Situată în arealul localităţii componente Păuşa a oraşului Călimăneşti, judeţul Vâlcea, la poalele masivului Cozia, la 320 m altitudine, pe stânga râului Olt, la 2 km amonte de mănăstirea Cozia, mănăstirea Turnu adăposteşte o obşte de călugări. Lăcaşul monahal a fost întemeiat ca schit, în anii 1590-1600, de câţiva sihaştri veniţi de la mănăstirea Cozia din apropiere (numită atunci Nucet), printre care sihaştrii Misail, Daniil ş.a., care au construit o biserică din lemn cu hramul “Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului” şi au săpat în stâncă vreo câteva chilii, care se mai văd şi în prezent. În perioada 1676-1679, prin osârdia mitropolitului Varlaam al Ţãrii Româneşti a fost construitã o bisericã din piatră şi cărămidă pe locul celei din lemn, aşezând la temelia acesteia moaştele călugărilor Misail şi Daniil. În perioada 1897-1901, episcopul Gherasim Timuş al Argeşului a restaurat această biserică şi a construit o nouă bisericã având hramul “Schimbarea la Faţă”, de care a lipit o clădire cu parter şi două etaje (arhondaric), ridicată după planurile arhitectului polon Anton Grigorievici Lapinski, stabilit în Ţara Românească, – clădire destinată pentru găzduirea pelerinilor, pentru chilii, bucătărie şi trapeză (sala de mese). La 28 octombrie 1901, cu prilejul sfinţirii noilor edificii şi al resfinţirii bisericii cu hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, schitul Turnu a fost ridicat la rang de mănăstire. În noaptea de 6 spre 7 februarie 1932, un incendiu, izbucnit de la o sobă, a mistuit biserica veche, 5 corpuri de chilii cu 26 de camere, clopotniţa şi alte anexe gospodăreşti. În anii 1935-1938 au fost reconstruite biserica cu hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (pictată în 1935-1936 de Dimitrie Belizarie), clopotniţa, douã corpuri de chilii şi au fost restaurate biserica mare cu hramul “Schimbarea la Faţă” şi alte clădiri anexe. La 28 octombrie 1959, prin Decretul nr. 410, emis de către Consiliul de Stat, mănăstirea Turnu a fost desfiinţată de autorităţile comuniste şi transformată în casã de odihnă pentru personalul Episcopiei Râmnicului şi Argeşului. În anul 1975 a fost reactivată viaţa monahală, ca schit, în subordinea mănăstirii Cozia, iar în 1988 schitul a fost ridicat din nou la rang de mănăstire. După stricăciunile provocate de cutremurul din seara zilei de vineri, 4 martie 1977, care a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter şi a durat 90 de secunde, şi după cele din 30 august 1986 (7,1 grade pe scara Richter) şi 30 mai 1990 (7,0 grade pe scara Richter), în perioada 1994-1996 au fost executate ample lucrări de restaurare ale ansamblului monastic, iar în anul 2010 a fost inclus pe lista monumentelor istorice.
