Mănăstirea Dervent

Lăcaşul mănăstiresc Dervent, cu 13 cãlugãri care duc o viaţã de obşte, pãstoriţi de stareţul Gheorghe Avram, se aflã în extremitatea de Sud Vest a judeţului Constanţa, în arealul satului Galiţa din comuna Ostrov, pe dreapta vãii Dunãrii, la 96 km Sud Vest de municipiul Constanţa şi 25 km Sud-Sud Est de municipiul Cãlãraşi. Ctitoritã de monahul Elefterie Mihai, pe locul unui vechi cimitir creştin, mănăstirea Dervent a fost ridicatã pe meleagurile unde odinioarã Sfântul Apostol Andrei a propovãduit Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos. Piatra de temelie a bisericii, care are patru hramuri – “Izvorul Tãmãduirii”, “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, “Înãlţarea Sfintei Cruci” şi “Sfânta Cuvioasã Parascheva”, a fost pusã la 5 iulie 1936, iar sfinţirea ei s-a fãcut la 13 septembrie 1942. Biserica a fost ziditã dupã planurile arhitectului N. Sãvulescu, iar picturile murale interioare au fost executate în anii 1970-1980. Catapeteasma altarului este din lemn de stejar, sculptat. În august 1993 au început construcţiile la clãdirile stãreţiei, sãlii de mese (trapeza) şi a unor chilii, acestea fiind terminate dupã zece ani de strãdanie a stareţului Gheorghe Avram. Mănăstirea Dervent a fost desfiinţatã în 1959 de cãtre autoritãţile comuniste, stareţul de atunci (ctitorul Elefterie Mihai) împreunã cu cãlugãrii alungaţi, iar mânãstirea transformatã într-o anexa a Întreprinderii Agricole de Stat (I.A.S.) din comuna Ostrov. Chiliile şi construcţiile adiacente ale mănăstirii au devenit ateliere, magazii şi grajduri pentru animale, iar biserica a continuat sã funcţioneze ca bisericã de parohie. La 2 februarie 1990, o datã cu reînfiinţarea mănăstirii Dervent, cuviosul pãrinte Elefterie Mihai s-a întors bolnav şi istovit la vechiul sãu lãcaş de cult, dupã 31 de ani de pribegie, slujind ca stareţ doar 100 de zile deoarece firul vieţii lui s-a întrerupt la 12 mai 1990. Ansamblul monastic este renumit pentru cele câteva cruci din piatrã, o Icoanã a Maicii Domnului cu Pruncul şi un izvor cu apã limpede – toate cu efecte tãmãduitoare. În partea stângã a pronaosului bisericii se aflã Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, care a aparţinut unei familii de români din Cadrilater, ce a donat-o mânãstirii Dervent în 1940, icoana fiind considerata de cei credinciosi Fãcãtoare de minuni. În timpul împãratului roman Diocleţian (284-305), pe locul actualei biserici, aflat atunci în provincia romanã Scithya Minor, au fost martirizate patru persoane (trei fecioare şi un bãrbat), aici gãsindu-se mai târziu patru cruci din piatrã care s-au dovedit a fi vindecãtoare pentru neputinţele sufleteşti şi trupeşti ale oamenilor, acetsea fiind numite de popor “Cruci de Leac”. O altã cruce din piatrã, din care curge mir, este adãpostitã în paraclisul mănăstirii. La 200 de metri de ansamblul monastic se aflã un izvor cu apã tãmãduitoare pe care tradiţia îl atribuie Sfântului Apostol Andrei. Conform legendei, se spune cã Sfântul Apostol Andrei, în drumurile sale de evanghelizare prin Scithya Minor (Dobrogea de astãzi), fãcându-i-se milã de ucenicii sãi însetaţi care-l urmau, a lovit cu toiagul în pãmânt şi din acel loc a izvorât apã limpede. Dupã desfiinţarea mănăstirii de cãtre autoritãţile comuniste în 1959, izvorul a secat, curgând apã din el doar o singurã zi pe an – aceea a Izvorului Tãmãduirii. Dupã redeschiderea mănăstirii Dervent în 1990, izvorul a început sã curgã din nou în mod continuu. Despre apa acestui izvor se spune ca, asemenea aghiasmei, nu se stricã niciodatã, chiar dacã este pãstratã vreme indelungata.