Situată în satul Dragomirna din comuna Mitocu Dragomirnei, judeţul Suceava, la 12 km Nord de municipiul Suceava, mănăstirea Dragomirna, cu tot complexul de clădiri, care în prezent adăposteşte o obşte de călugări, a fost întemeiatã în anii 1602-1609 de către monahul Anastasie Crimca (devenit mitropolit al Moldovei în anii 1608-1617 şi 1619-1629) pe o moşie a sa primită în dar de la domnul Moldovei, Petru Şchiopul, în anul 1587, ca răsplată pentru ajutorul pe care cel dintâi îl acordase domnului Moldovei în timpul năvălirilor cazacilor. Întreg ansamblul monahal este înconjurat de ziduri puternice, înalte, dominate de patru turnuri de apărare de formă pătrată, plasate la colţuri, construite în anii 1627-1635 pe cheltuiala domnului Moldovei, Miron Barnovschi. Turnul porţii, sprijinit de două contraforturi, este cel mai înalt, având 22,80 m. Aceste elemente de fortificaţie conferă complexului monastic aspectul unui castel medieval. Biserica mică, aflată în cimitir, cu hramul “Sfinţii Enoh, Ilie şi Ioan Teologul”, numită şi “Biserica schitului”, a fost terminată la 27 iulie 1602 şi se compune dintr-un naos cu absidă şi dintr-un pridvor poligonal deschis, pe coloane. Biserica mică, zidită din piatrã care alterneazã pe alocuri cu cărămidă smălţuită, este o biserică de dimensiuni modeste (10,50 m lungime, 4,88 m lãţime şi 10,76 m înãlţime), dar de o eleganţă şi o supleţe fermecătoare. În jurul acestei biserici s-a constituit prima comunitate de cãlugãri în anul 1602 (din 1960 a devenit mãnãstire de maici), iar dupã terminarea construirii bisericii celei mari s-au ridicat primele chilii şi un paraclis ale cãror ruine se văd în prezent. Biserica mare, cu hramul “Pogorârea Duhului Sfânt”, zidită în anii 1606-1609 (sfinţită la 1 septembrie 1609) are o linie arhitectonică suplă, o siluetă semeaţă, sobră şi elegantă, fiind de plan dreptunghiular, îngustă (9,60 m lăţime) şi mult alungită, cu o turlă al cărui vârf se opreşte la 42 m înălţime. Turla bisericii celei mari are o formă octogonală şi este aşezatã pe trei baze: cea de jos pătrată, iar celelalte două sunt stelate în 12 colţuri. Patru dintre feţele octogonului sunt străpunse de câte o fereastră cu ancadrament gotic, iar celelalte patru feţe sunt sprijinite de câte un contrafort. Turla este integral împodobită cu motive florale şi geometrice sculptate, de influenţă caucaziană. Acoperişul turlei are formă de clopot. La exterior, biserica mare este sprijinitã de şapte contraforturi, iar în partea medianã ea este înconjurată de un brâu în torsadă, care împarte faţadele în douã registre care amintesc atât de Sfânta Treime, cât şi de cele trei virtuţi creştine: credinţă, nădejde şi dragoste faţã de aproapele. În registrul inferior se aflã de jur-împrejur numeroase ferestre de dimensiuni mici, dreptunghiulare. Pridvorul poligonal, cu absidă, cu trei ferestre mari, are o boltă ca o semicalotă sferică, ornat cu o broderie de nervuri care se întretaie cu plăci decorate cu motive florale şi geometrice. Din pridvor se intră în pronaos printr-un portal larg, dreptunghiular, care se închide cu o uşă din fier. Pronaosul este separat de naos printr-o triplã arcadã sprijinitã pe stâlpi – doi în torsadă şi doi octogonali. În pronaos se află mormântul mitropolitului Anastasie Crimca. Naosul este dominat de turla Pantocratorului. Doar naosul şi altarul păstrează picturi murale originare, în frescă, executate în stil bizantin de zugravii Crăciun, Mătiaş, Ignat şi Gligorie. Remarcabile sunt scenele Iisus în Grădina Ghetsimani, Prinderea lui Iisus, Judecarea, Răstignirea şi Coborârea de pe Cruce a lui Iisus. Catapeteasma actuală, alcãtuitã din cinci rânduri de icoane, a fost adusã în anul 1793 de la mănăstirea Solca, fiind lucrată în lemn de tisã, bogat sculptat şi aurit, sub influenţa stilului rococo central-europen. Catapeteasma originară a bisericii celei mari se păstrează, din 1795, la biserica mănăstirii Arbore din judeţul Suceava. Clopotniţa mănăstirii are un clopot în greutate de 1 100 kg, numit “Zaporojanul”. Mănăstirea Dragomirna a fost jefuitã şi incendiatã în luna mai 1653 de oastea lui Timuş Hmelniţki, iar la 2 octombrie 1758 a fost jefuită de tătari. În anul 1863, în timpul ocupaţiei austriece, aşezământul monahal a suferit modificări importante. În perioada 1965-1976, ansamblul monastic a fost supus unor ample lucrãri de restaurare şi tot atunci a fost construit un paraclis nou. În secolul 17, mănăstirea Dragomirna a avut un important rol cultural şi a fost un puternic focar de spiritualitate creştină din Bucovina datorită activităţii mitropolitului Anastasie Crimca – cel care a impulsionat copierea textelor religioase şi împodobirea acestora cu miniaturi. La muzeul de artă religioasă al mănăstirii Dragomirna se păstrează numeroase broderii, cruci sculptate, obiecte din argint, un policandru de cristal, dăruit în anul 1767 de împãrãteasa Ecaterina a II-a a Rusiei, tipărituri vechi şi manuscrise cu miniaturi, între care se remarcă Tetraevangheliarul din 1609, scris în slavonă pe pergament, decorat cu icoane, miniaturi şi iniţiale de Anastasie Crimca, Liturghierul din 1610, o Psaltire din 1616, scrisă de Anastasie Crimca, precum şi o Cazanie concepută de mitropolitul Varlaam, editată la Iaşi în 1643. La mănăstirea Dragomirna a trăit, între 1763 şi 1775, călugărul învăţat Paisie Velicicovschi, întors de la Muntele Athos – cel care a adus multiple înnoiri în viaţa monahală a Moldovei.
