Mănăstirea Dragomirna

Situatã în satul Dragomirna din comuna Mitocu Dragomirnei, judeţul Suceava, la 12 km Nord de municipiul Suceava, mănăstirea Dragomirna, cu tot complexul de clãdiri, care în prezent adãposteşte 61 de cãlugãriţe ce duc o viaţã de obşte, a fost întemeiatã în anii 1602-1609 de cãtre monahul Anastasie Crimca (devenit mitropolit al Moldovei în anii 1608-1617 şi 1619-1629) pe o moşie a sa primitã în dar de la Petru Şchiopul, în 1587, ca rãsplatã pentru ajutorul pe care acesta îl acordase domnului Moldovei în timpul nãvãlirilor cazacilor. Întreg ansamblul monahal este înconjurat de ziduri puternice, înalte, dominate de patru turnuri de apãrare de formã pãtratã, plasate la colţuri, construite în anii 1627-1635 pe cheltuiala domnului Moldovei, Miron Barnovschi. Turnul porţii, sprijinit pe douã contraforturi, este cel mai înalt, având 22,8 m. Aceste elemente de fortificaţie conferã complexului monastic aspectul unui castel medieval. Biserica micã, aflatã în cimitir, cu hramul “Sfinţii Enoh, Ilie şi Ioan Teologul”, numitã şi “Biserica schitului”, a fost terminatã la 27 iulie 1602 şi se compune dintr-un naos cu absidã şi dintr-un pridvor poligonal deschis, pe coloane. Biserica micã, ziditã din piatrã ce alterneazã pe alocuri cu cãrãmidã smãlţuitã, este o bisericã de dimensiuni modeste (10,5 m lungime, 4,88 m lãţime şi 10,76 m înãlţime), dar de o eleganţã şi o supleţe fermecãtoare. În jurul acestei biserici s-a constituit prima comunitate de cãlugãri în 1602 (din 1960 a devenit mânãstire de maici), iar dupã terminarea construirii bisericii celei mari s-au ridicat primele chilii şi un paraclis ale cãror ruine se vãd în prezent. Biserica mare, cu hramul “Pogorârea Duhului Sfânt”, ziditã în anii 1606-1609 (sfinţitã la 1 septembrie 1609) are o linie arhitectonicã suplã, o siluetã semeaţã, sobrã şi elegantã, fiind de plan dreptunghiular, îngustã (9,60 m lãţime) şi mult alungitã, cu o turlã al cãrui vârf se opreşte la 42 m înãlţime. Turla bisericii celei mari are o formã octogonalã şi este aşezatã pe trei baze: cea de jos pãtratã, iar celelalte douã sunt stelate în 12 colţuri. Patru dintre feţele octogonului sunt strãpunse de câte o fereastrã cu ancadrament gotic, iar celelalte patru feţe sunt sprijinite de câte un contrafort. Turla este integral împodobitã cu motive florale şi geometrice sculptate, de influenţã caucazianã. Acoperişul turlei are formã de clopot. La exterior, biserica mare este sprijinitã de şapte contraforturi, iar în partea medianã ea este înconjuratã de un brâu în torsadã, care împarte faţadele în douã registre ce amintesc atât de Sfânta Treime, cât şi de cele trei virtuţi creştine: credinţã, nãdejde şi dragoste faţã de aproapele. În registrul inferior se aflã de jur-împrejur numeroase ferestre de dimensiuni mici, dreptunghiulare. Pridvorul poligonal, cu absidã, cu trei ferestre mari, are o boltã ca o semicalotã sfericã, ornat cu o broderie de nervuri ce se întretaie cu plãci decorate cu motive florale şi geometrice. Din pridvor se intrã în pronaos printr-un portal larg, dreptunghiular, care se închide cu o uşã din fier. Pronaosul este separat de naos printr-o triplã arcadã sprijinitã pe stâlpi – doi în torsadã şi doi octogonali. În pronaos se aflã mormântul mitropolitului Anastasie Crimca. Naosul este dominat de turla Pantocratorului. Doar naosul şi altarul pãstreazã picturi murale originare, în frescã, executate în stil bizantin de zugravii Crãciun, Mãtiaş, Ignat şi Gligorie. Remarcabile sunt scenele Iisus în Grãdina Ghetsimani, Prinderea lui Iisus, Judecarea, Rãstignirea şi Coborârea de pe Cruce a lui Iisus. Catapeteasma actualã, alcãtuitã din cinci rânduri de icoane, a fost adusã în 1793 de la mănăstirea Solca, fiind lucratã în lemn de tisã, bogat sculptat şi aurit, sub influenţa stilului rococo central-europen. Catapeteasma originarã a bisericii celei mari se pãstreazã, din 1795, la biserica mânãstirii Arbore din judeţul Suceava. Clopotniţa mănăstirii are un clopot în greutate de 1 100 kg, numit “Zaporojanul”. Mănăstirea Dragomirna a fost jefuitã şi incendiatã în luna mai 1653 de oastea lui Timuş Hmelniţki, iar la 2 octombrie 1758 a fost jefuitã de tãtari. În 1863, în timpul ocupaţiei austriece, aşezãmântul monahal a suferit modificãri importante. În perioada 1965-1976, ansamblul monastic a fost supus unor ample lucrãri de restaurare şi tot atunci a fost construit un paraclis nou. În secolul 17, mănăstirea Dragomirna a avut un important rol cultural şi a fost un puternic focar de spiritualitate creştinã din Bucovina datoritã activitãţii mitropolitului Anastasie Crimca – cel care a impulsionat copierea textelor religioase şi împodobirea acestora cu miniaturi. La muzeul de artã religioasã a mânãstirii Dragomirna se pãstreazã numeroase broderii, cruci sculptate, obiecte din argint, un policandru de cristal dãruit în 1767 de împãrãteasa Ecaterina a II-a a Rusiei, tipãrituri vechi şi manuscrise cu miniaturi, între care se remarcã Tetraevangheliarul din 1609, scris în slavonã pe pergament, decorat cu icoane, miniaturi şi iniţiale de Anastasie Crimca, Liturghierul din 1610, o Psaltire din 1616, scrisã de Anastasie Crimca, precum şi o Cazanie conceputã de mitropolitul Varlaam, editatã la Iaşi în 1643. La mănăstirea Dragomirna a trãit, între 1763 şi 1775, cãlugãrul învãţat Paisie Velcicovski, întors de la Muntele Athos – cel care a adus multiple înnoiri în viaţa monahalã a Moldovei.