Situată pe o mică insulă în partea de Nord a lacului Snagov, în arealul satului Siliştea Snagovului (numit Turbaţi până la 1 ianuarie 1965) din comuna Gruiu, judeţul Ilfov, la 44 km Nord de municipiul Bucureşti (capitala României), mănăstirea Snagov adăposteşte o obşte de călugări. Vechimea mănăstirii Snagov se pierde în negura timpului, ea fiind întemeiatã, se pare, la sfârşitul secolului 14 de către domnul Țării Româneşti, Mircea cel Bătrân, şi atestată documentar în anul 1408 într-un hrisov al acestui domn. Unii cercetători presupun că în a doua jumătate a secolului 14, aici ar fi existat un paraclis cu hramul “Buna Vestire” ctitorit de domnul Vladislav I (Vlaicu) – cel care a apărat şi a consolidat Biserica ortodoxă în faţa ofensivei catolicismului promovat agresiv de către Ludovic I de Anjou, regele Ungariei. În anul 1458, domnul Țării Româneşti, Vlad Ţepeş, a poruncit să se construiască un zid de apărare în jurul bisericii şi a unui pod din lemn care să facă legătura între insulă şi ţărmul lacului Snagov. Biserica actuală a mănăstirii Snagov, cu hramul “Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului”, a fost refăcută din cărămidă, în stil bizantin, din iniţiativa şi pe cheltuiala domnului Țării Româneşti, Neagoe Basarab, în anii 1517-1521. Biserica are patru turle poligonale, prevăzute cu câte opt ferestre dreptunghiulare înguste, iar în interior păstrează picturi murale executate în 1563 de zugravul Dobromir din Târgovişte, prin grija domnului Petru cel Tânăr – fiul domnului Mircea Ciobanul şi al doamnei Chiajna. Printre fresce se remarcă portretele lui Neagoe Basarab cu fiul său Teodosie şi ale lui lui Mircea Ciobanul cu familia sa. În anul 1694, Antim Ivireanul, sprijinit de domnul Țării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, a instalat la această mănăstire o tiparniţă, la care, în calitatea sa de stareţ al mănăstirii Snagov şi de tipograf renumit în acea vreme, a tipărit ulterior numeroase cărţi bisericeşti în limbile greacă, slavonă şi română (aici a apărut, pentru prima dată, o carte în limba română cu litere latine cu titlul “Orânduiala slujbei lui Constantin şi Elena”). În timpul regimului fanariot (1716-1821), mănăstirea Snagov a fost folosită ca închisoare de stat pentru boieri, respectiv ca loc de exil şi de supliciu pentru cei prigoniţi de domnie. Podul din lemn de stejar care lega odinioară insula de ţărmul lacului Snagov a fost incendiat în timpul Revoluţiei din 1821 şi nu a mai fost refăcut niciodată. În 1835, la această mănăstire a fost înfiinţată o şcoală de reeducare pentru tineret, iar după Revoluţia de la 1848 aici au fost întemniţaţi 54 de revoluţionari. În secolele trecute, mănăstirea Snagov a funcţionat mult timp ca centru de batere a monedelor în Ţara Românească, din această pricină fiind numită popular “Bănie”. După secularizarea averilor mănăstireşti prin aplicarea Legii din 17/29 decembrie 1863, călugării au părăsit mănăstirea, iar biserica a căzut treptat în paragină, fiind restaurată abia în anul 1904. Alte lucrări de restaurare ale bisericii au fost executate în anul 1936, în 1941 (dupã cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, care a avut magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter), apoi în 1953 şi în anii 1966-1967. După cutremurul din seara zilei de vineri, 4 martie 1977, ora 21 şi 22 de minute, care a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter şi a durat 90 de secunde, după cel din 30 august 1986, care a avut magnitudinea de 7,1 grade pe scara Richter, şi după cel din 30 mai 1990 (7,0 grade pe scara Richter), care au zdruncinat puternic biserica, s-au executat ample lucrări de consolidare şi restaurare ale bisericii în anii 1990-1995. La 30 decembrie 1663, la această mănăstire a fost omorât postelnicul Constantin Cantacuzino din porunca domnului Grigore Ghica deoarece acesta din urmă îl bãnuia că-i surpă domnia.
