Călimăneşti

Oraşul Călimăneşti se află în partea central-sudică a României, în provincia istorică Oltenia, în zona de Nord Est a judeţului Vâlcea, pe dreapta râului Olt, la ieşirea acestuia din defileul Turnu Roşu – Cozia – Călimăneşti, la poalele masivului Cozia şi cele ale M-ţilor Căpăţânii, în mica depresiune subcarpatică Jiblea, la 260-280 m altitudine, la intersecţia paralelei de 45º14’21” latitudine nordică cu meridianul de 24º20’36” longitudine estică, la 17 km Nord de municipiul Râmnicu Vâlcea; 8 795 loc. (1 ian. 2019), din care 4 256 loc. de sex masc. şi 4 539 fem. Supr.: 104,5 km2, din care 7,6 km2 în intravilan; densitatea: 1 157 loc/km2. La recensământul populaţiei din perioada 20-31 oct. 2011, din totalul celor 7 622 loc., 6 830 de persoane erau români (89,6%), 430 rromi (6,0%) şi 362 loc. (4,7%) aparţineau altor etnii (maghiari, germani ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ s-au înregistrat 7 198 de ortodocşi (94,4%) şi 424 loc. (5,6%) aparţineau altor confesiuni (penticostali, adventişti de ziua a şaptea, greco-catolici, romano-catolici ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Staţie de cale feratã (gara Jiblea), inauguratã în 1889. Lac de acumulare, finalizat în anul 1981, cu un volum de 4,6 mil. m3, ale cărui ape pun în mişcare turbinele unei hidrocentrale cu o putere instalatã de 38 MW, intratã în funcţiune în anul 1981. Exploatarea şi prelucrarea lemnului. Produse alimentare. Staţie de îmbuteliere a apelor minerale. Oraşul Călimăneşti, împreunã cu localitatea sa componentã Căciulata, formeazã staţiunea balneoclimatericã de interes general Călimăneşti-Căciulata, cu funcţionare permanentã. Factorii naturali de curã sunt climatul de cruţare, lipsit de contraste termice, cu veri rãcoroase (media termicã a lunii iulie este 20ºC) şi ierni puţin friguroase (media termicã a lunii ianuarie este de -1,5ºC), şi izvoarele cu ape minerale (descoperite în 1827) sulfuroase, clorurate, bromurate, sodice, calcice, magneziene, cu concentraţii (mineralizare între 0,5 şi 11,4 g/l), compoziţii chimice şi temperaturi variate (41ºC – 49,5ºC). În anul 1829, medicul balneolog Karl Friedrich Siller a efectuat primele studii referitoare la efectele terapeutice ale apelor minerale de la Cãlimãneşti, iar în anul 1859, medicul francez Joseph Caillat, stabilit temporar în Ţara Românească (în 1854), a fãcut o analizã amãnunţitã a apelor minerale de aici, în urma cãreia, împãratul Napoleon III al Franţei, care suferea de o boalã de ficat, a fãcut (în 1869) o curã cu ape minerale îmbuteliate şi trimise de la Călimăneşti. De acelaşi tratament a beneficiat şi împãratul Austriei, Franz Joseph. În anul 1873, apele minerale de la Călimăneşti au obţinut medalia de aur la Expoziţia Universalã de la Viena, iar în 1893, probele de ape minerale de la Călimăneşti au fost medaliate cu aur şi cu Diploma Grand Prix la Expoziţia Internaţionalã de alimentaţie şi ape minerale de la Bruxelles. Primul stabiliment balnear din Călimăneşti, numit “Marele Hotel al Statului”, a fost construit în anii 1881-1886 (inaugurat la 12 iulie 1886), renovat şi supraînălţat în anii 1911-1912, sub coordonarea arhitectului Gheorghe Mandrea. Dupã naţionalizarea acestuia în 1948 a fost numit “Pavilionul Central” şi apoi “Hotel Central”, fiind declarat monument de arhitecturã. În anul 1912 a fost înfiinţat primul Institut de Fizioterapie (laborator balnear) din ţară, de către medicul Haralambie Botescu, iar baza de tratament actualã cuprinde instalaţii moderne pentru bãi calde cu ape minerale, în cadã sau bazin, instalaţii pentru electroterapie, hidroterapie, kinetoterapie, pentru aerosoli şi inhalaţii, sãli de gimnasticã, saune, bazine de înot cu ape minerale sulfuroase, buvete etc. Staţiunea Cãlimãneşti-Cãciulata este indicatã pentru tratarea afecţiunilor hepato-biliare (dischinezie biliarã, colecistitã cronicã necalculoasã sau calculoasã, hepatitã cronicã, tulburãri dupã operaţie pe ficat), ale tubului digestiv (gastrite cronice hipoacide, constipaţie cronicã, colite cronice), ale celor renale şi ale cãilor urinare (litiazã renalã, pielonefrite cronice, infecţii urinare), ale bolilor de nutriaţie şi metabolice (diabet zaharat, stãri dupã hiperuricemii, obezitate) ş.a. În curã externã, apele minerale de aici sunt folosite pentru tratarea bolilor reumatismale, posttraumatice, ginecologice etc. La Căciulata funcţioneazã un sanatoriu profilat pe tratamentul copiilor care au sechele dupã hepatitã epidemicã şi un sanatoriu pentru bolnavii de silicozã, iar la Călimăneşti existã o secţie clinicã a Institutului de balneofzioterapie şi recuperare medicalã din Bucureşti şi o bazã de învãţãmânt a Catedrei de specialitate a Universitãţii de Medicinã şi Farmacie din Bucureşti. La Călimăneşti se aflã un parc, amenajat în 1903 de grãdinarul francez Dubois, o bibliotecã publicã numitã “Anatol E. Baconschi”, adãpostitã în clãdirea fostului cazinou, declaratã monument istoric, şi Casa de Culturã “Florin Zamfirescu”. La Călimăneşti s-au nãscut generalul şi omul politic (prim-Ministru) Nicolae Rãdescu (1874-1953) şi actorul Florin Zamfirescu (n. 1949).

