Mănăstirea Snagov

Situată pe o mică insulă în partea de Nord a lacului Snagov, în arealul satului Siliştea Snagovului din comuna Gruiu, judeţul Ilfov, la 44 km Nord de Bucureşti, mănăstirea Snagov adăposteşte 2 călugări care duc o viaţă de obşte. Vechimea mănăstirii Snagov se pierde în negura timpului, ea fiind întemeiatã, se pare, la sfârşitul secolului 14 de către domnul Mircea cel Bătrân şi atestată documentar în anul 1408 într-un hrisov al acestui domn. Unii cercetători presupun că în a doua jumătate a secolului 14, aici ar fi existat un paraclis cu hramul “Buna Vestire” ctitorit de domnul Vladislav I (Vlaicu) – cel care a apărat şi a consolidat Biserica ortodoxă în faţa ofensivei catolicismului promovat agresiv de către Ludovic I de Anjou, regele Ungariei. În 1458, Vlad Ţepeş a poruncit să se construiască un zid de apărare în jurul bisericii şi a unui pod din lemn care să facă legătura între insula şi ţărmul lacului Snagov. Biserica actuală a mănăstirii Snagov, cu hramul “Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului”, a fost refăcută din cărămidă, în stil bizantin, din iniţiativa şi pe cheltuiala domnului Neagoe Basarab în anii 1517-1521. Biserica are patru turle poligonale, prevăzute cu câte opt ferestre dreptunghiulare înguste, iar în interior păstrează picturi murale executate în 1563 de Dobromir din Târgovişte prin grija domnului Petru cel Tânăr – fiul domnului Mircea Ciobanul şi al doamnei Chiajna. Printre fresce se remarcă portretele lui Neagoe Basarab cu fiul său Teodosie şi ale lui lui Mircea Ciobanul cu familia sa. În 1694, Antim Ivireanul, sprijinit de domnul Constantin Brâncoveanu, a instalat la această mănăstire o tiparniţă, la care, în calitatea sa de stareţ al mănăstirii Snagov şi de tipograf renumit în acea vreme, a tipărit ulterior numeroase cărţi bisericeşti în limbile greacă, slavonă şi română (aici a apărut, pentru prima dată, o carte în limba română cu litere latine cu titlul “Orânduiala slujbei lui Constantin şi Elena”). În timpul regimului fanariot (1716-1821) mănăstirea Snagov a fost folosită ca închisoare de stat pentru boieri, respectiv ca loc de exil şi de supliciu pentru cei prigoniţi de domnie. Podul din lemn de stejar care lega odinioară insula de ţărmul lacului Snagov a fost incendiat în timpul Revoluţiei din 1821 şi nu a mai fost refăcut niciodată. În 1835, la această mănăstire a fost înfiinţată o şcoală de reeducare pentru tineret, iar după Revoluţia de la 1848 aici au fost întemniţaţi 54 de revoluţionari. În secolele trecute, mănăstirea Snagov a funcţionat mult timp ca centru de batere a monedelor în Ţara Românească, din această pricină fiind numită popular “Bănie”. După secularizarea averilor mănăstireşti în 1863 călugării au părăsit mănăstirea, iar biserica a căzut treptat în paragină, fiind restaurată abia în anul 1904. Alte lucrări de restaurare a bisericii au fost executate în anii 1936, 1941 (dupã cutremurul din 10 noiembrie 1940), 1953 şi 1966-1967. După cutremurele din 4 martie 1977, 30 august 1986 şi 31 mai 1990, care au zdruncinat puternic biserica, s-au executat ample lucrări de consolidare şi restaurare a bisericii în anii 1990-1995. La 30 decembrie 1663, la această mănăstire a fost omorât postelnicul Constantin Cantacuzino din porunca domnului Grigore Ghica deoarece acesta din urmă îl bãnuia că-i surpă domnia.

Turnul clopotniţă şi biserica mănăstirii Snagov (jud. Ilfov)
Turnul clopotniţă şi biserica mănăstirii Snagov (jud. Ilfov) (Credit: Shutterstock)