Nehoiu

Date generale

Oraşul Nehoiu se află în partea central-sud-esticã a României, în nord-vestul judeţului Buzău, în depresiunea cu acelaşi nume, la poalele Munţilor Siriu,  Podu Calului şi Ivăneţu, la 450-500 m altitudine, pe valea fermecãtoare a cursului superior al râului Buzău, în zona de confluenţã cu râurile Bâsca şi Nehoiu, la intersecţia paralelei de 45º25’ latitudine nordicã cu meridianul de 26º20’ longitudine esticã, la 70 km Nord-Vest de municipiul Buzău. Din punct de vedere demografic, Nehoiu face parte din categoria oraşelor mici.  Faţă de recensãmintele anterioare, din anii 1992 şi 2002, la recensãmântul din 20-31 octombrie 2011 se constatã o scãdere a numãrului de locuitori de la 12 664 în 1992, la 11 631 în 2002 şi la 10 211 locuitori în 2011. La recensãmântul din 20-31 octombrie 2011 majoritatea locuitorilor din oraşul Nehoiu (96,32%) erau români, iar restul de 3,68% erau rromi, maghiari ş.a. Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt au fost înregistraţi 94,36% ortodocşi, 1,38% creştini dupã evanghelie şi 4,26% de alte confesiuni (romano-catolici, baptişti, penticostali,adventşti ş.a.). Dacã împãrţim numãrul total al populaţiei (10 211 locuitori) la suprafaţa oraşului în intravilan (4,1 km2) rezultã o desnitate de 2 490 locuitori pe km2. Oraşul Nehoiu dispune de o staţie finalã de cale feratã care vine dinspre municipiul Buzău. În localitatea componentã Nehoiaşu existã o hidrocentralã cu o putere instalatã de 42 MW care a fost datã în folosinţã în anul 1988. Oraşul Nehoiu este un important centru de exploatare şi prelucrare a lemnului (cherestea, mobilã). La Nehoiu se produc confecţii textile, tricotaje din bumbac, produse de marochinãrie, încãlţãminte, brânzeturi, bãuturi rãcoritoare ş.a. Ferme zootehnice. Oraşul Nehoiu are statut de staţiune climactericã, beneficiind de un climat sedative, cu aer curat, ozonat, lipsit de praf  şi alergeni, şi, totodatã, de un  potenţial turistic natural asemãnãtor staţiunilor de pe Valea Prahovei.

Istoric

Cele mai vechi urme de locuire identificate în perimetrul actualului oraş dateazã din perioada de trecere de la neolitic la Epoca bronzului, iar prima menţiune documentarã apare în hrisoavele anului 1549 când este amintit ca aşezare ruralã pe un vechi drum comercial ce trecea prin pasul Buzău şi care lega oraşul Braşov cu portul dunărean Brăila. În anul 1700, localitatea Nehoiu apare consemnatã pe o hartã întocmitã de stolnicul Constantin Cantacuzino, iar în 1790 figura ca aşezare pe o hartã austriacã. Până în anul 1926, când a devenit comunã de sine stãtãtoare, localitatea Nehoiu a fãcut parte din comuna Păltineni. La 18 aprilie 1989, comuna Nehoiu a fost trecutã în categoria oraşelor având în subordine administrativã 2 localitãţi componente (Lunca Priporului şi Nehoiaşu) şi 7 sate (Bâsca Rozilei, Chirileşti, Curmătura, Mlăjet, Păltineni, Stănila şi Vineţişu).

Monumente

În oraşul Nehoiu existã bisericile cu hramurile “Adormirea Maicii Domnului” (1759) şi “Sfântul Gheorghe” (1991-2008, pictatã în anii 2008-2013 şi sfinţitã la 10 decembrie 2013), în localitatea componentã Lunca Priporului se aflã biserica “Sfinţii Împãraţi Constantin şi Elena” (secolul 19), declaratã monument istoric, iar în localitatea componentã Nehoiaşu este o bisericã din lemn datând din anul 1710.  În masivul Penteleu din apropiere se aflã rezervaţia naturalã, forestierã şi peisagisticã, Milea-Viforâta, inauguratã în 1975, situatã la 1 200 m altitudine, extinsã pe 193 ha, cu arbori multiseculari de fag în amestec cu brad şi molid, unele exemplare de arbori depãşind vârsta de 500 de ani.