Mănăstirea Slatina

Situatã în perimetrul satului Slatina din comuna cu acelaşi nume, judeţul Suceava, într-o zonã împãduritã de la poalele Munţilor Stânişoara, pe valea pârâului Suha (afluent al râului Moldova), la 52 km Sud-Vest de municipiul Suceava şi 27 km Sud-Vest de municipiul Fãlticeni, mănăstirea Slatina adãposteşte 45 de cãlugãriţe care duc o viaţã de obşte sub stãreţia stavroforei Evelina Tãnase. Aflatã în cadrul Arhiepiscopiei  Sucevei şi Rãdãuţilor din subordinea Mitropoliei Moldovei, mănăstirea Slatina include între zidurile sale mai multe construcţii, respectiv, biserica mănăstirii cu hramul “Schimbarea la Faţã”, paraclisul “Sfântul Nicolae” (1834), paraclisul “Sfinţii Trei Ierarhi” (secolul 19), trapeza/sala de mese (1561), chiliile, casa domneascã (1558-1561), cişmeaua/fântâna (1591), zidul de incintã, strãjuit de bastioane masive la colţuri (1834), Turnul de poartã (1829-1834), Turnul-clopotniţã şi alte anexe. Biserica “Schimbarea la Faţã”, declaratã monument istoric în anul 2004, a fost construitã din iniţiativa şi pe cheltuiala domnului Moldovei, Alexandru Lãpuşneanu, în anii 1553-1558 (sfinţitã la 14 octombrie 1558) şi finaizatã în 1564, în jurul cãreia s-a înfiripat o obşte de cãlugãri pãstoriţi de cãlugãrul Pahomie. Aceastã bisericã – o adevãratã capodoperã a arhitecturii medievale moldoveneşti – se remarcã prin somptuozitate, rafinament artistic şi prin bogãţia ornamentaţiei. Construitã din piatrã brutã şi cãrãmidã, biserica are 40 m lungime, fiind dominatã de o turlã octogonalã deasupra naosului ce se înalţã la 36 m. Pereţii exteriori ai bisericii sunt întãriţi cu nouã contraforturi, iar turla şi faţadele bisericii sunt împodobite cu ocniţe şi firide. Pridvorul bisericii este închis, iar pereţii exteriori nu sunt acoperiţi cu picturi, ci zugrãviţi în alb. Picturile murale interioare, originare, au fost executate de zugravi neidentificaţi, dar din nefericire acestea au fost afectate grav de incendierea bisericii de cãtre turci în anul 1821, fapt pentru care a trebuit sã fie refãcute ulterior (1823-1828) în frescã, în stil neobizantin, de cãtre pictori anonimi. Tabloul votiv de pe peretele vestic al pronaosului îl înfãţişeazã pe Alexandru Lãpuşneanu cu soţia sa, Ruxandra, şi cu cei opt copii ai lor (4 bãieţi şi 4 fete). Biserica mãnãstirii Slatina a fost supusã unor restaurãri, pentru prima oarã, în anii 1634-1635 prin grija domnului Vasile Lupu, perioadã în care s-au construit şi câteva chilii. Dupã jaful şi distrugerile provocate în 1691 de oştile polone comandate de Jan Sobieski, biserica şi clãdirile anexe au rãmas pãrãsite timp ce circa 50 de ani, perioadã în care s-au ruinat treptat, iar apoi au fost pustiite de rãzboaiele ruso-turce de la sfârşitul secolului 18. La începutul secolului 19 s-au întreprins lucrãri de refacere şi restaurare a mãnãstirii, dar în 1821 aceasta a fost asediatã şi incendiatã de turci ca urmare a faptului cã la aceastã mânãstire se refugiase grupul de eterişti condus de Iordache Olimpiotul care era implicat în lupta de înlãturare a dominaţiei otomane. Dupã aceste ultime distrugeri, mitropolitul Moldovei, Veniamin Costache, a iniţiat un amplu program de refacere şi restaurare a mănăstirii între 1823 şi 1834, periodã în care biserica a revenit la strãlucirea de odinioarã, s-a refãcut din temelie Turnul de poartã (1829-1834) şi s-a construit un nou corp de chilii cu parter şi etaj şi cu pridvor deschis, sprijinit de coloane din lemn. În aceastã clãdire a funcţionat în anii 1881-1932 un spital/bolniţã. În 1842, la aceastã mânãstire s-a retras mitropolitul Veniamin Costache unde s-a cãlugãrit cu numele Pahomie şi unde a murit la 18 decembrie 1846, fiind înmormântat în afara bisericii ca simplu cãlugãr. La 30 decembrie 1886, mitropolitul Moldovei, Iosif Naniescu, a deshumat osemintele lui Veniamin Costache şi le-a reînhumat în catedrala mitropolitanã din Iaşi. Printre cãlugãrii de seamã care au vieţuit la aceastã mânãstire de-a lungul anilor se înscriu Ilie Cleopa, Dosoftei Moraru, Paisie Olaru, Arsenie Papacioc, ierodiaconul Antonie Plãmãdealã ş.a. Mânãstirea Slatina a fost desfiinţatã de autoritãţile comuniste prin Decretul 410 din 28 octombrie 1959, iar cãlugãrii alungaţi. Viaţa monahalã a fost reluatã dupã scurt timp, respectiv în august 1962, dar cu obşte de cãlugãriţe, se pare, în urma interveneţiei scriitorului Mihail Sadoveanu. În incinta mãnãstirii se aflã casa domneascã a lui Alexandru Lãpuşneanu construitã în anii 1558-1561, afectatã de distrugerile din 1821 provocate de turci, dar reparatã ulterior. În prezent, în aceastã casã funcţioneazã muzeul de artã religioasã. Zidul de incintã al mãnãstirii, înalt de 7 m şi gros de 1,80 m, prevãzut cu metereze şi strãjuit la colţuri de bastioane masive a fost construit din piatrã de râu în 1834. În Evul Mediu, mânãstirea Slatina a fost un important centru de culturã şi artã în cadrul cãruia s-au executat miniaturi şi s-au copiat mai multe cronici importante, între care  şi Letopiseţul de la Putna, copiat de cronicarul Isaia dupã cel apãrut în limba slavonã în prima jumãtate a secolului 16. În biserica mãnãstirii Slatina se pãstreazã racla cu moaştele (capul) Sfântului Grigore Teologul, precum şi un chivot mic din argint (1828)  şi un chivot mare din argint (1829) dãruite de Veniamin Costache. În naosul şi pronaosul bisericii “Schimbarea la Faţã”  existã mormântul lui Alexandru Lãpuşneanu (cãlugãrit aici cu numele Pahomie), înmormântat la 5 mai 1568, cel al doamnei Ruxandra (decedatã la 12 noiembrie 1570), precum şi mormintele fiicelor acestora – Teofana (moartã în 1561) şi Teodora (decedatã în 1565). Ansamblul monahal Slatina a fost supus unor ample lucrãri de restaurare în anii 1955-1960 şi 1968-1979 în urma cãroar acesta şi-a recãpãtat strãlucirea de odinioarã.