Mănăstirea Hodoş-Bodrog

Acest lãcaş de rugãciune, aflat pe teritoriul satului Bodrogu Nou din comuna Felnac, judeţul Arad, la 19 km Sud-Vest de municipiul Arad, este cel mai vechi aşezãmânt monastic din România, cu activitate monahalã neîntreruptã timp de aproape nouã secole. În  prezent, mănăstirea Hodoş-Bodrog adãposteşte 20 de cãlugãri care duc o viaţã de obşte, având ca stareţ pe arhimandritul Nestor Iovan (din 1991). Conform tradiţiei, un taur din turma unui pãstor, care a scormonit cu coarnele într-o movilã de pãmânt, a scos la ivealã o Icoanã a Maicii Domnului, fãcãtoare de minuni, şi pe acel loc credincioşii acelor vremuri au construit o bisericã din lemn, iar ca o confirmare a acestei legende, deasupra uşii bisericii de astãzi, în interior, se aflã coarnele presupusului taur. În urma cercetãrilor arheologice, efectuate în 1976, au fost descoperite în incinta mânãstirii Hodoş-Bodrog vestigii care atestã existenţa unei aşezãri monahale pe acest loc la începutul mileniului 2 d.Hr., dovedindu-se, totodatã, cã acest lãcaş de cult este o ctitorie cãlugãreascã cu viaţã monahalã înfloritoare şi activitate culturalã îndelungate. Numele Hodoş se presupune cã derivã de la cuvântul slav “hudus”, care înseamnã maiestos, sãrbãtoresc, dar legenda precizeazã cã Hodoş ar fi numele taurului care a descoperit Icoana Maicii Domnului, iar Bodrog desemneazã locul acestei aşezãri monahale aflatã printre apele revãrsate de râul Mureş. Prima atestare documentarã dateazã din 1177, aflatã într-o diplomã a regelui Bela III al Ungariei, dar existenţa mănăstirii este cu mult mai veche dupã cum afirmã unii istorici. Aceştia amintesc cã la mânãstirea Hodoş-Bodrog, pe vremea voievodului Ahtum, care avea reşedinţa la Morisena (azi Cenad), la începutul secolului 11 vieţuiau cãlugãri greci de rit rãsãritean. Un document din 1216 specificã existenţa acestui lãcaş în acea perioadã, dar cu numele de mânãstirea Ciala (denumire preluatã de la un trup de pãdure aflat în apropierea mânãstirii), în 1293 mânãstirea apare consemnatã cu toponimul Hudus monastura, în 1446 cu denumirea Bodrog, iar dupã 1784 cu numele actual. Mănăstirea a scãpat ca prin minune de ravagiile invaziei tãtare din 1241, biserica suferind atunci distrugeri parţiale. Activitatea monahalã a continuat sã existe, dar fãrã o bisericã reprezentativã deoarece Sinodul latin din 1279 a interzis construirea unei biserici ortodoxe în locul acelei distruse de tãtari, situaţia menţinându-se pânã în a doua jumãtate a secolului 14. Dupã 1607, episcopul Sava Brancovici din Lipova – unchiul Sfântului Sava (Mitropolitul Ardealului) a sprijinit dezvoltarea şi activitatea vieţii monahale de la Hodoş-Bodrog, iar în 1651, Sofronie, episcop de Lipova şi Gyula, şi-a mutat temporar reşedinţa la mânãstirea Hodoş-Bodrog. În timpul Imperiului Habsburgic, mânãstirea Hodoş-Bodrog a fost salvatã de la distrugere datoritã privilegiilor ilirice, împãrãteasa Maria Tereza aprobându-i existenţa în 1777, dar limitând numãrul de cãlugãri la 12 persoane. În 1822 a luat fiinţã un seminar teologic la aceastã mânãstire. Primul stareţ român al mănăstirii a fost Grigore Chirilovici, înscãunat în 1837, el introducând definitiv limba românã în administrarea mânãstirii. În perioada comunistã, în urma decretului 410 din 1959, mănăstirii Hodoş-Bodrog i-a fost interzisã posibilitatea de a primi cãlugãri, iar cei care erau acolo pânã la acea datã au fost alungaţi din mânãstire, rãmânând doar trei vieţuitori. Timp de circa17 ani, respectiv pânã în 1975, mânãstirea Hodoş-Bodrog a funcţionat cu regim de gospodãrie anexã a Episcopiei Aradului. În 1975 a fost reînfiinţatã mănăstirea, iar în 1977, episcopul Visarion Aştileanu a acordat autonomie mânãstirii Hodoş-Bodrog, datã dupã care viaţa duhovniceascã a prosperat foarte mult. Fiind aproape de albia râului Mureş, mânãstirea a suferit  de nenumãrate ori de pe urma inundaţiilor provocate de revãrsarea apelor Mureşului (1933, 1970,1975 etc.), dar fãrã a provoca pagube importante, mănăstirea fiind restaurantã şi consolidatã în anii 1979-1985. Actuala bisericã a mănăstirii Hodoş-Bodrog, cu hramul “Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului”, a fost construitã în jurul anului 1370, în stil triconic bizntin, fiind contemporanã cu bisericile mănăstirilor Vodiţa, Tismana, Cozia, Cotmeana şi Prislop-Haţeg. Biserica a fost restaurantã de mai multe ori (1766, 1803, 1902-1907, 1979-1985) pãstrându-şi totuşi forma iniţialã. În 1790 s-a adãugat pridvorul bisericii. Picturile murale interioare au fost executate în 1766 de zugravi formaţi la şcoala de la mânãstirea Hurez şi restaurate în anii 1938-1943 de pictorii Anastase Demian şi Cornel Cenan. Ocniţele de pe latura de Nord a pereţilor exteriori au fost pictate de Eremia Profeta în 1968. Iconostasul şi mobilierul au fost sculptate în 1940 de stareţul Ieronim Balintoni. Turnul-clopotniţã, construit din cãrãmidã în secolul 14, a fost restaurant în 1904 şi 1978. Paraclisul cu hramul “Schimbarea la Faţã” a fost pictat în 1990-1991 de Gheorghe Bratiloveanu şi soţii Radu şi Alexandrina Jitanu. Paraclisul de varã, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” dateazã din 1935, iar în perioada 1989-1997 a mai fost construit paraclisul de iarnã cu hramul “Pogorârea Duhului Sfânt”, fiind sfinţit la 28 septembrie 1997, având picturi murale executate de Radu şi Alexandrina Jitanu. La 21 noiembrie anul 2000 s-a pus piatra de temelie la biserica “Cuvioasa Parascheva” al metocului mânãstirii Hodoş-Bodrog aflat în pãdurea Ciala. Chiliile din partea de Vest au fost construite în anii 1904-1907, iar în perioada 1989-1997 au fost construite chili noi. Mânãstirea Hodoş-Bodrog posedã o bogatã colecţie de icoane, cãrţi vechi şi diferite obiecte de cult cu valoare de patrimoniu din secolele 14-19. La aceastã mănăstire funcţioneazã ateliere de croitorie unde se confecţioneazã mitre, potcapuri şi altele.