LATORIŢA, masiv muntos în Carpaţii Meridionali, în grupa M-ţilor Lotru, situat între cursurile superioare ale râurilor Lotru şi Latoriţa, alcătuit dintr-un ansamblu de culmi, extinse pe o lungime de circa 30 km, dominate de mai multe vârfuri, printre care Repezi (2 012 m altitudine), Puru (2 049 m), Fratoşteanu Mare (2 053 m), Bora (2 055 m – altitudinea maximă a masivului), Vânăta (1 463) ş.a., separate de şei. În cadrul acestor culmi se remarcă existenţa celor trei suprafeţe de eroziune (nivelare) carpatice, respectiv Borăscu, situată la 1 800 – 2 000 m altitudine, Râu Ses (1 300 – 1 700 m) şi Gornoviţa (900 – 1 000 m). Masivul este alcătuit din şisturi cristaline cu intruziuni, pe alocuri, de granitoide gnaisice şi gnaisuri, prezentând, uneori, versante abrupte, dominate la bază de grohotişuri. Masivul este acoperit cu păduri de foioase (în special fag) în amestec cu conifere, iar în etajul subalpin cu pâlcuri compacte de jnepeni (Pinus montana ssp. mugo) care alternează cu variate specii de plante, între care se remarcă bujorul de munte (Rhododendron kotschyi), plantă ocrotită de lege. Faună variată, reprezentată prin urşi, mistreţi, cerbi, capre negre (Rupicapra rupicapra), declarate monumente ale naturii, pârşi, (Glis glis), veveriţe (Sciurus carolinensis) ş.a. În zona cursului superior al râului Latoriţa, unde se află şi Iezerul Latoriţei, se întâlnesc Cheile Latoriţei, în cadrul cărora există cascadele Borogeana şi Apa Spânzurată, iar în zona de izvor a râului Latoriţa se află rezervaţia forestieră şi floristică Latoriţa (690 ha), cu exemplare seculare de zadă/larice (Larix decidua), zâmbru (Pinus cembra) şi tisă (Taxus baccata).
LĂCĂUŢ, Munţii ~, culme muntoasă în partea de Nord Vest a M-ţilor Vrancea, cu orientare generală Nord Vest-Sud Est, mărginită de un abrupt pe versantul de Vest, constituită predominant din fliş grezos cu intercalaţii şistoase, fliş bituminos cu gresie de Kliwa şi conglomerate. În cadrul ei se detaşează mai multe masive: Lăcăuţ (vârful Lăcăuţ 1 777 m), Goru (vârful Goru 1 785 m), Giurgiu (1 721 m), Furu (vârful Furu Mare 1 415 m) ş.a. Important nod hidrografic din care izvorăsc râurile Putna, Bâsca Mare, Bâsca Mică, Zăbala, Năruja, Tişiţa, Coza ş.a. Staţiune meteorologică de altitudine.
LĂPUŞ, Munţii ~, masiv muntos în partea de Nord Vest a Carpaţilor Orientali, în grupa munţilor vulcanici, situat între M-ţii Gutâi (la Vest-Nord Vest) şi Ţibleş (la Est-Sud Est). Prezintă mai multe culmi domoale, dirijate spre Sud (Culmea Şatra, 1 041 m altitudine) sau spre Nord, din care se detaşează câteva vârfuri care depăşesc 1 300 m altitudine: vârful Neteda (1 322 m), Sermeteş (1 306 m), Secu (1 311 m). Altitudinea maximă: 1 358 m (vârful Văratec). Alcătuit din roci eruptive (andezite, andezite bazaltoide, piroclastite). Acoperit cu păduri de fag în amestec cu răşinoase. Nod hidrografic (de aici izvorăsc râurile Lăpuş, Botiz, Bloaja, Cavnic ş.a.).
LEAOTA, masiv muntos în partea de Est a Carpaţilor Meridionali, la Est de cursul superior al râului Dâmboviţa şi la Sud-Sud Est de culoarul Bran-Rucăr, separat de M-ţii Bucegi prin valea râului Brătei. Alcătuit, predominant, din şisturi cristaline, dar şi din calcare jurasice (spre zona culoarului Bran-Rucăr). Prezintă culmi domoale, cu întinse suprafeţe de eroziune, desfăşurate sub forma unor plaiuri situate la 1 600–1 700 m altitudine, dominate de mai multe vârfuri: Pietrele Albe (1 888 m), Cioara (1 853 m), Sfântul Ilie (1 794 m) ş.a. Altitudinea maximă: 2 133 m (vârful Leaota). Fragmentat de văi puternic adâncite (Cheia, Valea Bădenilor, Stăncioiu, Ialomicioara, Ghimbav ş.a.), cu versante având o înclinare moderată. Acoperit cu păduri de fag în amestec cu răşinoase. La peste 1 800 m altitudine se află păşunile alpine. Turism.
LOCVA, Munţii Locvei, masiv muntos în partea de Sud Vest a M-ţilor Banatului (Carpaţii Occidentali), între văile fluviului Dunării (la Sud) şi cele ale râurilor Nera (la Nord) şi Răchita (la Est-Nord Est), alcătuit din şisturi cristaline la Vest şi calcare triasice, jurasice şi cretacice în rest. Frecvente forme carstice (îndeosebi doline). Prezintă un abrupt spre Dunăre. Altitudinea medie: 300–400 m; altitudinea maximă: 735 m (vf. Corhanu Mare). Climă cu influenţe mediteraneene, favorabilă dezvoltării pădurilor de foioase şi pomiculturii.
LOTRU, Munţii Lotrului, masiv muntos în partea centrală a Carpaţilor Meridionali, situat între aliniamentul văilor râurilor Sebeş – Sadu (la Nord) şi Latoriţa – Lotru (la Sud), râul Olt (la Est) şi M-ţii Parâng – Şureanu (la Vest), cu înălţimi mari (1 800–2 200 m) în culmile principale (vârfurile Băluţu 2 028 m, Clăbucet 2 054 m, Sterpu 2 142 m, Piatra Albă 2 179 m, Robu 1 899 m ş.a.) care coboară spre Sud, către valea râului Lotru, până la 800–1 000 m. Altitudinea maximă: 2 242 m (vârful Ştefleşti). Alcătuit din şisturi cristaline cu intruziuni, pe alocuri, de granitoide gnaisice, gnaisuri oculare şi amfibolite. Puternic fragmentat de râul Lotru şi afluenţii săi. Păstrează urme ale glaciaţiei cuaternare (văi şi circuri glaciare) şi prezintă frecvente chei săpate de râuri în granite gnaisice. Acoperit cu păduri de molid în amestec cu fag şi cu întinse păşuni alpine pe crestele aflate la peste 1 800 m altitudine. Exploatări de grafit.