Corabia

Date generale

Oraşul Corabia se află în extremitatea de Sud a României, în provincia istorică Oltenia, în zona de Sud a judeţului Olt, în lunca şi pe terasele de pe stânga Dunării, la intersecţia meridianului de 24º30’12” longitudine estică cu paralela de 43º46’25” latitudine nordică, la 81 km Sud de municipiul Slatina; 17 367 loc. (1 ian. 2019), din care 8 467 loc. de sex masc. şi 8 900 fem. Supr.: 126 km2, din care 10,6 km2 în intravilan; densitatea: 1 638 loc./km2. La recensământul populaţiei din perioada 20-31 oct. 2011, din totalul celor 16 441 loc., 13 419 persoane erau români (81,6%), 1 046 rromi (6,4%) şi 1 976 loc. (12,0%) aparţineau altor etnii (maghiari, turci ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ s-au înregistrat 14 385 de ortodocşi (87,5%) şi 2 056 loc. (12,5%) aparţineau altor confesiuni (romano-catolici, adventişti de ziua a şaptea, penticostali, creştini de rit vechi, greco-catolici, musulmani ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Oraşul Corabia este un important port fluvial la Dunãre, nod rutier şi staţie finalã de cale feratã, cu o garã inauguratã la 1 aprilie 1887. În perioada 2013-2016 a fost construit Portul turistic, la standarde europene, dar în care nu pot acosta, încã, navele de croazierã din cauza colmatãrii apelor Dunãrii în aceastã zonã, fapt pentru care urmeazã sã se aloce fonduri pentru începerea unor ample lucrãri de dragare. Activitatea economicã se remarcã prin prezenţa unor fabrici de confecţii şi tricotaje, de fire şi fibre sintetice (falimentatã şi închisã la începutul anilor 2000), de zahãr (falimentatã în anul 2006), de mobilã, de subansamble pentru diferite unitãţi industriale din ţarã şi de produse alimentare (bãuturi alcoolice, preparate din carne şi lapte ş.a.). Tãbãcãrie. Centru de creaţie a unor obiecte de artã popularã (scoarţe, piese de port popular ş.a.) Muzeu cu secţii de arheologie, istorie, ştiinţele naturii şi etnografie. Biblioteca publicã “Virgil Mazilescu”, înfiinţatã în anul 1951, în prezent cu peste 60 000 de volume. Casã de Culturã. Parc public.

