Situată în perimetrul comunei Ciorogârla, judeţul Ilfov, la circa 15 km Vest de municipiul Bucureşti (capitala României), mănăstirea Samurcăşeşti adăposteşte o obşte de călugăriţe. Biserica mănăstirii, iniţial cu dublu hram – “Sfânta Treime” şi “Adormirea Maicii Domnului”, a fost construită în anii 1806-1808 din iniţiativa, pe cheltuiala şi pe moşia marelui vornic Constantin Samurcaş şi a soţiei sale Zinca. Biserica a fost reparată pentru prima oară în anul 1845 după stricăciunile provocate de cutremurul din 11 ianuarie 1838, care a avut magnitudinea de 7,5 grade pe scara Richter, iar în perioada 1866-1869 biserica a fost restaurată şi apoi pictată de Gheorghe Tattarescu şi sfinţită la 13 decembrie 1870. În anul 1876 a fost construită biserica din cimitir, cu hramul “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. La 28 septembrie 1914, 30 de chilii din cadrul ansamblului monahal au fost mistuite de un violent incendiu, iar biserica a suferit unele deteriorări. Reparată ulterior, biserica avea să fie grav avariată de cutremurul catastrofal din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, care a avut magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter. Măicuţele din acel timp au solicitat Prefecturii judeţului Ilfov (prefect fiind generalul Theodor Ciurea), acordarea unui sprijin financiar pentru repararea bisericii distrusă de cutremur. Apelul adresat de măicuţe Prefecturii judeţului Ilfov a reamintit prefectului, respectiv generalului Theodor Ciurea, de jurământul făcut pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial că, dacă va scăpa cu viaţă, va închina un lăcaş de rugăciune Prea Cuvioasei Parascheva. Astfel, cu fondurile Prefecturii judeţului Ilfov, precum şi prin efortul său financiar, generalului Theodor Ciurea a reuşit să demoleze vechea biserică, avariată de cutremur şi, pe locul ei, să fie zidită, în perioada 1941-1943, o nouă biserică după planurile arhitectului Ion Cernescu, căreia, păstrându-i-se forma iniţială (stilul brâncovenesc), alături de cele două hramuri anterioare, i s-a atribuit un al treilea hram – cel al “Sfintei Cuvioase Parascheva”. Picturile murale interioare ale noii biserici au fost executate în frescă, în stil neobizantin, în anii 1951-1954 de către Gheorghe Popescu, iar catapetesma originară, din lemn de tei, care data din anul 1808 să fie montată în noua biserică. Catapeteasma este lucrată în stil brâncovenesc, ornamentată cu motive vegetale şi florale şi împodobitã la partea superioară cu două rânduri de icoaane pictate, iar la cea inferioară cu un rând de icoane argintate. Chiliile, clopotniţa şi zidul de incintã ale mănăstirii au fost reconstruite din cãrãmidã în perioada 1953-1958 prin grija Preafericitului Iustinian Marina, Patriarhul de atunci al Bisericii Ortodoxe Române. Biserica mănăstirii Samurcăşeşti de acum, cu triplu hram – “Sfânta Treime”, “Adormirea Maicii Domnului” şi “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, are o singură turlă rotundă pe naos, prevăzută cu zece ferestre înalte şi înguste, şi un pridvor deschis susţinut de opt stâlpi cilindrici în torsadă, terminaţi cu arcade la partea superioară. Faţadele bisericii prezintã o îmbinare armonioasă între cărămida aparentă şi piatră, la partea superioară fiind prevăzute cu numeroase ocniţe pictate, care înconjurã edificiul. Ansamblul monahal a fost supus unor ample lucrări de consolidare şi reparaţii generale în anii 1976-1986, după stricăciunile provocate de cutremurul din seara zilei de vineri, 4 martie 1977, ora 21 şi 22 de minute, care a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter şi a durat 90 de secunde. În aceeaşi perioadă au fost restaurate şi picturile murale interioare ale bisericii de către pictorul Ion Taflan. Din cauza marilor inundaţii din anii 1970 şi 1975, pereţii bisericii s-au deteriorat ca urmare a igrasiei, aceştia fiind reabilitaţi, prin metode moderne, în anii 1992-1993, perioadă în care au fost restaurate şi picturile murale interioare şi exterioare, iar în anul 2004 biserica a fost declarată monument istoric. Alte lucrări de eliminare a igrasiei au fost executate în anii 2007-2008. În anii 2005-2007 a fost înlocuită tabla de pe acoperişurile chiliior şi de pe cel al bisericii, au fost spălate picturile murale interioare de cãtre Gabriela Ştefăniţă şi au fost efectuate lucrări de restaurare a icoanelor de pe catapeteasmă prin efortul pictoriţei Elena Constantin. În aceeaşi periodă, 2005-2007, s-au mai executat lucrări de consolidare la biserica mică, aflată în cimitirul mănăstirii, care dateaza din anul 1876, la care s-au efectuat şi picturi murale realizate de Iulian Lambrău şi la care s-a montat o catapeteasmă nouă în locul celei vechi, care putrezise. În perioada 1864-1875, la mănăstirea Samurcăşeşti a funcţionat o şcoală primară pentru copiii satului şi pentru tinerele orfane. În biserica mare a mănăstirii se află o raclă în care sunt păstrate fragmente din moaştele Sfinţilor Andrei, Ştefan, Ioan Gură de Aur, Silvestru, Teodor Tiron, Dimitrie, Izvorâtorul de Mir ş.a., iar în cimitirul mănăstirii există mormântul ziaristului Alexandru V. Beldiman (1834-1897), întemeietorul ziarului “Adevărul” (1871), cel al actriţei Frosa Sarandy (1840-1904), al Sofiei Heliade (fiica scriitorului Ion Heliade Rădulescu) ş.a. În cadrul mănăstirii Samurcăşeşti funcţionează ateliere de pictură a icoanelor pe lemn, de confecţionare a mobilierelor, a ramelor şi a vitraliilor, precum şi un muzeu în care sunt expuse icoane pictate de Gheorghe Tattarescu, un epitaf lucrat de Zoe Samurcaş (nepoata lui Constantin Samurcaş) la începutul secolului 19, metanii de chihlimbar, veşminte preoţeşti, o cruce din filigran donată de tatăl haiducului Iancu Jianu, o cruce din lemn acoperitã cu argint aurit şi pietre preţioase donată de Tudor Vladimirescu (care, la sfârşitul lunii martie 1821, a poposit la această mănăstire, în fruntea unei oaste de panduri, în drumul său către Bucureşti) ş.a.
