Mănăstirea Runcu

Era în primãvara anului 1456, când tânãrul Ştefan (de circa 21 de ani), fiul lui Bogdan II (voievod al Moldovei) şi al Mariei (supranumitã Doamna Oltea), aflat în Ţara Româneascã (din vara anului 1456), a trecut hotarul în Ţara Moldovei în fruntea unui detaşament de oaste muntenesc pentru a-l pedepsi pe Petru Aron, domnul de atunci al Moldovei (1455-1457), supus Porţii Otomane, care la 15 octombrie 1451 îl omorâse pe Bogdan II (tatãl lui Ştefan) în complicitate cu o mare parte a boierilor moldoveni. În ziua de marţi 12 aprilie 1457, tânãrul Ştefan, ajutat şi de oastea lui Vlad Ţepeş, a repurtat o victorie categoricã (în localitatea Doljeşti din apropiere de Suceava) asupra lui Petru Aron, alungându-l de la putere, acesta refugiindu-se, împreunã cu boierii care-l sprijineau, la Cameniţa, în Polonia, victorie în urma cãreia Ştefan a fost proclamat domn al Moldovei. La 14 apr. 1457, domnul Petru Aron, în tentativa sa de a redobândi tronul Moldovei a fost înfrânt de oastea lui Ştefan cel Mare, în localitatea Orbic de lângă Buhuşi (azi cartier al oraşului), şi alungat din Moldova de oştenii lui Ştefan cel Mare, acesta refugiindu-se în zona secuimii din ţarã, de unde a provocat ostilitãţile dintre Ştefan cel Mare şi Matia Corvin, regele Ungariei. Dupã lupta de la Baia, din 14/15 decembrie 1467, când Ştefan cel Mare a repurtat o strãlucitã biruinţã asupra oştilor lui Matia Corvin, Petru Aron a fost prins de Ştefan cel Mare şi ucis mai târziu (probabil în anul 1469). Drept recunoştinţã faţã de Dumnezeu, în urma bãtãliei victorioase de la Orbic, Ştefan cel Mare, proaspãtul domn al Moldovei, a înfiinţat mănăstirea Runcu. Acest lãcaş de rugãciune, de sorginte voievodalã, este prima ctitorie a lui Ştefan cel Mare din numeroasele ctitorii care vor urma de-a lungul îndelungatei sale domnii. Aflatã într-o pãdure multisecularã de fagi, la circa 5 km de oraşul Buhuşi, mãnãstirea Runcu adãposteşte în prezent 18 cãlugãri care duc o viaţã de obşte sub stãreţia protosinghelului Macarie Costea (din anul 2006). Biserica actualã a mãnãstirii, cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, a fost construitã în stil moldovenesc, în anii 1760-1787, pe cheltuiala boierului Ionaşcu Isãcescu (dregãtor la Curtea Domneascã) şi a soţiei sale Alexandra, pe locul vechii biserici din lemn ctitoritã de Ştefan cel Mare. Biserica are ziduri groase de 1,20 m, ancadramente  decorate la ferestre, ocniţe sub cornişã, un brâu median la exterior şi un pridvor dominat de un turn-clopotniţã. Biserica, declaratã monument istoric, a fost supusã  unor reparaţii în anii 1896, 1922, 1941, 1963 şi 1980-1988, pictatã la interior în 1951-1952 şi repictatã în 1987-1988 de pictorul Gheorghe Matei din Arad. Catapeteasma este din lemn de stejar, sculptatã de meşterul Gãman din Târgu Neamţ. Mănăstirea a fost desfiinţatã în 1888, devenind bisericã de mir şi reînfiinţatã în 1941de ieromonahul Casian Cojoc de la mănăstirea Sihăstria. Desfiinţatã din nou de cãtre autoritãţile comuniste prin Decretul nr. 410 din 28 octombrie 1959, mănăstirea Runcu a fost reactivatã în 1967.