Mănăstirea Turnu

Situată în arealul localităţii componente  Păuşa a oraşului Călimăneşti, judeţul Vâlcea, la poalele masivului Cozia, la 320 m altitudine, pe stânga râului Olt, la 2 km amonte de mănăstirea Cozia, mănăstirea Turnu adăposteşte 25 de călugări care duc o viaţă de obşte sub stăreţia lui Ioanichie Trifa (din 1992). Lăcaşul monahal a fost întemeiat ca schit,  în anii 1590-1600, de câţiva sihaştri veniţi de la mănăstirea Cozia din apropiere, printre care sihaştrii Misail, Daniil ş.a. care au construit o biserică din lemn cu hramul “Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului” şi au săpat în stâncă câteva chilii care se mai vãd şi în prezent. În 1676-1679, prin osârdia mitropolitului Varlaam al Ţãrii Româneşti a fost construitã o bisericã din piatrã şi cãrãmidã pe locul celei din lemn, aşezând la temelia acesteia moaştele cãlugãrilor Misail şi Daniil. În perioada 1897-1901, episcopul Gherasim Timuş al Argeşului a restaurat aceastã bisericã şi a construit o nouã bisericã cu hramul “Schimbarea la Faţã” de care a lipit o clãdire cu parter şi douã etaje ridicatã dupã planurile arhitectului polon Anton Grigorievici Lapinski, stabilit în Ţara Românească, – clădire destinatã pentru pelerini, pentru chilii, bucãtãrie şi trapezã (sala de mese). La 28 octombrie 1901, cu prilejul sfinţirii noilor edificii şi al resfinţirii bisericii cu hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, schitul Turnu a fost ridicat la rang de mănăstire. În noaptea de 6 spre 7 februarie 1932, un incendiu, izbucnit de la o sobă, a mistuit biserica veche, 5 corpuri de chilii cu 26 de camere, clopotniţa şi alte anexe gospodãreşti. În anii 1935-1938 au fost reconstruite biserica cu hramul “Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului” (pictatã în 1935-1936 de Dumitru Belizarie), clopotniţa, douã corpuri de chilii şi au fost restaurate biserica mare cu hramul “Schimbarea la Faţă” şi alte clãdiri anexe. La 28 octombrie 1959, prin Decretul nr. 410, mănăstirea Turnu a fost desfiinţatã de autoritãţile comuniste şi transformatã în casã de odihnã pentru personalul Episcopiei Râmnicului şi Argeşului. În 1975 a fost reactivatã viaţa monahalã ca schit în subordinea mãnãstirii Cozia, iar în 1988 schitul a fost ridicat din nou la rang de mănăstire. După stricãciunile provocate de cutremurele din 4 martie 1977, 30 august 1986 şi 31 mai 1990, în perioada 1994-1996 au fost executate ample lucrãri de restaurare ale ansamblului monastic, iar în 2010 a fost inclus pe lista monumentelor istorice.