SUBCARPAŢII TAZLĂULUI sau Subcarpaţii Trotuşului, subunitate a Subcarpaţilor Moldovei (Subcarpaţii Orientali), situată între văile râurilor Bistriţa (la Nord) şi Trotuş (la Sud) şi între Culoarul Siretului (la Est) şi prelungirile M-ţilor Goşmanu şi Berzunţi (la Vest). Cuprinde Depresiunea Tazlău (care ocupă cea mai mare parte a lor), Culmea Pietricica Bacăului şi Piemontul Pânceştilor.
SUBCARPAŢII TÂRNAVEI MICI sau Subcarpaţii Praidului, unitate de relief accidentat, cu înălţimi de 600–1 000 m, parte componentă a Subcarpaţilor Transilvaniei, extinsă în partea de Est a Podişului Transilvaniei, între valea râului Feernic (afluent al râului Târnava Mare) şi valea râului Niraj, la limita dintre Podişul Târnavelor şi rama munţilor vulcanici Gurghiu şi Harghita. Este alcătuită dintr-o succesiune de depresiuni submontane de contact (Sovata-Săcădat, Praid-Corund ş.a.), dezvoltate, uneori, pe axul unor anticlinale diapire (exemplu Depresiunea Sovata-Săcădat), închise şi străjuite de dealuri proeminente, cu forme semeţe (Dealurile Bicheş 1 080 m altitudine, Şiclod 1 028 m, Firtuş 1 060 m, Rez 933 m, Homat 899 m, Proştea ş.a.). Întreaga ghirlandă de depresiuni cu caracter submontan şi ansamblul dealurilor de tip subcarpatic constituie o zonă intens populată şi de un pitoresc deosebit.
SUBCARPAŢII TELEAJENULUI, subdiviziune a Subcarpaţilor Prahovei (parte componentă a Subcarpaţilor de la Curbură), situată în partea de Est a acestora, între văile râurilor Prahova (la Vest) şi Teleajen şi Cricovu Sărat (la Est). Prezintă o structură complexă, cu diferenţieri structurale şi petrografice între zonele Paleogen-Miocenă la contactul cu muntele (în Nord-Nord Vest) şi Sarmaţian-Cuaternară la contactul cu câmpia (în Sud). În cadrul lor se evidenţiază mai multe aliniamente de anticlinale şi sinclinale orientate Est-Vest, care corespund, în mare parte, culmilor şi, respectiv, depresiunilor. În această zonă se individualizează un şir de depresiuni mari, modelate în depozite miocen-pliocene (Slon, Măneciu, Vălenii de Munte, Slănic, Bertea-Aluniş, Cosminele-Vulcăneşti, Telega, Doftana-Câmpina, Mislea-Podeni ş.a.) şi o serie de dealuri, cu înălţimi până la 800 m, cu povârnişuri repezi şi acoperite cu păduri (Dealurile Lazuri 770 m, Priporului 823 m, Cosminele 815 m, Bucovel 406 m ş.a.). În această regiune subcarpatică au fost identificate importante zăcăminte de petrol şi gaze naturale, precum şi unele zăcăminte de sare, sulf şi gips. Este un areal dens populat.
SUBCARPAŢII TRANSILVANIEI, Subcarpaţii interni sau Dealurile şi Depresiunile Circumtransilvănene, unitate fizico-geografică situată la contactul dintre Podişul Transilvaniei (în Vest) şi grupa munţilor vulcanici din partea de Vest a Carpaţilor Orientali (în Est). Este o regiune cutată (anticlinale, sinclinale, străpungeri diapire), formată dintr-un complex de culmi deluroase, de tip subcarpatic, cu înălţimi cuprinse între 600 şi 1 080 m altitudine, care închid între ele depresiuni de eroziune şi structurale, uneori dezvoltate pe axul unor anticlinale diapire. Şirul depresiunilor subcarpatice (submontane) Hoghiz–Homoroade–Odorheiu Secuiesc–Praid–Sovata este mărginit către Vest de lanţul dealurilor subcarpatice Rez (933 m), Plopiş (1 050 m), Şiclod (1 028 m), Bicheş (1 080 m), Osoiu (739 m). Depresiunile subcarpatice au deschideri largi (adevărate „ţări” submontane), prezintă terase fluviale şi lunci extinse şi sunt bine populate, iar dealurile subcarpatice care le străjuiesc reprezintă o reliefare directă a boltirilor anticlinale (Rez, Bădeni) sau apar ca sinclinale ori flancuri de sinclinale suspendate (Şiclod, Bicheş), fiind acoperite cu păduri de fag, în amestec cu gorun, carpen ş.a. Depresiunile intracolinare (Reghin, Măgherani-Atid, Şimoneşti-Cobăteşti, Archita, Beia ş.a.) formează (împreună cu culoarele de vale) un uluc îngust, iar dealurile mai scunde (400–600 m altitudine) care le închid sunt acoperite cu păduri. Subcarpaţii Transilvaniei se diferenţiază prin unele caracteristici de zona montană din Est şi de cea de podiş din Vest, fiind o veritabilă regiune de tranziţie între cele două unităţi fizico-geografice marginale. Contactul Subcarpaţilor Transilvăneni cu Podişul Transilvaniei este marcat tectonic de trecerea evidentă de la cutele normale la domuri, iar contactul cu munţii prezintă un aspect original, determinat de raporturile anormale între formaţiunile de bazin şi cele vulcanice, respectiv afundarea celor dintâi sub pătura groasă de aglomerate ale platoului vulcanic. Ca urmare, limita dintre munţii vulcanici şi Subcarpaţii Transilvaniei este marcată de un abrupt de 300–400 m. Subcarpaţii Transilvaniei, alcătuiţi în general din depozite sedimentare (argile, gresii, marne, microconglomerate, nisipuri, pietrişuri, sare etc.), de vârstă miocen-pliocenă, constituie un tip subcarpatic original (cu o oarecare independenţă faţă de ariile învecinate), care s-a format în condiţii geografice asemănătoare (dar nu identice) cu Subcarpaţii externi, având vădite aspecte de “înrudire” cu aria subcarpatică externă (dar nu sinonimă), cum este de exemplu zonalitatea geomorfologică specifică sistemului subcarpatic (munte sau piemont submontan – depresiune sinclinală – culme anticlinală – depresiune intracolinară), structura lor cutată ş.a.
SUBCARPAŢII TROTUŞULUI → Subcarpaţii Tazlăului.