Mănăstirea Frăsinei

Situată în arealul comunei Muereasca din judeţul Vâlcea, la 25 km NV de municipiul Râmnicu Vâlcea, mănăstirea Frăsinei adăposteşte 58 de călugări, care duc o viaţă de obşte, păstoriţi (din anul 1961) de arhimandritul Ştefan Neonil. În cadrul ansamblului monahal există o biserică veche, care în prezent este folositã  ca biserică de cimitir, o bisericã nouã, un paraclis şi chiliile. Biserica veche a schitului, cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezãtorul”, a fost iniţial construitã din lemn, în anul 1710, de cãtre călugării bulgari Ilarion şi Ştefan şi, apoi, reconstruitã din zid în anii 1762-1763 de cãtre Cârstea şi Damian Iovipali – fraţi hagii din Râmnic (creştini care au fost în pelerinaj la Locurile Sfinte) – împreunã cu Nicoliţă Iovipali, fiul lui Cârstea. În 1787, schitul a fost pustiit în timpul rãzboiului ruso-turc, rămânând părăsit până în 1848, când a fost refãcut de călugărul Acache de la mănăstirea Cernica cu sprijinul lui Gheorghe Iovipali, urmaşul primilor ctitori. Acache a închis pridvorul bisericii cu cãrãmidã, transformându-l în pronaos. Biserica veche păstrează picturi murale executate în stil bizantin, în 1763, de către Teodor zugravul, între acestea remarcându-se reprezentările „Buna-Vestire” şi „Schimbarea la Faţă”. În prezent, în biserica veche nu se mai oficiazã slujbe zilnice, ci doar o datã pe an, la 24 iunie, când este hramul bisericii. Biserica nouã, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, declaratã în prezent monument istoric, a fost ziditã în anii 1860-1863 prin osârdia Sfântului Calinic de la mănăstirea Cernica, pe atunci Episcop al Râmnicului. Biserica nouă, care se aseamãnã ca plan şi construcţie cu catedrala episcopalã din Râmnicu Vâlcea, are un pridvor deschis, sprijinit pe patru stâlpi din piatrã, în stil brâncovenesc, şi nu este pictat. Pronaosul este unit cu naosul, dar delimitat de acesta prin arcul absidei, iar naosul este larg, având deasupra lui o turlã sprijinitã de patru pandantivi. Picturile murale interioare, originare, au fost executate în stil academic de cãtre pictorul Mişu Popp, culoarea dominantã fiind albastrul. În pronaos sunt zugrãvite chipurile marilor pustnici, pe peretele dinspre Vest se aflã portretul Sfântului Calinic – ctitorul bisericii (sub aceastã picturã fiind scris „Calinic Cernicanu, Românu Pãmânteanu”), iar în dreapta sa este pictat mitropolitul primat de atunci, Nifon. În naos sunt pictate scenele cu „Înălţarea Sfintei Cruci”, „Naşterea Domnului”, „Înãlţarea Domnului”, martirii „Calinic şi Trifon”, „Gheorghe şi Dimitrie” ş.a. Paraclisul mănăstirii, cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi”, şi chiliile dinspre Est şi Sud au fost construite de cãtre Episcopul Râmnicului, Gherasim Safirim, în anii 1910-1911. În prezent, ca şi în trecut, viaţa monahală de la mănăstirea Frăsinei se aseamănă cu cea de la muntele Athos din Grecia, respectiv, în mănăstire nu au voie sã intre femeile, nu se găteşte cu carne niciodatã şi se fac slujbe de la miezul nopţii şi până dimineaţa. Totodată, mănăstirea Frăsinei este singura din ţarã a cărei avere nu a fost secularizatã în 1863, aceasta păstrându-şi terenul agricol până în zilele noastre.