Călimăneşti

Oraşul Călimăneşti se află în partea central-sudică a României, în provincia istorică Oltenia, în zona de Nord Est a judeţului Vâlcea, pe dreapta râului Olt, la ieşirea acestuia din defileul Turnu Roşu – Cozia – Călimăneşti, la poalele masivului Cozia şi cele ale M-ţilor Căpăţânii, în mica depresiune subcarpatică Jiblea, la 260-280 m altitudine, la intersecţia paralelei de 45º14’21” latitudine nordică cu meridianul de 24º20’36” longitudine estică, la 17 km Nord de municipiul Râmnicu Vâlcea; 8 795 loc. (1 ian. 2019), din care 4 256 loc. de sex masc. şi 4 539 fem. Supr.: 104,5 km2, din care 7,6 km2 în intravilan; densitatea: 1 157 loc/km2. La recensământul populaţiei din perioada 20-31 oct. 2011, din totalul celor 7 622 loc., 6 830 de persoane erau români (89,6%), 430 rromi (6,0%) şi 362 loc. (4,7%) aparţineau altor etnii (maghiari, germani ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ s-au înregistrat 7 198 de ortodocşi (94,4%) şi 424 loc. (5,6%) aparţineau altor confesiuni (penticostali, adventişti de ziua a şaptea, greco-catolici, romano-catolici ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Staţie de cale feratã (gara Jiblea), inauguratã în 1889. Lac de acumulare, finalizat în anul 1981, cu un volum de 4,6 mil. m3, ale cărui ape pun în mişcare turbinele unei hidrocentrale cu o putere instalatã de 38 MW, intratã în funcţiune în anul 1981. Exploatarea şi prelucrarea lemnului. Produse alimentare. Staţie de îmbuteliere a apelor minerale. Oraşul Călimăneşti, împreunã cu localitatea sa componentã Căciulata, formeazã staţiunea balneoclimatericã de interes general Călimăneşti-Căciulata, cu funcţionare permanentã. Factorii naturali de curã sunt climatul de cruţare, lipsit de contraste termice, cu veri rãcoroase (media termicã a lunii iulie este 20ºC) şi ierni puţin friguroase (media termicã a lunii ianuarie este de -1,5ºC), şi izvoarele cu ape minerale (descoperite în 1827) sulfuroase, clorurate, bromurate, sodice, calcice, magneziene, cu concentraţii (mineralizare între 0,5 şi 11,4 g/l), compoziţii chimice şi temperaturi variate (41ºC – 49,5ºC). În anul 1829, medicul balneolog Karl Friedrich Siller a efectuat primele studii referitoare la efectele terapeutice ale apelor minerale de la Cãlimãneşti, iar în anul 1859, medicul francez Joseph Caillat, stabilit temporar în Ţara Românească (în 1854), a fãcut o analizã amãnunţitã a apelor minerale de aici, în urma cãreia, împãratul Napoleon III al Franţei, care suferea de o boalã de ficat, a fãcut (în 1869) o curã cu ape minerale îmbuteliate şi trimise de la Călimăneşti. De acelaşi tratament a beneficiat şi împãratul Austriei, Franz Joseph. În anul 1873, apele minerale de la Călimăneşti au obţinut medalia de aur la Expoziţia Universalã de la Viena, iar în 1893, probele de ape minerale de la Călimăneşti au fost medaliate cu aur şi cu Diploma Grand Prix la Expoziţia Internaţionalã de alimentaţie şi ape minerale de la Bruxelles. Primul stabiliment balnear din Călimăneşti, numit “Marele Hotel al Statului”, a fost construit în anii 1881-1886 (inaugurat la 12 iulie 1886), renovat şi supraînălţat în anii 1911-1912, sub coordonarea arhitectului Gheorghe Mandrea. Dupã naţionalizarea acestuia în 1948 a fost numit “Pavilionul Central” şi apoi “Hotel Central”, fiind declarat monument de arhitecturã. În