SUBCARPAŢII VÂLCEI, subdiviziune a Subcarpaţilor Getici, situată între văile râurilor Topolog (la Est) şi Bistriţa vâlceană (la Vest), caracterizată prin predominarea structurii monoclinale în formaţiunile paleogene şi miocene şi prin apariţia unor structuri cutate şi diapire în partea de Sud Vest. În partea nordică, la contactul cu muntele, se află un şir de depresiuni subcarpatice (Depresiunea Horezu, culoarul Olăneşti-Călimăneşti şi Depresiunea Jiblea-Berislăveşti). Culmile deluroase (Păuşeşti-Măglaşi, Bărbăteşti-Suseni-Smeurătu, Buneşti, Govora ş.a.), cu trăsături subcarpatice, sunt înguste şi paralele, orientate pe direcţie Nord-Sud, situate la 600–800 m altitudine, cu aspect de muscele înalte, fragmentate adânc, alternând cu bazinete depresionare intracolinare. Alcătuirea geologică se remarcă printr-o mare varietate de depozite, între care dominante sunt gresiile, şisturile argiloase şi nisipoase, argilele, marnele, nisipurile ş.a. Dispunerea succesivă a dealurilor şi depresiunilor a permis formarea de-a lungul timpului a numeroase aşezări omeneşti şi a unei reţele de drumuri de acces spre acestea. Dealurile subcarpatice vâlcene (Măgura Slătioarei 769 m, dealurile Tomşani 576 m, Costeşti 597 m, Buneşti 680 m ş.a.) mai scunde decât Muscelele Argeşului, dar mai semeţe decât Dealurile Gorjului, sunt afectate de intense procese de eroziune, au pante accentuate, acoperite cu păduri, livezi şi fâneţe. În unele porţiuni apar sâmburi de sare (în anticlinalul Ocnele Mari-Titireciu), în altele apar izvoare cu ape minerale cloruro-sodice, sulfuroase (aliniamentul Costeşti-Olăneşti-Muereasca-Călimăneşti–Băile Govora), iar în altele sunt prezente depozite de lignit (Berbeşti-Alunu) şi hidrocarburi. Altitudinea maximă: 871 m (Dealul Robaia).
SUBCARPAŢII VRANCEI, subunitate a Subcarpaţilor de la Curbură, extinsă între valea inferioară a râului Trotuş (la Nord), câmpia Siretului inferior şi câmpia Râmnicului (la Est), râul Slănic (la Sud şi Sud Vest) şi M-ţii Vrancei (la Vest). Se prezintă sub forma unor şiruri de depresiuni şi de dealuri subcarpatice semeţe: în zona de contact cu M-ţii Vrancei se află depresiunile subcarpatice Soveja, Vrancea şi Neculele, mărginite către Est de lanţul dealurilor Tiharele (657 m), Ouşoru (753 m), Răchitaşu Mic (892 m), Răiuţ (960 m), Gârbova (979 m), Dealu Roşu (944 m) şi Bisoca (970 m). Mai la Est se desfăşoară un aliniament de dealuri subcarpatice, cu caracter monoclinal, cu versante asimetrice (Mateiaşu, Tarciţa Mare, Măgura Odobeştilor cu Vârfu Măgurii – cel mai înalt din aceşti subcarpaţi, 996 m altitudine, Deleanu ş.a.), care alternează cu depresiuni intracolinare bine individualizate (Câmpuri–Răcoasa pe râul Şuşiţa, Vizantea–Vidra pe râul Putna, Andreiaşu şi Mera pe râul Milcov, Râmna, Dumitreşti, Jitia ş.a.). Acest şir de înălţimi subcarpatice, alcătuite din roci mai dure (gresii, marne, şisturi), prezintă unele analogii stratigrafice şi tectonice cu Culmea Pietricica, aflată la Nord de Trotuş, a cărei continuare spre Sud pare să fie. Masivele deluroase prezintă o accentuată energie de relief, strate verticale sau puternic înclinate, evidenţiate prin pereţi verticali şi pante puternic povârnite, văi înguste şi adânci, care reliefează un peisaj de un pitoresc remarcabil. Întreaga zonă de Est a Subcarpaţilor Vrancei este renumită prin existenţa unor areale viticole compacte (vestitele podgorii Panciu, Străoane, Odobeşti, Coteşti ş.a.). Pomicultură (bazinele Soveja, Câmpuri, Răcoasa, Vidra, Vizantea, Chiojdeni, Dumitreşti ş.a.).