Mănăstirea Slatina

Situată în perimetrul satului Slatina din comuna cu acelaşi nume, judeţul Suceava, într-o zonă împădurită de la poalele Munţilor Stânişoara, pe valea pârâului Suha (afluent al râului Moldova), la 52 km Sud-Vest de municipiul Suceava şi 27 km Sud-Vest de municipiul Fălticeni, mănăstirea Slatina adăposteşte 45 de călugăriţe care duc o viaţă de obşte. Aflată în cadrul Arhiepiscopiei  Sucevei şi Rădăuţilor din subordinea Mitropoliei Moldovei, mănăstirea Slatina include între zidurile sale mai multe construcţii, respectiv, biserica mănăstirii cu hramul “Schimbarea la Faţă”, paraclisul “Sfântul Nicolae” (1834), paraclisul “Sfinţii Trei Ierarhi” (secolul 19), trapeza/sala de mese (1561), chiliile, casa domnească (1558-1561), cişmeaua/fântâna (1591), zidul de incintă, străjuit de bastioane masive la colţuri (1834), Turnul de poartă (1829-1834), Turnul-clopotniţă şi alte anexe. Biserica “Schimbarea la Faţă”, declarată monument istoric în anul 2004, a fost construită din iniţiativa şi pe cheltuiala domnului Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu, în anii 1553-1558 (sfinţită la 14 octombrie 1558) şi finalizată în 1564, în jurul căreia s-a înfiripat o obşte de călugări păstoriţi de călugărul Pahomie. Această biserică – o adevărată capodoperă a arhitecturii medievale moldoveneşti – se remarcă prin somptuozitate, rafinament artistic şi prin bogăţia ornamentaţiei. Construită din piatră brută şi cărămidă, biserica are 40 m lungime, fiind dominată de o turlă octogonală deasupra naosului ce se înalţă la 36 m. Pereţii exteriori ai bisericii sunt întăriţi cu nouã contraforturi, iar turla şi faţadele bisericii sunt împodobite cu ocniţe şi firide. Pridvorul bisericii este închis, iar pereţii exteriori nu sunt acoperiţi cu picturi, ci zugrăviţi în alb. Picturile murale interioare, originare, au fost executate de zugravi neidentificaţi, dar din nefericire acestea au fost afectate grav de incendierea bisericii de cãtre turci în anul 1821, fapt pentru care a trebuit să fie refăcute ulterior (1823-1828) în frescã, în stil neobizantin, de către pictori anonimi. Tabloul votiv de pe peretele vestic al pronaosului îl înfăţişeazã pe Alexandru Lăpuşneanu cu soţia sa, Ruxandra, şi cu cei opt copii ai lor (4 băieţi şi 4 fete). Biserica mănăstirii Slatina a fost supusă unor restaurări, pentru prima oară, în anii 1634-1635 prin grija domnului Vasile Lupu, perioadă în care s-au construit şi câteva chilii. După jaful şi distrugerile provocate în 1691 de oştile polone comandate de Jan Sobieski, biserica şi clãdirile anexe au rãmas pãrãsite timp ce circa 50 de ani, perioadã în care s-au ruinat treptat, iar apoi au fost pustiite de rãzboaiele ruso-turce de la sfârşitul secolului 18. La începutul secolului 19 s-au întreprins lucrãri de refacere şi restaurare a mãnãstirii, dar în 1821 aceasta a fost asediatã şi incendiatã de turci ca urmare a faptului cã la aceastã mânãstire se refugiase grupul de eterişti condus de Iordache Olimpiotul care era implicat în lupta de înlãturare a dominaţiei otomane. Dupã aceste ultime distrugeri, mitropolitul Moldovei, Veniamin Costache, a iniţiat un amplu program de refacere şi restaurare a mănăstirii între 1823 şi 1834, periodã în care biserica a revenit la strãlucirea de odinioarã, s-a refãcut din temelie Turnul de poartã (1829-1834) şi s-a construit un nou corp de chilii cu parter şi etaj şi cu pridvor deschis, sprijinit de coloane din lemn. În aceastã clãdire a funcţionat în anii 1881-1932 un spital/bolniţã. În 1842, la aceastã mânãstire s-a retras mitropolitul Veniamin Costache unde s-a cãlugãrit cu numele Pahomie şi unde a murit la 18 decembrie 1846, fiind înmormântat în afara bisericii ca simplu cãlugãr. La 30 decembrie 1886, mitropolitul Moldovei, Iosif Naniescu, a deshumat osemintele lui Veniamin Costache şi le-a reînhumat în catedrala mitropolitanã din Iaşi. Printre cãlugãrii de seamã care au vieţuit la aceastã mânãstire de-a lungul anilor se înscriu Ilie Cleopa, Dosoftei Moraru, Paisie Olaru, Arsenie Papacioc, ierodiaconul Antonie Plãmãdealã ş.a. Mânãstirea Slatina a fost desfiinţatã de autoritãţile comuniste prin Decretul 410 din 28 octombrie 1959, iar cãlugãrii alungaţi. Viaţa monahalã a fost reluatã dupã scurt timp, respectiv în august 1962, dar cu obşte de cãlugãriţe, se pare, în urma interveneţiei scriitorului Mihail Sadoveanu. În incinta mãnãstirii se aflã casa domneascã a lui Alexandru Lãpuşneanu construitã în anii 1558-1561, afectatã de distrugerile din 1821 provocate de turci, dar reparatã ulterior. În prezent, în aceastã casã funcţioneazã muzeul de artã religioasã. Zidul de incintã al mãnãstirii, înalt de 7 m şi gros de 1,80 m, prevãzut cu metereze şi strãjuit la colţuri de bastioane masive a fost construit din piatrã de râu în 1834. În Evul Mediu, mănăstirea Slatina a fost un important centru de cultură şi artă în cadrul căruia s-au executat miniaturi şi s-au copiat mai multe cronici importante, între care  şi Letopiseţul de la Putna, copiat de cronicarul Isaia dupã cel apãrut în limba slavonă în prima jumãtate a secolului 16. În biserica mãnãstirii Slatina se pãstreazã racla cu moaştele (capul) Sfântului Grigore Teologul, precum şi un chivot mic din argint (1828)  şi un chivot mare din argint (1829) dãruite de Veniamin Costache. În naosul şi pronaosul bisericii “Schimbarea la Faţă”  există mormântul lui Alexandru Lăpuşneanu (cãlugãrit aici cu numele Pahomie), înmormântat la 5 mai 1568, cel al doamnei Ruxandra (decedatãă la 12 noiembrie 1570), precum şi mormintele fiicelor acestora – Teofana (moartă în 1561) şi Teodora (decedată în 1565). Ansamblul monahal Slatina a fost supus unor ample lucrãri de restaurare în anii 1955-1960 şi 1968-1979 în urma cărora acesta şi-a recăpătat strălucirea de odinioară.

Mănăstirea Slatina (jud. Suceava)
Biserica mănăstirii Slatina, cu hramul “Schimbarea la Faţă” (jud. Suceava) (Credit: Shutterstock)