anul 1912 a fost înfiinţat primul Institut de Fizioterapie (laborator balnear) din ţară, de către medicul Haralambie Botescu, iar baza de tratament actualã cuprinde instalaţii moderne pentru bãi calde cu ape minerale, în cadã sau bazin, instalaţii pentru electroterapie, hidroterapie, kinetoterapie, pentru aerosoli şi inhalaţii, sãli de gimnasticã, saune, bazine de înot cu ape minerale sulfuroase, buvete etc. Staţiunea Cãlimãneşti-Cãciulata este indicatã pentru tratarea afecţiunilor hepato-biliare (dischinezie biliarã, colecistitã cronicã necalculoasã sau calculoasã, hepatitã cronicã, tulburãri dupã operaţie pe ficat), ale tubului digestiv (gastrite cronice hipoacide, constipaţie cronicã, colite cronice), ale celor renale şi ale cãilor urinare (litiazã renalã, pielonefrite cronice, infecţii urinare), ale bolilor de nutriaţie şi metabolice (diabet zaharat, stãri dupã hiperuricemii, obezitate) ş.a. În curã externã, apele minerale de aici sunt folosite pentru tratarea bolilor reumatismale, posttraumatice, ginecologice etc. La Căciulata funcţioneazã un sanatoriu profilat pe tratamentul copiilor care au sechele dupã hepatitã epidemicã şi un sanatoriu pentru bolnavii de silicozã, iar la Călimăneşti existã o secţie clinicã a Institutului de balneofzioterapie şi recuperare medicalã din Bucureşti şi o bazã de învãţãmânt a Catedrei de specialitate a Universitãţii de Medicinã şi Farmacie din Bucureşti. La Călimăneşti se aflã un parc, amenajat în 1903 de grãdinarul francez Dubois, o bibliotecã publicã numitã “Anatol E. Baconschi”, adãpostitã în clãdirea fostului cazinou, declaratã monument istoric, şi Casa de Culturã “Florin Zamfirescu”. La Călimăneşti s-au nãscut generalul şi omul politic (prim-Ministru) Nicolae Rãdescu (1874-1953) şi actorul Florin Zamfirescu (n. 1949).

Istoric

Pe teritoriul localitãţii componente Pãuşa, în locul numit Poiana Bivolari, au fost descoperite vestigiile unei aşezãri civile romane (canabae), cunoscutã sub numele de Arutela sau (mai corect) Alutela şi ale unui castru roman de formã patratã (60 x 60 m), construit din piatrã prinsa cu mortar, în anii 137-138, care fãcea parte din linia de fortificaţii limes Alutanus. Aici s-au gãsit arme, obiecte de vestimentaţie, fragmente de vase ceramice romane şi o inscripţie votivã care atestã construirea castrului în timpul domniei împãratului Adrian/Publius Aelius Hadrianus (117-138). Pe locul fostei aşezãri romane, cu multe secole mai târziu, a fost înfiinţat un sat, menţionat documentar, prima oarã, la 20 mai 1388, într-un hrisov al domnului Ţãrii Româneşti, Mircea cel Batran, în care se spune: “… a binevoit Domnia mea sã ridice din temelie o mãnãstire… la locul numit Cãlimãneştii pe Olt, care a fost mai înainte satul boierului Domniei mele, Nan Udobã”… Într-o scriere de la jumãtatea secolului 19 se aminteşte de existenţa, în jurul mãnãstirii Cozia, a unui “mãnunchi” de case mici care coborau pe poalele munţilor pânã spre apa Oltului. În 1890, localitatea Călimăneşti a fost declaratã staţiune balnearã, în 1927 a primit statut de comunã urbanã (oraş), iar în 1972, staţiunea balneară Călimăneşti-Căciulata a intrat în circuitul turistic naţional. În prezent, oraşul Cãlimãneşti are în subordine administrativã localitãţile componente Cãciulata, Jiblea Nouã, Jiblea Veche, Pãuşa şi Seaca.

