Munţi (L)

LĂCĂUŢ, Munţii ~, culme muntoasă în NV M-ţilor Vrancea, cu orientare generală NV-SE, mărginită de un abrupt pe versantul de V, constituită predominant din fliş grezos cu intercalaţii şistoase, fliş bituminos cu gresie de Kliwa şi conglomerate. În cadrul ei se detaşează mai multe masive: Lăcăuţ (vf. Lăcăuţ 1 777 m), Goru (vf. Goru 1 785 m), Giurgiu (1 721 m), Furu (vf. Furu Mare 1 415 m) ş.a. Important nod hidrografic din care izv. râurile Putna, Bâsca Mare, Bâsca Mică, Zăbala, Năruja, Tişiţa, Coza ş.a. Staţiune meteorologică de alt.

LĂPUŞ, Munţii ~, masiv muntos în NV Carpaţilor Orientali, în grupa munţilor vulcanici, situat între M-ţii Gutâi (la V-NV) şi Ţibleş (la E-SE). Prezintă mai multe culmi domoale, dirijate spre S (Culmea Şatra, 1 041 m alt.) sau spre N, din care se detaşează câteva vârfuri ce depăşesc 1 300 m alt.: vf. Neteda (1 322 m), Sermeteş (1 306 m), Secu (1 311 m). Alt max.: 1 358 m (vf. Văratec). Alcătuit din roci eruptive (andezite, andezite bazaltoide, piroclastite). Acoperit cu păduri de fag în amestec cu răşinoase. Nod hidrografic (de aici izv. râurile Lăpuş, Botiz, Bloaja, Cavnic ş.a.).

LEAOTA, masiv muntos în partea de E a Carpaţilor Meridionali, la E de cursul superior al Dâmboviţei şi la S-SE de culoarul Bran-Rucăr, separat de M-ţii Bucegi prin Valea Brătei. Alcătuit, predominant, din şisturi cristaline, dar şi din calcare jurasice (spre zona culoarului Bran-Rucăr). Prezintă culmi domoale, cu întinse supr. de eroziune, desfăşurate sub forma unor plaiuri situate la 1 600–1 700 m alt., dominate de mai multe vârfuri: Pietrele Albe (1 888 m), Cioara (1 853 m), Sfântul Ilie (1 794 m) ş.a. Alt. max.: 2 133 m (vf. Leaota). Fragmentat de văi puternic adâncite (Cheia, Valea Bădenilor, Stăncioiu, Ialomicioara, Ghimbav ş.a.), cu versanţi având o înclinare moderată. Acoperit cu păduri de fag în amestec cu răşinoase. La peste 1 800 m alt. se află păşunile alpine. Turism.

LOCVA, Munţii Locvei, masiv muntos în SV M-ţilor Banatului (Carpaţii Occidentali), între văile Dunării (la S), Nerei (la N) şi Răchita (la E-NE), alcătuit din şisturi cristaline la V şi calcare triasice, jurasice şi cretacice în rest. Frecvente forme carstice (îndeosebi doline). Prezintă un abrupt spre Dunăre. Alt. medie: 300–400 m; alt. max.: 735 m (vf. Corhanu Mare). Climă cu influenţe mediteraneene, favorabilă dezvoltării pădurilor de foioase şi pomiculturii.

LOTRU, Munţii Lotrului, masiv muntos în partea centrală a Carpaţilor Meridionali, situat între aliniamentul văilor Sebeş– Sadu (la N) şi Latoriţa–Lotru (la S), râul Olt (la E) şi M-ţii Parâng–Şureanu (la V), cu înălţimi mari (1 800–2 200 m) în culmile pr. (vf. Băluţu 2 028 m, Puru 2 048 m, Clăbucet 2 054 m, Bora 2 055 m, Sterpu 2 142 m, Piatra Albă 2 179 m, Robu 1 899 m ş.a.) ce coboară spre S, către Valea Lotrului, până la 800–1 000 m. Alt. max.: 2 242 m (vf. Ştefleşti). Alcătuit din şisturi cristaline cu intruziuni, pe alocuri, de granitoide gnaisice, gnaisuri oculare şi amfibolite. Puternic fragmentat de Lotru şi afl. săi. Păstrează urme ale glaciaţiei cuaternare (văi şi circuri glaciare) şi prezintă frecvente chei săpate de râuri în granite gnaisice (Cheile Latoriţei ş.a.). Acoperit cu păduri de molid în amestec cu fag şi cu întinse păşuni alpine pe crestele aflate la peste 1 800 m alt. În zona de izv. a râului Latoriţa se află rezervaţia forestieră Latoriţa (690 ha), alcătuită din arbori seculari de larice şi zâmbru. Expl. de grafit.