Date generale
Oraşul Pucioasa se află în partea de Sud a României, în provincia istorică Muntenia, în zona de Nord a judeţului Dâmboviţa, în arealul Subcarpaţilor Ialomiţei, la 350-550 m altitudine, pe cursul superior al râului Ialomiţa, la intersecţia paralelei de 45º04’27” latitudine nordică cu meridianul de 25º26’03” longitudine estică, la 21 km Nord de municipiul Târgovişte (reşedinţa judeţului Dâmboviţa), străjuit de dealurile Măgura Bela (665 m altitudine) şi Glodeni (615 m altitudine). Din punct de vedere demografic, Pucioasa face parte din categoria oraşelor mici cu o populaţie de 14 997 loc.(1 ian. 2019), din care 7 148 loc. de sex masc. şi 7 849 fem. Supr.: 42,4 km2, din care 9,4 km2 în intravilan; densitatea: 1 595 loc./km2. La recensământul populaţiei din 20-31 octombrie 2011, din totalul celor 14 254 de loc., 13 492 de persoane (94,7%) erau români, 128 maghiari (0,9%) şi 634 loc. (4,4%) aparţineau altor etnii (italieni, maghiari ş.a.). Din punct de vedre confesional, la acelaşi recensământ, din totalul de 14 254 de loc., 13 246 de persoane (92,9%) erau ortodocşi, 109 adventişti de ziua a şaptea (0,8%), 107 romano-catolici (0,8%) şi 792 loc.(5,5%) aparţineau altor confesiuni (evanghelici, baptişti, creştini după evanghelie, penticostali, reformaţi, Martorii lui Iehova ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclarată. Oraşul Pucioasa dispune de o staţie de cale feratã, pe linia Târgovişte – Pucioasa – Pietroşiţa, inauguratã la 27 mai 1894. La 15 mai 2013, segmentul de cale ferată Târgovişte – Pucioasa – Pietroşiţa a fost închis pentru cãlãtori, din cauza nerentabilitãţii acestuia. În arealul oraşului Pucioasa se găsesc zăcăminte de sulf de origine bacteriană şi zăcăminte de gips, exploatate pe versantul dealului Spătărelu (în anii 1940, 1970 şi 1975 s-au produs alunecãri de teren din cauza exploatãrii zãcãmintelor de gips). Firmele din oraşul Pucioasa produc mobilă, cherestea, articole de îmbrãcãminte, cãrãmizi, ţigle, teracotã, produse textile, chimice şi alimentare (conserve de legume şi fructe, sucuri naturale, panificaţie ş.a.). Centru pomicol. Articole de artizanat (din sticlã). Muzeu etnografic, adăpostit în casa “Dobrescu” (construitã în anii 1880-1890) şi Muzeu aviatic, numit “Aripi romanesti” (aeromodele), inaugurat în 1977. Parcul Independenţei, amenajat la sfârşitul secolului 19. Păstrăvărie. Lac de acumulare (8 milioane m3; 91 ha) construit pe cursul superior al râului Ialomiţa, intrat în circuitul hidroenergetic şi de alimentare cu apă în anul 1974. Tabără estivală de sculptură în lemn. Cămin Cultural. Biblioteca publică “Gheorghe N. Costescu”, adăpostită într-o clădire din secolul 19, declarată monument de arhitectură. Oraşul Pucioasa are statut de staţiune balneoclimaterică de interes general, cu funcţionare permanentă (din 1828), iar în anul 1999 a fost declarat staţiune turistică de interes naţional. Climatul de dealuri, sedativ, cu aer curat, lipsit de praf şi alergeni, precum şi izvoarele cu ape minerale sulfuroase, de mare concentraţie (1 152 mg/litru), sulfatate, clorurate, calcice, sodice, magneziene, slab bicarbonatate, a cãror analizã chimicã a fost efectuată, pentru prima oarã în 1828, de un medic militar rus, fac ca staţiunea Pucioasa să fie recomandatã pentru tratamentul afecţiunilor reumatismale, posttraumatie, neurologice periferice şi centrale, respiratorii, dermatologice, otorinolaringologice, metabolice şi de nutriaţie (diabet zaharat), cardiovasculare ş.a. Complex sanatorial cu profil reumatologic şi cu o secţie de tratament şi o clinică de recuperare funcţionalã a capacităţilor de muncă. În oraşul Pucioasa există numeroase unităţi de cazare şi de alimentaţie publică, între care se evidenţiază Complexul de odihnă şi tratament “Ceres”, cu o capacitate de 500 de locuri, care dispune de hotel, restaurant, bar, săli de conferinţe ş.a., Complexul “Turist” (102 locuri), Hotelul “Carp”, Casa Sanatorială a pensionarilor (108 locuri) ş.a. Lacul de acumulare Pucioasa, intrat în circuitul energetic în 1974 (91 ha).