Monumente

Schitul Ostrov (de maici), situat pe o insulă din mijlocul râului Olt, cu biserica „Naşterea Maicii Domnului”, zidită în anii 1518–1522 din iniţiativa şi pe cheltuiala domnului Neagoe Basarab şi a soţiei sale, Despina, pe locul unei vechi biserici din lemn care data de la începutul sec. 14 şi atestată documentar într-un hrisov din 26 apr. 1500. Biserica, sfinţită la 30 iul. 1522, păstrează picturi murale interioare executate în perioada 1752–1760, iar iconostasul, construit din lemn de tei aurit, şi icoanele împărăteşti sunt originare. Printre picturile murale se remarcă un frumos tablou votiv care îi înfăţişează pe domnul Neagoe Basarab, pe soţia sa, Despina, şi pe copiii lor, Teodosie şi Ruxandra. Picturile murale au fost restaurate în 1987–1988 de pictorul Viorel Grimalschi. Biserica, de mici dimensiuni, are o singură turlă, de forma octogonală, cu colonete verticale tipic bizantine, cu arcaturi concentrice în jurul ferestrelor şi un pridvor deschis susţinut de stâlpi din lemn. În biserică există o veche icoană a Maicii Domnului, considerată de credincioşi făcătoare de minuni, restaurată în 1791 de Ioan Zugravul. Acest schit este primul aşezământ monahal din Ţara Românească întemeiat pentru măicuţe. La acest schit s-au călugărit doamna Despina (după moartea domnului Neagoe Basarab, la 15 sept. 1521), cu numele Platonida, şi mama voievodului Mihai Viteazul, cu numele Teofana. După secularizarea averilor mănăstireşti în 1863, schitul Ostrov a fost preluat de mănăstirea Cozia, biserica acestuia funcţionând ca biserică de mir până la 5 iul. 1989, când a fost reînfiinţat ca schit de călugari, iar în 1997 a redevenit schit de maici. În anii 1975-1980, din cauza amenajării hidrotehnice a râului Olt (în această zonă au fost construite lacul de acumulare şi hidrocentrala Călimăneşti), insula (ostrovul) a fost supraînălţată antropic deasupra luciului apei cu 6 m şi o dată cu ea a fost ridicată şi biserica, iar chiliile şi clădirile anexe reconstruite. Biserica schitului Ostrov a fost supusă unor restaurări în anii 1940, 1956–1957 şi 1962–1963. Pe această insulă a fost amenajat un parc cu c. 50 de specii de arbori şi arbuşti; biserica „Sfinţii Voievozi” (1711–1715, cu pridvor adăugat în 1857); Pavilionul central, construit în 1891–1896 după planurile arhitectului Gheorghe Mandrea; casa „Miscurici” (1850–1860); casa „Dobrin” (1880). În localitatea componentă Păuşa se afla ruinele castrului roman Arutela (sau Alutela), de formã pãtratã (60 x 60 m), construit din piatrã prinsã cu mortar, în anii 137-138, în timpul împăratului Adrian (Pulius Aelius Hadrianus), pe locul unei vechi aşezări dacice, precum şi urmele unei aşezări civile romane, aflate în jurul castrului. Tot în localitatea componentă Păuşa există biserica „Sfântul Nicolae” (1778, cu picturi originare), două chilii rupestre din sec. 17 şi mănăstirea Turnu (de călugări), declarată monument istoric în anul 2015, cu o biserică veche, cu hramul „Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului” – ctitorie din anul 1676 a egumenului Varlaam, reparată şi zugravită în 1846. În febr. 1932, un incendiu a mistuit turla bisericii, 5 case, clopotiniţa şi trapeza, iar icoanele de pe tâmplă şi picturile murale au fost afectate. Turla bisericii, clopotniţa şi două case au fost refăcute în 1933, iar picturile murale din interiorul bisericii au fost şi ele refăcute în frescă, în 1935–1936 de pictorul Dumitru Belizarie. În 1901, schitul Turnu a fost ridicat la rang de mănăstire, în cadrul căreia, la 28 oct. 1901 a fost sfinţită biserica “Schimbarea la Faţă”, construită în anii 1897-1901. În 1961, mănăstirea Turnu a fost desfiinţată de autorităţile comuniste şi transformată