Istoric

Pe teritoriul localitãţii componente Pãuşa, în locul numit Poiana Bivolari, au fost descoperite vestigiile unei aşezãri civile romane (canabae), cunoscutã sub numele de Arutela sau (mai corect) Alutela şi ale unui castru roman (60 x 60 m), construit din piatrã în anii 137-138,  care fãcea parte din linia de fortificaţii limes Alutanus. Aici s-au gãsit arme, obiecte de vestimentaţie, fragmente de vase ceramice romane şi o inscripţie votivã care atestã construirea castrului în timpul domniei împãratului Adrian/Publius Aelius Hadrianus (117-138). Pe locul fostei aşezãri romane, cu multe secole mai târziu, a fost înfiinţat un sat, menţionat documentar, prima oarã, la 20 mai 1388, într-un hrisov al domnului Ţãrii Româneşti, Mircea cel Batran, în care se spune: “… a binevoit Domnia mea sã ridice din temelie o mãnãstire… la locul numit Cãlimãneştii pe Olt, care a fost mai înainte satul boierului Domniei mele, Nan Udobã”… Într-o scriere de la jumãtatea secolului 19 se aminteşte de existenţa, în jurul mãnãstirii Cozia, a unui “mãnunchi” de case mici care coborau pe poalele munţilor pânã spre apa Oltului. În 1890, localitatea Călimăneşti a fost declaratã staţiune balnearã, în 1927 a primit statut de comunã urbanã (oraş), iar în 1972, staţiunea balneară Călimăneşti-Căciulata a intrat în circuitul turistic naţional. În prezent, oraşul Cãlimãneşti are în subordine administrativã localitãţile componente Cãciulata, Jiblea Nouã, Jiblea Veche, Pãuşa şi Seaca.

