezvelit în 1998; Monumentul eroilor Primului Rãzboi Mondial, dezvelit la 16 noiembrie 1925; Casa “Mihai Dobrescu”, construitã în 1880-1890; biserica romano-catolicã (1996-1999); Clãdirea gãrii feroviare (1894); Podul de cale feratã (1908-1912).