Râuri (I)

IALOMIŢA, râu în SE României, afl. stg. al Dunării pe terit. com. Giurgeni, în zona fostului sat Piua Petrii (dezafectat ca urmare a inundaţiilor catastrofale din primăvara anului 1975); 417 km; supr. bazinului: 10 350 km2. Izv. din circul glaciar numit Obârşia Ialomiţei, de pe versantul sudic al masivului Bucegi, de sub vf. Piatra Obârşiei, de la 2 395 m alt., din apropiere de vf. Omu. În cursul superior străbate, pe direcţie N-S, o serie de clipe calcaroase în care râul şi-a modelat mai multe chei (cheile Urşilor, Peşterii, Tătarului, Zănoagei, Orzei) între care se află mici bazinete de eroziune (Padina, Bolboci, Dobreşti ş.a.). În acest sector, panta de scurgere este foarte accentuată (131 ‰), debitul mediu de 2,8 m3/s, iar potenţialul hidroenergetic poate ajunge la c. 2 100 kW/h, fapt ce a determinat construirea uzinelor hidroelectrice de la Dobreşti, în anul 1929 (16 MW) şi Moroeni, în 1953 (15,3 MW). În aval de Moroeni, Ialomiţa pătrunde în zona Subcarpaţilor Ialomiţei, trecând prin oraşele Fieni şi Pucioasa (în zona Pucioasa a fost construit un lac de acumulare cu un vol. de 8 mil. m3, intrat în circuitul hidroenergetic în 1974), iar de la Târgovişte îşi schimbă cursul către SE şi E, traversând subunităţile Câmpiei Române, unde panta descreşte de la 7–11 ‰, la 1,1 ‰ la confl. cu râul Prahova şi la 0,23 ‰ în Câmpia Bărăganului, ceea ce determină meandrări foarte accentuate în cursul inf. Caracteristic sectorului inf. al Ialomiţa este fenomenul de scădere a debitului în perioadele secetoase ale anului, ca urmare a evaporaţiei intense, a infiltraţiilor în patul albiei şi a irigaţiilor (la 14 iul. 1968, debitul mediu a fost de 0,318 m3/s, la staţia hidrologică Slobozia). În această zonă, râul Ialomiţa face parte din sistemul de irigaţii Slobozia–Dunăre, ce asigură irigarea unei supr. de c. 270 000 ha, fiind considerat drept „Nilul Bărăganului”. O altă caracteristică a sectorului inf. al Ialomiţa, cel de câmpie, este numărul mare de limane fluviatile care însoţesc malul său dr. (Snagov, Căldăruşani) şi mai ales cel stg. (Fundata, Perieţi, Amara, Strachina ş.a.). Afl. pr.: Brătei, Ialomicioara, Slănic, Pârscov, Cricovu Dulce, Prahova, Sărata. Pe cursul superior al Ialomiţa, la 2 sept. 1442, a avut loc o puternică bătălie între oastea română, condusă de Iancu de Hunedoara, şi cea otomană, aflată sub comanda lui Şehabeddin, beglerbegul Rumeliei, încheiată cu victoria voievodului român. În Antichitate, Ialomiţa apare consemnată cu denumirile Ilivakia sau Helibakia (în Chronographia lui Theophanes Confessor) şi Naparis.

IARA, râu, afl. stg. al Arieşului pe terit. satului Buru (com. Iara, jud. Cluj); 51 km; supr. bazinului: 390 km2. Izv. de pe pantele de N ale Muntelui Mare (M-ţii Apuseni), de la 1 775 m alt., curge pe direcţie SV-NE, până în com. Valea Ierii, unde se arcuieşte brusc, schimbându-şi traseul către SE. În aval de com. Iara, formează chei spectaculoase în şisturi cristaline şi diabaze.

IER, râu, afl. dr. al Barcăului pe terit. Ungariei, la 9 km de graniţă; 107 km; supr. bazinului: 1 437 km2. Izv. din NE câmpiei cu acelaşi nume, de pe terit. com. Craidorolţ (jud. Satu Mare), şi străbate Câmpia Ierului pe direcţie NE-SV, fiind canalizat în aval de com. Sălacea. Cunoscut şi sub numele de Eriu.

ILFOV, râu, afl. stg. al Dâmboviţei pe terit. satului Zurbaua, com. Dragomireşti-Vale, jud. Ilfov; 69 km. Izv. din Câmpia Vlăsiei. Se pare că în secolele trecute, malurile râului erau acoperite cu zăvoaie de arini (denumite Elhov, în slavă) de la care, probabil, derivă numele Ilfov. Cunoscut şi sub numele de Bălcătaciu.

IZA, râu, afl. stg. al Tisei la Sighetu Marmaţiei; 83 km; supr. bazinului: 1 303 km2. Izv. de pe versantul de NV al M-ţilor Rodna, de la 1 200 m alt. şi străbate Depr. Maramureş pe direcţie SE-NV, formând în aval de com. Strâmtura, defileul Surduc (1,8 km), săpat în depozite eocene. Afl. pr.: Boicu, Ieud, Slătioara, Mara.