IALOMIŢA, râu în zona de Sud Est a României, afluent pe partea stângă a Dunării, pe teritoriul comunei Giurgeni, judeţul Ialomiţa, în arealul fostului sat Piua Petrii (dezafectat ca urmare a inundaţiilor catastrofale din primăvara anului 1975); lungimea: 417 km; suprafaţa bazinului hidrografic: 10 350 km2. Izvorăşte din circul glaciar numit Obârşia Ialomiţei, de pe versantul sudic al masivului Bucegi, de sub vârful Piatra Obârşiei, de la 2 395 m altitudine, din apropiere de vârful Omu. În cursul superior străbate, pe direcţie Nord-Sud, o serie de clipe calcaroase în care râul şi-a modelat mai multe chei (cheile Urşilor, Peşterii, Tătarului, Zănoagei, Orzei) între care se află mici bazinete de eroziune (Padina, Bolboci, Dobreşti ş.a.). În acest sector, panta de scurgere este foarte accentuată (131 ‰), debitul mediu de 2,8 m3/s, iar potenţialul hidroenergetic poate ajunge la circa 2 100 kW/h, fapt care a determinat construirea uzinelor hidroelectrice de la Dobreşti, inaugurată în anul 1936 (16 MW) şi Moroeni, în anul 1953 (15,3 MW). În aval de Moroeni, Ialomiţa pătrunde în zona Subcarpaţilor Ialomiţei, trecând prin oraşele Fieni şi Pucioasa (în zona Pucioasa a fost construit un lac de acumulare cu un volum de 8 milioane m3, intrat în circuitul hidroenergetic în anul 1974), iar de la Târgovişte îşi schimbă cursul către Sud Est şi Est, traversând subunităţile Câmpiei Române, unde panta descreşte de la 7–11 ‰, la 1,1 ‰ la confluenţa cu râul Prahova şi la 0,23 ‰ în Câmpia Bărăganului, ceea ce determină meandrări foarte accentuate în cursul inferior. Caracteristic sectorului inferior al râului Ialomiţa este fenomenul de scădere accentuată a debitului în perioadele secetoase ale anului, ca urmare a evaporaţiei intense, a infiltraţiilor în patul albiei şi a irigaţiilor (la 14 iulie 1968, debitul mediu a fost de 0,318 m3/s, la staţia hidrologică Slobozia). În această zonă, râul Ialomiţa face parte din sistemul de irigaţii Slobozia–Dunăre, care asigură irigarea unei suprafeţe de circa 270 000 ha, fiind considerat drept „Nilul Bărăganului”. O altă caracteristică a sectorului inferior al râului Ialomiţa, cel de câmpie, este numărul mare de limane fluviale care însoţesc malul său drept (Snagov, Căldăruşani) şi mai ales cel stâng (Fundata, Perieţi, Amara, Strachina ş.a.). Cursul râului Ialomiţa, în zona lui mediană şi inferioară, pe teritoriul comunei Coşereni şi în aval de Coşereni, este însoţit pe dreapta văii, la circa 2-3 km de talvegul râului, de o coastă sinuoasă, respectiv un versant abrupt de circa 30-40 m înălţime, cu o pantă de circa 15-20% înclinare, parţial acoperită de vegetaţie, la poalele căreia se înşiră, pe o lungime de circa 50 km, mai multe comune şi sate, cum sunt Coşereni, Borăneşti, Bărcăneşti, fostul sat Eliza-Stoeneşti, azi unificat cu satul Condeeşti, Axintele, Balaciu, Andrăşeşti ş.a. Această coastă (versant) reprezintă o porţiune din fostul mal al râului Ialomiţa la baza căruia curgea râul în timpul erelor geologice. Afluenţi principali: Brătei, Ialomicioara, Slănic, Pârscov, Cricovu Dulce, Prahova, Sărata. Pe cursul superior al râului Ialomiţa, la 2 septembrie 1442, a avut loc o puternică bătălie între oastea română, condusă de Iancu de Hunedoara, şi cea otomană, aflată sub comanda lui Şehabeddin, beglerbegul Rumeliei, încheiată cu victoria voievodului român. În Antichitate, Ialomiţa apare consemnată cu denumirile Ilivakia sau Helibakia (în Chronographia lui Theophanes Confessor) şi Naparis.
IARA, râu, afluent pe partea stângă a râului Arieş, pe teritoriul satului Buru, comuna Iara, judeţul Cluj; lungimea: 51 km; suprafaţa bazinului hidrografic: 390 km2. Izvorăşte de pe pantele de Nord ale Muntelui Mare (M-ţii Apuseni), de la 1 775 m altitudine, curge pe direcţie Sud Vest-Nord Est, până în raza comunei Valea Ierii, unde se arcuieşte brusc, schimbându-şi traseul către Sud Est. În aval de comuna Iara, formează chei spectaculoase în şisturi cristaline şi diabaze.
IER, râu, afluent pe partea dreaptă a râului Barcău pe teritoriul Ungariei, la 9 km de graniţă; lungimea: 107 km; suprafaţa bazinului hidrografic: 1 437 km2. Izvorăşte din zona de Nord Est a câmpiei cu acelaşi nume, de pe teritoriul comunei Craidorolţ, judeţul Satu Mare, şi străbate Câmpia Ierului pe direcţie Nord Est-Sud Vest, fiind canalizat în aval de comuna Sălacea. Cunoscut şi sub numele de Eriu.
ILFOV, râu, afluent pe partea stângă a râului Dâmboviţa pe teritoriul satului Zurbaua, comuna Dragomireşti-Vale, judeţul Ilfov; lungimea: 69 km. Izvorăşte din Câmpia Vlăsiei. Se pare că în secolele trecute, malurile râului erau acoperite cu zăvoaie de arini (denumite Elhov, în slavă) de la care, probabil, derivă numele Ilfov. Cunoscut şi sub numele de Bălcătaciu.
ILIVAKIA, denumirea antică a râului Ialomiţa.
ISTROS, denumirea sub care apare fluviul Dunărea (în special în cursul inferior) în izvoarele scrise antice greceşti.
IZA, râu, afluent pe partea stângă a râului Tisa în perimetrul municipiului Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş; lungimea: 83 km; suprafaţa bazinului hidrografic: 1 303 km2. Izvorăşte de pe versantul de Nord Vest al M-ţilor Rodna, de la 1 200 m altitudine şi străbate Depresiunea Maramureş pe direcţie Sud Est-Nord Vest, formând în aval de comuna Strâmtura, defileul Surduc (1,8 km), săpat în depozite eocene. Afluenţi principali: Boicu, Ieud, Slătioara, Mara.