Nădlac

Date generale

Oraşul Nădlac se află în extremitatea vesticã a României, în provincia istoricã Crişana, în partea de Vest-Sud Vest a judeţului Arad, în Câmpia Nădlacului, la 90-100 m altitudine, pe dreapta râului Mureş, la intersecţia paralelei de 46º10’00’’ latitudine nordicã cu meridianul de 20º45’00’’ longitudine esticã, la 51 km  Vest de municipiul Arad, la graniţa cu Ungaria. Din punct de vedere demografic, Nădlac face parte din categoria oraşelor mici cu o populaţie de 7 909 loc. (1 ian. 2019), din care 3 928 loc. de sex masc. si 3 981 fem. Supr.: 133,1 km2, din care 7,7 km2 în intravilan; densitatea: 1 027 loc/km2. La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 7 398 loc., 3 281 de persoane erau români (44,3%), 3 179 slovaci (43,0%, cea mai mare comunitate slovacă din România), 365 rromi (4,9%), 178 maghiari (2,4%) şi 395 loc. (5,4%) aparţineau altor etnii (ucraineni, cehi, sârbi, turci ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 3 155 de ortodocşi (42,6%), 2 373 luterani (32,0%), 941 romano-catolici 12,7%), 322 penticostali (4,4%), 141 greco-catolici (1,9%) şi 466 loc. (6,4%) aparţineau altor confesiuni (baptişti, reformaţi, evanghelişti, Martorii lui Iehova ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Staţie finalã de cale feratã pe linia Arad – Pecica – Nădlac, construită în perioada 1947-1948, şi punct de vamã pentru traficul rutier, la frontiera cu Ungaria. Producţie de mobilã, ambalaje şi parchet, de produse chimice, textile şi alimentare (salam, muştar ş.a.) Muzeu etnografic aparţinând comunitãţii slovace. Bibliotecã publicã (inauguratã în 1954, renovatã în 2004-2006), în prezent cu peste 45 000 de volume. Casã de culturã (din 1951). Fanfară civilã.

Istoric

Săpăturile arheologice efectuate în arealul oraşului Nădlac au scos la iveală urme de locuire din Neolitic şi din perioada daco-romanã (monede din argint şi bronz datând din secolele 1-4), iar în anii 1947-1948, în timp ce se construia linia de cale ferată Pecica – Nădlac, au fost descoperite urmele unei aşezări sarmatice existentă în perioada 119-420, precum şi mai multe morminte sarmatice din secolele 2-3. În secolul 10, aşezarea se afla sub stãpânirea voievodului Glad. Existã unele referiri documentare cã la Nădlac exista în 1192 o cetate cu palisadã din lemn, cuceritã şi distrusã de marea invazie mongolã din anul 1241. Prima menţiune documentarã a localitãţii dateazã din 11 martie 1313, când este amintitã (într-un testament lăsat de Egyed Monoszló) cu numele Noglok sau Noghlak, iar în secolele 15-17 apare frecvent cu diverse grafii ale aceluiaşi nume: Noglak (1421), Naglak (1424), Naghlak (1462), Nagylak (1488), Réthkert (1518), Kenéz (1548), Nadlacck (1550), Nagylak (1656) etc. În perioada 1445-1464, Nădlac s-a aflat în posesia voievodului Iancu de Hunedoara, iar în 1464 a intrat în stãpânirea vitejilor sârbi Gheorghe Ştefan şi Dimitãr Jakšić, care au construit la Nădlac un castel fortificat cu turn de apãrare şi cu şanţuri înconjurãtoare, care sã reziste în faţa invaziilor barbare. La 27 mai 1514, locuinţele nobililor din domeniul Nădlac au fost incendiate de rãsculaţii conduşi de Gheorghe Doja, iar în 1529 a fost devastat şi incendiat de turci. În perioada 1552-1691 Nãdlac s-a aflat sub stãpânire otomanã, iar în 1691 a fost eliberat de către armata austriacă de sub comanda feldmareşalului austriac de origine franceză Eugeniu de Savóia-Carignan. În anul 1715 a început colonizarea localităţii cu germani, în 1752 Nădlac a fost ridicat la rang de oraş, iar în 1764 a fost declarat târg (oppidum). La 27 aug, 1800, circa 200 de familii de slovaci stabilite în aşezările Tótkomlós, Békéscsaba şi Szorvas din Ungaria au cerut să plece şi să se stabilească la Nădlac, emigrând treptat în anii 1800-1805, formând cea mai mare colonie de slovaci de pe teritoriul României. În 1820 Nădlac fãcea parte din categoria comunelor urbane în care îşi desfãşurau activitatea mai multe bresle de meseriaşi, dupã care în prima jumãtate a secolului 20 a devenit comunã ruralã, iar apoi declarat din nou oraş la 17 februarie 1968.

Monumente

Biserica ortodoxã română, cu “hramul Sfântul Nicolae”, azi declarată monument istoric, a fost construitã în anii 1822-1829, pe locul uneia din lemn, care data din anul 1755, cu elemente predominante ale stilurilor baroc şi rococo la exterior şi unele modificãri din 1882-1883. În interiorul bisericii existã remarcabile strane şi un iconostas sculptat de Nestor Bosioc şi fiii sãi Iosif şi Iuliu şi pictat de Ioan Zaicu. Picturile murale interioare au fost executate în 1896-1897 de Ioan Zaicu şi restaurate  în anii 2000-2001 de Ana Marcu. Biserica este dominatã de un turn înalt de 40 m, construit în 1882-1883; biserica evanghelicã luterană, azi declarată monument istoric, a fost ziditã în stil baroc, în anii 1812-1822 (sfinţită la 16 mai 1822) de comunitatea slovacã. Biserica este dominată de un turn de 54 m înălţime şi fost supusă unor modificari în anii 1882 şi 1895. Biserica posedã o orgã adusã din localitatea Kutná Hora din Cehia şi instalată în 1912; biserica romano-catolicã “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (1780-1800), pictată parţial; biserica greco-catolică “Înălţarea Sfintei Cruci”, în stil baroc (1846, sfinţită în 1880); biserica ortodoxă sârbă (1893-1909).