Mănăstirea Snagov

Situatã pe o micã insulã în partea de Nord a lacului Snagov, în arealul satului Siliştea Snagovului din comuna Gruiu, judeţul Ilfov, la 44 km Nord de Bucureşti, mănăstirea Snagov adãposteşte 2 cãlugãri care duc o viaţã de obşte sub stãreţia lui Varahiil Bãnãţeanu. Vechimea mănăstirii Snagov se pierde în negura timpului, ea fiind întemeiatã, se pare, la sfârşitul secolului 14 de cãtre domnul Mircea cel Bãtrân şi atestatã documentar în anul 1408 într-un hrisov al acestui domn. Unii cercetãtori presupun cã în a doua jumãtate a secolului 14, aici ar fi existat un paraclis cu hramul “Buna Vestire” ctitorit de domnul Vladislav I (Vlaicu) – cel care a apãrat şi a consolidat Biserica ortodoxã în faţa ofensivei catolicismului promovat agresiv de cãtre Ludovic I de Anjou, regele Ungariei. În 1458, Vlad Ţepeş a poruncit sã se construiascã un zid de apãrare în jurul bisericii şi a unui pod din lemn care sã facã legãtura între insula şi ţãrmul lacului Snagov. Biserica actualã a mãnãstirii Snagov, cu hramul “Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului”, a fost refãcutã din cãrãmidã, în stil bizantin, din iniţiativa şi pe cheltuiala domnului Neagoe Basarab în anii 1517-1521. Biserica are patru turle poligonale, prevãzute cu câte opt ferestre dreptunghiulare înguste, iar în interior pãstreazã picturi murale executate în 1563 de Dobromir din Târgovişte prin grija domnului Petru cel Tânãr – fiul domnului Mircea Ciobanul şi al doamnei Chiajna. Printre fresce se remarcã portretele lui Neagoe Basarab cu fiul sãu Teodosie şi ale lui lui Mircea Ciobanul cu familia sa. În 1694, Antim Ivireanul, sprijinit de domnul Constantin Brâncoveanu, a instalat la aceastã mănăstire o tiparniţã, la care, în calitatea sa de stareţ al mãnãstirii Snagov şi de tipograf renumit în acea vreme, a tipãrit ulterior numeroase cãrţi bisericeşti în limbile greacã, slavonã şi românã (aici a apãrut, pentru prima datã, o carte în limba românã cu litere latine cu titlul “Orânduiala slujbei lui Constantin şi Elena”). În timpul regimului fanariot (1716-1821) mânãstirea Snagov a fost folositã ca închisoare de stat pentru boieri, respectiv ca loc de exil şi de supliciu pentru cei prigoniţi de domnie. Podul din lemn de stejar care lega odinioarã insula de ţãrmul lacului Snagov a fost incendiat în timpul Revoluţiei din 1821 şi nu a mai fost refãcut niciodatã. În 1835, la aceastã mânãstire a fost înfiinţatã o şcoalã de reeducare pentru tineret, iar dupã Revoluţia de la 1848 aici au fost întemniţaţi 54 de revoluţionari. În secolele trecute, mânãstirea Snagov a funcţionat mult timp ca centru de batere a monedelor în Ţara Româneascã, din aceastã pricinã a fost numitã popular “Bãnie”. Dupã secularizarea averilor mănăstireşti în 1863 cãlugãrii au pãrãsit mânãstirea, iar biserica a cãzut treptat în paraginã, fiind restauratã abia în anul 1904. Alte lucrãri de restaurare a bisericii au fost executate în anii 1936, 1941 (dupã cutremurul din 10 noiembrie 1940), 1953 şi 1966-1967. Dupã cutremurele din 4 martie 1977, 30 august 1986 şi 31 mai 1990, care au zdruncinat puternic biserica, s-au executat ample lucrãri de consolidare şi restaurare a bisericii în anii 1990-1995. La 30 decembrie 1663, la aceastã mănăstire a fost omorât postelnicul Constantin Cantacuzino din porunca domnului Grigore Ghica deoarece acesta din urmã îl bãnuia cã-i surpã domnia.