Mănăstirea Hodoş-Bodrog, aflată pe teritoriul satului Bodrogu Nou din comuna Zădăreni, judeţul Arad, la 19 km Sud-Vest de municipiul Arad, este cel mai vechi aşezământ monastic din România, cu activitate monahalã neîntreruptă timp de aproape nouă secole. În prezent, mănăstirea Hodoş-Bodrog adãposteşte o obşte de cãlugãri. Conform tradiţiei, un taur din turma unui păstor, scormonind cu coarnele într-o movilă de pământ, a scos la iveală o Icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, iar pe acel loc, credincioşii acelor vremuri au ridicat o biserică din lemn (ca o confirmare a acestei legende, deasupra uşii bisericii de astăzi, în interior, se află o pereche de coarne de taur). În urma cercetărilor arheologice, efectuate în anul 1976, au fost descoperite în incinta mănăstirii Hodoş-Bodrog vestigii care atestă existenţa unei aşezări monahale pe acest loc la începutul mileniului 2 d.Hr., dovedindu-se, totodată, că acest lăcaş de cult este o ctitorie călugăreascã cu viaţă monahală înfloritoare şi activitate culturală îndelungate. Numele “Hodoş” derivă, probabil, de la cuvântul slav “hudus”, care înseamnă “maiestuos”, “sărbătoresc”, în vreme ce legenda relatează că Hodoş era numele taurului care a descoperit icoana, iar “Bodrog” desemnează numele aşezării în care se afla mănăstirea, situată nu departe de râul Mureş. Prima atestare documentară a mănăstirii, datează din anul 1177, cu numele Hvdust, şi se găseşte într-o diplomă a regelui Béla al III-lea al Ungariei, însă existenţa mănăstirii este cu mult mai veche, după cum afirmă unii istorici. Aceştia amintesc că la mănăstirea Hodoş-Bodrog, pe vremea voievodului Ahtum (sfârşitul secolului 10-începutul secolului 11), care avea reşedinţa la Morisena (azi comuna Cenad, judeţul Timiş), la începutul secolului 11, vieţuiau călugări greci de rit răsăritean. Un document din anul 1216 specifică existenţa acestui lăcaş în acea perioadă, dar cu numele de mănăstirea Ciala (denumire preluată de la un trup de pădure aflat în apropierea mănăstirii), în anul 1233 apare menţionată cu numele Zadus, în 1278 cu acela de Harduld, în 1293 mănăstirea apare consemnată cu toponimul Hudus Monastura, ulterior generalizându-se numele Hodos. În anul 1446 este amintită cu denumirea Bodrog, iar în 1568 cu acela de Bodruk. O dată cu dispariţia satului Hodoş, în secolul 18, numele mănăstirii este legat tot mai mult de toponimul Bodrog pentru ca după anul 1784 să fie folosite ambele denumiri − Hodoş-Bodrog. În anul 1241, biserica din lemn a mănăstirii şi clădirile anexe au fost distruse parţial de invazia mongolă, activitatea monahală a continuat să existe, dar fără o biserică reprezentativă deoarece Sinodul latin din 1279 a interzis construirea unei noi biserici ortodoxe în locul celei distruse de mongoli, situaţia menţinându-se până în anul 1370, când pe locul vechii biserici din lemn s-a zidit biserica având hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” şi s-au construit clopotniţa şi casa stăreţiei. Biserica a fost restaurată în anii 1766, 1803, 1902-1907, 1979-1985 păstrându-şi, totuşi, forma iniţială. După anul 1607, episcopul Sava Brancović din Lipova, unchiul Sfântului Sava (Mitropolitul Ardealului), a sprijinit activitatea vieţii monahale de la Hodoş-Bodrog, iar în 1651, Sofronie, episcop de Lipova şi Gyula, şi-a mutat aici, temporar, reşedinţa. În