Monumente

Schitul Ostrov (de maici), situat pe o insula din mijlocul râului Olt, cu biserica „Naşterea Maicii Domnului”, zidită in anii 1518–1522 din iniţiativa şi pe cheltuiala domnului Neagoe Basarab şi a soţiei sale, Despina, pe locul unei vechi biserici din lemn care data de la inceputul sec. 14 şi atestată documentar intr-un hrisov din 26 apr. 1500. Biserica, sfinţită la 30 iul. 1522, păstrează picture murale interioare executate in perioada 1752–1760, iar iconostasul, din lemn de tei aurit, şi icoanele impărăteşti sunt originare. Printre picturile murale se remarcă un frumos tablou votiv care îi infăţişează pe domnul Neagoe Basarab, pe soţia sa, Despina, şi pe copiii lor, Teodosie şi Ruxandra. Picturile murale au fost restaurate in 1987–1988 de pictorul Viorel Grimalschi. Biserica, de mici dimensiuni, are o singură turlă, de forma octogonală, cu colonete verticale tipic bizantine, cu arcaturi concentrice în jurul ferestrelor şi un pridvor deschis susţinut de stâlpi din lemn. În biserica există o veche icoană a Maicii Domnului, considerată de credincioşi făcătoare de minuni, restaurată in 1791 de Ioan Zugravul. Acest schit este primul aşezământ monahal din Ţara Românească intemeiat pentru măicuţe. La acest schit s-au călugărit doamna Despina (dupa moartea domnului Neagoe Basarab la 15 sept. 1521), cu numele Platonida, şi mama voievodului Mihai Viteazul, cu numele Teofana. Dupa secularizarea averilor mănăstireşti in 1863, schitul Ostrov a fost preluat de mănăstirea Cozia, biserica acestuia funcţionand ca biserică de mir până la 5 iul. 1989 cand a fost reînfiinţat ca schit de călugari, iar in 1997 a redevenit schit de maici. In anii ’70 ai sec. 20, din cauza amenajării hidrotehnice a râului Olt (în această zonă au fost construite lacul de acumulare şi hidrocentrala Călimăneşti), insula (ostrovul) a fost inălţată antropic deasupra luciului apei cu 6 m şi o dată cu ea a fost ridicată şi biserica, iar chiliile şi clădirile anexe reconstruite. Biserica schitului Ostrov a fost supusă unor restaurări in anii 1940, 1956–1957 şi 1962–1963. Pe aceasta insulă a fost amenajat un parc cu c. 50 de specii de arbori şi arbuşti; biserica „Sfintii Voievozi” (1711–1715, cu pridvor adăugat in 1857); Pavilionul central, construit in 1891–1896 după planurile arhitectului G. Mandrea; casa „Miscurici” (1850–1860); casa „Dobrin” (1880). In localit. componentă Păuşa se afla ruinele unui castru roman, schitul Turnu (de calugari), cu o biserică veche având hramul „Intrarea in Biserica a Maicii Domnului” – ctitorie din 1676 a egumenului Varlaam (reparată şi zugravită in 1846, distrusă de un incendiu în febr. 1932 a fost refacută in 1933 şi pictată in 1935–1936 de pictorul Dumitru Belizarie), biserica „Sfântul Nicolae” (1778, cu picturi originare), biserica „Schimbarea la Faţă” (1897–1901), cu clădiri anexe şi clopotniţă din 1932–1933 şi două chilii rupestre (sec. 17). La 5 km N de oraşul C., pe malul dr. al Oltului, se afla mănăstirea Cozia (de călugari), cunoscută mult timp sub denumirea de „Nucet” (nume atribuit, se pare, dupa numeroasele plantatii de nuci care existau în trecut în această zonă), cu biserica „Sfânta Treime”, ctitorie din 1386–1388 a domnului Mircea cel Bătran, sfintită la 18 mai 1388. Biserica pastreaza in pronaos fragmente din pictură originară, executată (in 1390–1391) în stilul picturii monastic paleologe. Biserica a fost restaurată in 1517 din iniţiativa domnului Neagoe Basarab şi întregită ulterior (1704–1707). Pavilionul central cu un pridvor construit prin grija lui Constantin Brancoveanu. Picturile murale interioare au fost refăcute total in 1710 de meşterii Preda, Ianache, Sima, Mihail, Andrei, Constantin şi Gheorghe. În naos sunt pictate portretele lui Mircea cel Bătrân şi al fiului său Mihail. În biserica se afla mormantul lui Mircea cel Bătrân. Ansamblul monastic mai cuprinde doua paraclise: unul in partea de S, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, construit in anii 1583–1584 prin strădania ieromonahului Amfilohie, cu picturi murale din sec. 18, refacute in 1823 de zugravul Voicu din Piteşti, şi altul in partea de N, cu hramul „Duminica Tuturor Sfintilor”, construit in 1710–1711, cu unele transformări din 1858 şi cu picturi originare. Tot în cadrul ansamblului monahal Cozia se afla biserica bolnitei (12 m lungime şi 4 m lăţime), cu hramul „Sfintii Apostoli Petru şi Pavel”, zidită prin grija domnului Radu Paisie, in anii 1542–1543, cu picturi originare, situata de cealalta parte a şoselei, vizavi de biserica „Sfanta Treime”, precum şi cuhnia, chiliile (din 1388, cu unele transformări din perioada 1848–1853), fântana mare (sec. 16), decorată cu reliefuri, şi două clopote datând din 1395 şi, respectiv, 1413. Ansamblul monahal, restaurat în anii 1927–1930 şi 1958–1962, are un preţios muzeu de artă religioasă cu o colecţie valoroasă de icoane. În pronaosul bisericii „Sfânta Treime” se afla mormântul monahiei Teofana, mama lui Mihai Viteazul, moartă în 1605. În cerdacul unei chilii de la mănăstirea Cozia a scris Grigore Alexandrescu celebra poezie Umbra lui Mircea la Cozia. În arealul oraşului C. se află şi mănăstirea Stanişoara (de călugari), cu biserica „Sfantul Gheorghe” zidită in 1747 prin grija clucerului Gheorghe, pe locul unei vechi biserici din lemn care data din 1671. În 1788, mănăstirea a fost jefuită şi incendiată de turci, iar călugarii omorati. Reinfiinţată in 1803–1807 de către monahii Sava şi Teodosie, veniţi de la o mănăstire de pe Muntele Athos, mănăstirea a fost mistuită de un incendiu în 1850. Biserica actuală, cu hramul „Sfantul Gheorghe”, a fost zidită intre 7 aug. 1904 şi 23 apr. 1909 prin stradania episcopului Gherasim Timuş. În localit. componentă Căciulata există ruinele fostului schit „Sfantul Ioan de sub Piatră” sau „Cozia Veche” (1670), iar in localit. Jiblea Veche se află biserica „Adormirea Maicii Domnului” (sec. 18, refacută in 1857–1862).