într-un complex de odihnă pentru personalul Episcopiei Râmnicului şi Argeşului. În 1975, lăcaşul monahal a fost reînfiinţat ca schit, iar în 1988 a fost ridicat la rang de mănăstire, trapeza fiind transformată în biserica “Izvorul Tămăduirii”, destinată credincioşilor veniţi la slujbă. La 5 km Nord de oraşul Călimăneşti, pe malul drept al Oltului, se află mănăstirea Cozia (de călugari), cunoscută mult timp sub denumirea de „Nucet” (nume atribuit, se pare, după numeroasele plantaţii de nuci care existau în trecut în această zonă), cu biserica „Sfânta Treime”, ctitorie din anii 1386–1388 a domnului Mircea cel Bătrân, sfinţită la 18 mai 1388. Biserica păstrează în pronaos fragmente din picturi murale originare, executate (în anii 1390–1391) în stilul picturii monastice paleologe. Biserica a fost restaurată în 1517 din iniţiativa domnului Neagoe Basarab şi întregită ulterior (1704–1707). Pridvorul bisericii a fost construit prin grija domnului Constantin Brâncoveanu. Picturile murale interioare au fost refăcute total în 1710 de meşterii Preda, Ianache, Sima, Mihail, Andrei, Constantin şi Gheorghe. În naos sunt pictate portretele lui Mircea cel Bătrân şi cel al fiului său, Mihail. În biserică se află mormântul lui Mircea cel Bătrân. Ansamblul monastic mai cuprinde două paraclise: unul în partea de Sud, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, construit în anii 1583–1584 prin strădania ieromonahului Amfilohie, cu picturi murale din sec. 18, refacute în 1823 de zugravul Voicu din Piteşti, şi altul în partea de Nord, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor”, construit în 1710–1711, cu unele transformări din 1858 şi cu picturi murale originare. Tot în cadrul ansamblului monahal Cozia se afla biserica bolniţei (12 m lungime şi 4 m lăţime), cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, zidită prin grija domnului Radu Paisie, în anii 1542–1543, cu picturi murale originare, situată de cealaltă parte a şoselei, vizavi de biserica „Sfânta Treime”, precum şi cuhnia, chiliile (din 1388, cu unele transformări din perioada 1848–1853), fântana mare (sec. 16), decorată cu reliefuri, şi două clopote datând din 1395 şi, respectiv, 1413. Ansamblul monahal, restaurat în anii 1927–1930 şi 1958–1962, are un preţios muzeu de artă religioasă cu o colecţie valoroasă de icoane. În pronaosul bisericii „Sfânta Treime” se află mormântul monahiei Teofana, mama lui Mihai Viteazul, moartă în 1605. În cerdacul unei chilii de la mănăstirea Cozia a scris Grigore Alexandrescu celebra poezie Umbra lui Mircea la Cozia. În arealul oraşului Călimăneşti se află şi mănăstirea Stânişoara (de călugari), cu biserica „Sfântul Gheorghe” zidită în anul 1747 prin grija clucerului Gheorghe, pe locul unei vechi biserici din lemn care data din 1671. În 1788, mănăstirea a fost jefuită şi incendiată de turci, iar călugarii omorâţi. Reînfiinţată în 1803–1807 de către monahii Sava şi Teodosie, veniţi de la o mănăstire de pe Muntele Athos, mănăstirea a fost mistuită de un incendiu în 1850. Biserica actuală, cu hramul „Sfântul Gheorghe”, a fost zidită între 7 aug. 1904 şi 23 apr. 1909 prin strădania episcopului Gherasim Timuş. În localitatea componentă Căciulata există ruinele fostului schit „Sfântul Ioan de sub Piatră” sau „Cozia Veche” (1670), iar în localitatea componentă Jiblea Veche se află biserica „Adormirea Maicii Domnului” (sec. 18, refacută în 1857–1862). Clădirea Primăriei din Călimăneşti a fost construită în anul 1927. În perimetrul oraşului Călimăneşti se află Parcul Naţional Cozia, declarat arie protejată cu caracter peisagistic, geologic, geomorfologic, floristic, faunistic şi forestier şi cascada Lotrişor (→  Lotrişor, cascada ~ ).