timpul Imperiului Habsburgic, mănăstirea Hodoş-Bodrog a fost salvată de la distrugere datorită privilegiilor ilirice, împărăteasa Maria Tereza aprobându-i existenţa în 1777, dar limitând numărul de călugări la 12 persoane. În 1822, aici a luat fiinţă un seminar teologic. Primul stareţ român al mănăstirii a fost Grigore Chirilovici, înscăunat în 1837, el introducând definitiv limba română în administrarea acesteia. În perioada comunistă, în urma decretului Consiliului de Stat cu nr. 410 din 28 octombrie 1959, mănăstirii Hodoş-Bodrog i-a fost interzisă posibilitatea de a primi călugări, monahii existenţi fiind alungaţi din mănăstire, în aceasta rămânând doar trei vieţuitori. Timp de circa 17 ani, respectiv până în 1975, mănăstirea Hodoş-Bodrog a funcţionat cu regim de gospodărie anexă a Episcopiei Aradului. În anul 1975 a fost reînfiinţată mănăstirea, iar în 1977, episcopul Visarion Aştileanu i-a acordat autonomia, după această dată viaţa duhovnicească începând să prospere. Fiind aproape de albia râului Mureş, mănăstirea a suferit adesea de pe urma inundaţiilor provocate de revărsarea apelor acestuia (1933, 1970, 1975 etc.), însă fără pagube importante, ea fiind restaurată şi consolidată în anii 1979-1985. Actuala biserică a mănăstirii Hodoş-Bodrog, cu hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, a fost construită în jurul anului 1370, în stil triconic bizantin, fiind contemporană cu bisericile mănăstirilor Vodiţa, Tismana, Cozia, Cotmeana şi Prislop-Haţeg. Biserica a fost restaurată de mai multe ori (1766, 1803, 1902-1907, 1979-1985) păstrându-şi totuşi forma iniţială. În anul 1790 s-a adăugat pridvorul bisericii. Picturile murale interioare au fost executate în 1766 de zugravi formaţi la şcoala de la mănăstirea Hurez şi restaurate în anii 1938-1943 de pictorii Anastase Demian şi Cornel Cenan. Ocniţele de pe latura de Nord ale pereţilor exteriori au fost pictate de Eremia Profeta în 1968. Iconostasul şi mobilierul au fost sculptate în 1940 de stareţul Ieronim Balintoni. Turnul-clopotniţă, construit din cărămidã în secolul 14, a fost restaurat în 1904 şi 1978. Ansamblul monahal mai cuprinde paraclisele „Adormirea Maicii Domnului” (1935), de vară, „Schimbarea la Faţă” (pictat în 1990-1991 de Gheorghe Bratiloveanu ajutat de soţii Radu şi Alexandrina Jitanu) şi „Pogorârea Duhului Sfânt”, de iarnã, construit în anii 1990-1997, pictat de soţii Radu şi Alexandrina Jitanu şi sfinţit la 28 septembrie 1997, şi mai multe corpuri de chilii, construite în perioada 1904-1907 şi 1990-1997. La 21 noiembrie anul 2000 s-a pus piatra de temelie la biserica “Sfânta Cuvioasă Parascheva” a metocului mănăstirii Hodoş-Bodrog, aflat în pădurea Ciala. Chiliile din partea de Vest au fost construite în anii 1904-1907, iar în perioada 1989-1997 au fost construite chilii noi. Mănăstirea Hodoş-Bodrog posedă o bogatã colecţie de icoane, cărţi vechi şi diferite obiecte de cult cu valoare de patrimoniu din secolele 14-19. La această mănăstire funcţionează ateliere de croitorie unde se confecţionează mitre, potcapuri şi altele. Satul Bodrogu Nou, care apare consemnat pe o hartă a generalului Mercy din anul 1723, a făcut parte din comuna Felnac, judeţul Arad, până la 7 aprilie 2004, când împreună cu satul Zădăreni s-au desprins din comuna Felnac şi au format comuna Zădăreni cu reşedinţa în satul Zădăreni.
