Mănăstirea Izbuc

Mănăstirea Izbuc, care adăposteşte o obşte de călugari, se află “cuibărită” într-o poiană din mijlocul unei păduri de la poalele M-ţilor Codru Moma şi Bihor, pe un loc numit, cu secole în urmă, “La călugări” (fapt care confirmă existenţa unui lăcaş monhal în trecutul îndepărtat), în arealul satului Călugări (numit Ponoarele, în perioada 1 ianuarie 1965 – 20 mai 1996) din comuna Cărpinet, judeţul Bihor, la 15 km Sud de oraşul Vaşcău şi 104 km Sud Est de municipiul Oradea. Mănăstirea Izbuc, aflată în apropierea unui izvor carstic, numit izbuc, a fost întemeiată la propunerea profesorului şi geografului Simion Mehedinţi care, în 1924, a cercetat căldarea carstică de la Izbuc, unde se află şi renumitul izvor din satul Călugări. Sugestia savantului Simion Mehedinţi de a înfiinţa o obşte monahală în acest loc a fost îmbrăţişată de către episcopul de Oradea din acel timp, Roman Ciorogariu, care a cerut aprobarea canonică a Sfântului Sinod, astfel încât, la 13 iunie 1928, a început construirea unei biserici şi a chiliilor, terminate în anul 1930. Această mănăstire s-a înfiripat pe locul unui vechi schit, întemeiat în jurul anului 1772 de doi călugări veniţi de la mănăstirea Prislop – schit de care, în perioada 1800-1920 nimeni n-a mai ştiut de existenţa lui. Biserica mare a mănăstirii, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” a fost ctitorită de episcopul Roman Ciorogariu al Oradei şi construită în anii 1928-1930 prin osârdia arhimandritului Atanasie Popescu, împreună cu obştea monahală, fiind pictată abia în anii 1969-1972 de Nicolae Popa. Biserica din lemn, cu hramul “Izvorul Tămăduirii”, aflată în curtea mănăstirii, datează din anul 1696 şi a fost adusă, în anul 1954, prin strădania ieromonahului Ioanichie Popescu, din curtea tribunalului din Beiuş şi reasamblată pe un soclu de piatră la această mănăstire, fiind folosită ca paraclis. În prezent, această biserică din lemn este declarată monument istoric. În anii 1985-1987 au fost construite clopotniţa din lemn şi o clădire etajată, destinată chiliilor şi camerelor de oaspeţi (la etaul întâi) şi două saloane pentru găzduirea creştinilor pelerini (la etaul al doilea). În perioada 16 mai 2010-2014 a fost zidită o biserică nouă, cu triplu hram – “Adormirea Maicii Domnului”, “Duminica Sfinţilor Părinţi ai Sinodului Întâi Ecumenic” şi “Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina”, sfinţirea bisericii şi prima liturghie ţinută în această biserică, numită şi “Catedrala M-ţilor Codru-Moma”, a avut loc la 15 decembrie 2015. Pridvorul bisericii a fost ornamentat cu picturi în mozaic, realizate de către o echipă de artişti de la Art Georgies din Iaşi. Ferestrele biserici noi au montate geamuri cu vitralii, confecţionate în Italia, iar pereţii interiori ai bisericii au fost pictaţi, în frescă, de către o echipă din Bucureşti, coordonată de profesorul Alexandru Nicolau. La 17 aprilie 2016, în biserica nouă a fost depusă racla cu moaştele (un fragment din mâna dreaptă) Sfântului Nectarie de la Eghina, precum şi părticele din moaştele a 14 sfinţi. Totodată, în această biserică se păstrează o Icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, adusă aici în anul 1928, după o copie a unei Icoane a Maicii Domnului de la mănăstirea Dălhăuţi din cadrul Episcopiei Buzăului şi Vrancei, precum şi o Icoană-relicvă (adusă în anul 2015) cu o părticică din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru, Iisus Hristos. În anul 1947, o bandă de tâlhari a atacat mănăstirea Izbuc, crezând că aici sunt ascunse anumite bogăţii, tâlharii omorând aproape întreaga obşte, cu excepţia unui singur călugăr, care a fugit şi s-a ascuns în pădure, reuşind să scape cu viaţă. În incinta mănăstirii funcţionează un muzeu cu obiecte de artă veche bisericească, iar în apropierea mănăstirii Izbuc se află un izvor carstic cu apă intermitentă (apa izvorului izbucneşte la intervale de 15-30 de minute), numit izbuc (de la care provine şi denumirea mănăstirii), declarat monument al naturii, a cărui apă este considerată tămăduitoare de credincioşi şi folosită ca atare din anul 1860 şi până în prezent.