Istoric
Localitatea actuală, atestată documentar, prima oară, la 20 septembrie 1649, cu numele Piatra Pucioasă şi apoi în octombrie 1759, în 1791 (pe o hartă austriacă) şi în 1835 (pe o hartă rusească), s-a dezvoltat în jurul anului 1760 prin contopirea, mai întâi, cu aşezările Şerbăneşti (menţionatã documentar la 26 septembrie 1538), Podurile de Jos şi Podurile de Sus (menţionate documentar în 1461), iar apoi şi cu localitatea Zărăfoaia (în prezent cartier al oraşului Pucioasa). În a doua jumătate a secolului 18, Pucioasa este amintită într-un document în care se specifică faptul că “o moşie de la Pucioasa ce se hotărăşte (se învecinează – n.n.) cu moşia Coţăeni a dumnealui clucer Alecu Văcărescu”. Dupã anul 1828, când au fost descoperite izvoarele cu ape sulfuroase de către un medic militar rus, Pucioasa s-a dezvoltat ca localitate balneoclimatericã, adoptând numele Pucioasa, datoritã existenţei aici a apelor minerale sulfuroase de mare concentraţie, numite popular pucioasă. Primele amenajãri sistematice ale bãilor de la Pucioasa au fost realizate în anul 1873, iar în 1875 au fost fãcute primele analize chimice de cãtre austriacul Bernath Lendway Alfred. La sfârşitul secolului 19, Pucioasa apare consemnatã ca staţiune balnearã în cadrul comunei Şerbãneşti-Podurile (declaratã comunã în anul 1886 prin unirea comunelor Şerbãneşti şi Podurile, cu satele lor componente), alcatuitã din satele Şerbãneşti, Diaconeşti, Malurile, Miculeşti, Podurile de Jos, Podurile de Sus şi Pucioasa, având împreunã o populaţie de 4 300 locuitori şi în care existau 4 biserici, 4 şcoli mixte şi 6 mori de apã. La începutul secolului 20, com. Şerbãneşti-Podurile a luat numele Pucioasa, iar comuna Bela din apropiere, formatã din satele Bela, Broştenii Noi şi Nistoreşti, cu 1 100 loc., a fost desfiinţatã şi înglobatã în com. Pucioasa, care în 1911 a fost trecutã în categoria comunelor urbane (oraş). La recensãmantul din 1925, comuna urbanã Pucioasa avea 5 201 loc. şi era alcãtuitã din satele Pucioasa, Bela, Diaconeşti, Glodeni, Malurile, Podurile de Jos, Podurile de Sus (reşedinta com. urbane Pucioasa), Pucioasa şi Şerbãneşti. În anul 1938, Pucioasa era consemnatã ca o comunã urbanã (oraş) cu 5 779 loc., în 1952 a redevenit comunã ruralã, iar la 17 febr. 1968, satele Podurile de Jos, Scârlenţa şi Şerbãneşti au fost desfiinţate şi înglobate în com. Pucioasa, care la acea datã a fost declarată oraş. În 1999, oraşul Pucioasa a fost declarat staţiune balneoclimaterică şi turisticã de interes naţional. În prezent, oraşul Pucioasa are în subordine administrativã localitãţile componente Bela, Diaconeşti, Glodeni (atestată documentar în 1616, într-un act în care este amintit popa/preotul Albu din Glodeni), Malurile şi Pucioasa-Sat.
Monumente
Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, construitã în perioada 1909-1919 pe locul uneia care fusese zidită în anii 1834-1836, pictatã în anul 1942 şi reparată dupã stricãciunile provocate de cutremurul din seara zile de vineri, 4 martie 1977; biserica având dublu hram – “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi “Sfântul Gheorghe”, situată în localitatea componentã Diaconeşti, zidită în anii 2010-2012 şi sfinţitã la 11 noiembrie 2012; biserica având dublu hram – “Sfântul Nicolae” şi “Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului”, de mari dimensiuni (28,35 m lungime, 15 m lãţime şi 23 m înãlţime), situatã în cartierul Şerbăneşti, a fost construitã în 1894 pe locul uneia care data din 1806, pictată în ulei de Anton Serafim din Bucureşti, azi declaratã monument istoric; biserica “Sfântul Nicolae” (1860), în localitatea componentã Diaconeşti; biserica având dublu hram – “Sfântul Nicolae” şi “Sfântul Gheorghe” din localitatea componentã Glodeni (23,30 m lungime şi 8 m lãţime) a fost construitã în anii 1852-1868 pe locul unei biserici din lemn construitã în anii 1811-1813. Biserica a fost supusã unor refaceri ale zidurilor, s-a reconstruit turla şi s-au restaurat picturile murale interioare originare în perioada 1932-1942. În perioada 1974-1975, aceastã bisericã a fost refãcutã din temelii şi repicatã în întregime de cãtre Stela Ionescu din Bucureşti, iar în anii 2002-2003 picturile murale interioare au fost spălate; biserica din lemn cu hramul “Sfinţii Împãraţi Constantin şi Elena” din localitatea componentă Malurile a fost sfinţită la 20 mai 2004; Monumentul eroilor neamului – operã a sculptorului Liviu Brezeanu din 1996, înalt de 8 m, placat cu marmurã neagră, cu o siluetă feminină în centru, a fost dezvelit în 1998; Monumentul eroilor Primului Rãzboi Mondial, dezvelit la 16 noiembrie 1925; Casa “Mihai Dobrescu”, construitã în 1880-1890; biserica romano-catolicã “Sfãntul Luca” (1997-2001); Clãdirea gãrii feroviare (1894);, declarată monument istoric; Podul de cale feratã (1908-1912), declarat monument istoric. Biserica ortodoxă “Cetatea Sfântă, Noul Ierusalim”, cu arhitectură modernă, deosebită de cea clasică.