Istoric

Pe teritoriul fostului sat Celeiu (încorporat la 17 februarie 1968 în oraşul Corabia, astãzi cartier al acestuia) au fost descoperite urmele unei aşezãri din perioada de trecere de la Neolitic la Epoca bronzului, aparţinând culturii materiale Coţofeni (2500-1800 î.Hr.), în care s-au gãsit resturi ale unor bordeie şi obiecte din ceramicã având decor incizat. Din a doua Epocã a fierului/La Tène, când aşezarea dacicã era cunoscutã cu numele Sucidava, sãpãturile arheologice au scos la ivealã fragmente ceramice tipice acestei epoci (râşniţe, unelte, fragmente de vase ceramice, podoabe ş.a.). Denumirea de Sucidava derivã de la tribul geto-dac numit suci (care se afla aşezat în zona gurii de vãrsare a Oltului în Dunãre) şi de la toponimul dava care avea înţeles de aşezare întãritã, fortificatã. Dupã rãzboiul daco-roman din anii 101-102, romanii au construit aici un castru în care staţiona legiunea romanã Cohors I Lingonum, care avea rol de  control asupra importantului vad de trecere peste Dunãre. Dupã cucerirea Daciei de cãtre romani (106 d.Hr.), în jurul castrului s-au stabilit primii colonişti romani care au format o aşezare civilã romanã (un vicus sau sat), înconjuratã de ziduri şi şanţuri de apãrare. Ulterior, aşezarea a devenit un important centru militar roman, economic şi portuar (extins pe o suprafaţã de 30 ha), înconjurat de ziduri de piatrã strãjuite de turnuri de apãrare. Acest vicus (sat) a ajuns la stadiul de orac în anul 250 d.Hr. Dupã retragerea armatelor şi a administraţiei romane din Dacia (în perioada 271-275), Sucidava a continuat sã facã parte din Imperiul Roman în cadrul noii provincii romane Dacia Ripensis, creatã în anul 271 la Sud de Dunãre de cãtre împãratul  roman Aurelian. Distrusã de huni la sfârşitul secolului 3 d.Hr., cetatea Sucidava a fost refãcutã în timpul împãratului roman Constantin cel Mare (306-337) care a reanexat o parte a provinciei Dacia la Imperiul Roman, transformând Sucidava într-o mare bazã militarã. Importanţa oraşului Sucidava a crescut rapid, mai ales dupã construirea unui pod din piatrã şi lemn peste Dunãre, cãtre Oescus (azi Ghighen în Bulgaria), dupã proiectul arhitectului roman Theophilius Patricius, inaugurat la 5 iulie 328, care avea 2 437 m lungime (din care 1 137 m peste albia Dunãrii), 5,70 m lãţime şi 10 m înãlţime desupra apei Dunãrii. Ulterior, importanţa oraşului Sucidava s-a amplificat şi pe mãsurã ce aici s-au construit un fort, o bazilicã creştinã (prima bisericã creştinã construitã la Nord de Dunãre), o clãdire cu hypocaust, un oficiu vamal care supraveghea încasarea taxelor, o fântânã secretã (de fapt un tunel oblic de 25 m lungime, care ducea la un izvor cu apã potabilã, situat la 18 m adâncime), cazãrmi, grajduri pentru cai, strãzi pavate, s-a refãcut drumul dintre Sucidava şi Romula (oraş roman care a existat pe locul actual al satului Reşca din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt) – capitala provinciei Dacia Inferior şi apoi a provinciei Dacia Malvensis etc. În timpul domniei împãratului bizantin Iustinian I cel Mare (527-565), cetatea Sucidava a fost refãcutã din nou în anii 518-527 (dupã ce mai fusese distrusã de huni în anii 361 şi 447 şi refacutã în 383 şi 498), dar distrusã în jurul anului 600 de atacurile avarilor şi ale slavilor şi o datã cu distrugerea cetãţii, aceasta nu a mai fost refacutã niciodatã, iar stãpânirea romanã la Nord de Dunãre încetând definitiv. În secolele urmãtoare, populaţia daco-romanã a cunoscut unele restructurãri în cultura materialã şi spiritualã. Dupã marea invazie mongolã din anul 1241, numeroşi locuitori din aşezãrile apropiate s-au mutat, din motive de securitate, la adãpostul ruinelor fostului oraş Sucidava. În aceste condiţii a apãrut localitatea Celeiu, una dintre primele aşezãri înfiinţate la Sud de Carpaţi, ea fiind amintitã ca aşezare de pescari în Diploma Ioaniţilor , în anul 1247. Celelalte localitãţi care alcãtuiesc în prezent oraşul Corabia sunt consemnate documentar mai târziu, respectiv la 27 mai 1545 (Siliştioara), 4 aprilie 1565 (Vârtop), 6 septembrie 1598 (Corabia Veche şi Daşova). Oraşul modern Corabia a fost înfiinţat prin decretul regal din 30 nov./11 dec. 1871, care acorda o suprafaţã de teren de 500 de pogoane (circa 250 ha) pentru construirea de locuinţe şi clãdiri publice, precum şi pentru dezvoltarea unui port pe malul Dunãrii prin care sã se exporte cerealele. În 1880, cãtunul Corabia Veche (atestat documentar la 6 sept. 1598) a fost înglobat în localitatea Corabia (înfiinţatã în 1871), formând o singurã aşezare, declaratã comunã urbanã (oraş). Înfiinţarea oraşului Corabia s-a datorat unor necesitãţi strict economice, respectiv a unor comercianţi din Caracal, care la 2 iunie 1858 au adresat o petiţie domnitorului Alexandru Ioan Cuza în care solicitau ca satul Corabia sã se transforme într-un oraş liber, cu port fluvial, şi cãruia sã i se punã numele Alexandru Ioan Cuza. Domnitorul a aprobat cererea acestor 37 de comercianţi din Caracal, dar cu condiţia ca oraşul sã fie numit Mircea. În 1862 a fost  construit portul fluvial, numit iniţial Mircea, prin care urma sã se tranziteze cereale, sare, miere, vite, vin, cearã naturalã ş.a. La 30 nov./11 dec. 1871 regele Carol I a promulgat legea de fondare a oraşului Corabia în componenţa cãruia au intrat ulterior şi satele Siliştioara, Daşova, Corabia Veche, Corabia Seacã. Totodatã, la acea datã oraşului Corabia i s-a trasat o tramã stradalã geometricã. În prezent, oraşul Corabia are în subordine administrativã localitatea componentã Tudor Vladimirescu (înfiinţatã ca sat în 1896 pe moşia comunei Vişina Veche) şi satul Vârtop (atestat documentar la 4 apr. 1565).

Monumente

Ruinele cetãţii Sucidava; Fântâna secretã, datând din secolul 4 d.Hr., care este de fapt un tunel oblic, de 25 m lungime, care duce la un izvor cu apã potabilã, bunã de bãut şi în prezent, situat la 18 m adâncime; biserica “Sfântul Spiridon” , ctitorie din anul 1843 a lui Enache Greceanu, dominatã de o turlã pãtratã, masivã, pe pronaos şi cu un pridvor închis, reparatã în 1924 şi repictatã în 1987 de Iosif Keber; biserica “Sfântul Nicolae” (1844); biserica “Sfânta Treime” , construitã în anii 1895-1907 sub coordonarea inginerului Anghel Saligny, dominatã de şase turle, cu picturi murale interioare, originare, executate de Constantin Pascali şi Nicolae Grimani din Bucureşti şi restaurate de Iosif Keber. Biserica a fost reparatã în anul 1941 dupã stricãciunile provocate de cutremurul din noaptea de 9 spre 10 nov. 1940 şi consolidatã, reparatã şi restauratã dupã cutremurul din seara zilei de 4 martie 1977 (7,2 grade pe scara Richter), perioadã în care au fost restaurate şi picturile murale interioare şi au fost montatate vitralii la ferestre; biserica “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din cartierul Daşova, datând din 1903 şi resfinţitã la 31 mai 2009; clãdirea Primãriei (1899); clãdirea Muzeului orãşenesc (1900); Monumentul Independenţei (1922); bustul preotului Radu Şapcã (cunoscut cu numele Popa Şapcã – membru al Guvernului Provizoriu din 1848), realizat în 1973 de sculptorul Peter Iacobi.