LĂPUGIU, depresiune de eroziune, situată în zona de contact a prelungirilor de Nord Vest ale M-ţilor Poiana Ruscăi cu Dealurile Lăpugiului, la 200–250 m altitudine, pe cursul inferior al Pârâului Lăpugilor, pe teritoriul judeţului Hunedoara. Suprafaţa: circa 26 km2. Relieful este reprezentat prin lunci, terase şi glacisuri. Versantele dealurilor înconjurătoare sunt acoperite cu păduri de foioase şi cu fâneţe naturale.
LĂPUŞ, depresiune intramontană, tectono-erozivă, delimitată de M-ţii Gutâi şi M-ţii Lăpuş (la Nord), Ţibleş (la Nord Est), culmea Breaza (la Sud) şi masivul Preluca (la Vest), drenată de râul Lăpuş şi afluenţii lui (Rotunda, Dobric, Suciu, Rohia). Suprafaţa: circa 225 km2. Relieful colinar, prezentând culmi domoale, netede şi despădurite, cu altitudini de 450–550 m, intens fragmentate de o reţea deasă de văi, însoţite de lunci flancate de 4–5 niveluri de terase, imprimă nota dominantă. La contactul cu zonele montane limitrofe se află glacisuri (Vima şi Rohia în Sud) sau resturi piemontane (Piemontul Şatra în Nord). Climă temperat-moderată (temperatura medie anuală 8–9°C) cu precipitaţii abundente (800–1 000 mm anual). Cunoscută şi sub numele de Ţara Lăpuşului.
LEŞU, depresiune intramontană de eroziune, situată în M-ţii Bârgău, pe cursul mijlociu şi inferior al râului Leşu, la 500–800 m altitudine, străjuită de vârful Stegii (1 069 m) la Nord şi vârful Heniu Mare (1 611 m) la Sud. Relief colinar, de terase şi lunci. Comunică spre Est, prin defileul de la Valea Măgurii, cu bazinetul depresionar Leşu Superior. Pantele dealurilor înconjurătoare sunt acoperite cu păduri de fag în amestec cu molid şi cu păşuni şi fâneţe naturale.
LEŞU SUPERIOR, bazinet depresionar intramontan de eroziune, situat în M-ţii Bârgău, pe cursul superior al râului Leşu (afluent stâng al râului Ilva), la 700–900 m altitudine, străjuit de vârfurile Măgura Neagră (1 321 m), Păltinoasa (1 227 m), Ţăşuleasa (1 215 m) la Nord-Nord Est şi Gogoaşa (1 605 m), Bârgău (1 362 m), Dosu Zâmbroaiei (1 350 m) şi Bondariului (1 266 m) la Sud-Sud Vest. Bazinetul Leşu Superior, modelat în rocile sedimentare paleogene de la contactul cu rocile vulcanice (diorite), rămâne suspendat în spatele defileului de la Valea Măgurii prin care comunică cu Depresiunea Leşu. În partea centrală a acestui bazinet depresionar se înalţă o măgură vulcanică (Măgura Senienilor) care atinge 943 m altitudine.
LOVIŞTEA, depresiune intramontană, tectono-erozivă, în partea centrală a Carpaţilor Meridionali, situată pe cursul mijlociu al râului Olt, între M-ţii Făgăraş şi M-tii Cozia (la Est) şi M-ţii Lotrului şi M-ţii Căpăţânii (la Vest), la 500–800 m altitudine. Suprafaţa: circa 135 km2. Relief predominant colinar (muncele formate din gresii, conglomerate, marne şi argile, acoperite cu pomi fructiferi în alternanţă cu pajişti naturale), dar şi de terase şi lunci. Marginea de Sud a Depresiunii Loviştea corespunde unui abrupt de natură tectonică (falia Brezoi), cu o denivelare de circa 1 000 m. Climă moderată (temperatura medie anuală 7–8°C), cu precipitaţii care însumează 700–800 mm anual. Este împărţită de valea râului Olt în două compartimente: Brezoi pe dreapta văii Oltului, drenată de râul Lotru, şi Titeşti pe stânga Oltului. Depresiunea Loviştea mai este cunoscută şi sub denumirile de Ţara Loviştei sau Depresiunea Brezoi-Titeşti. Într-un document din anul 1233 se specifica existenţa unor grupări de populaţie şi a unor organizări teritoriale în Ţara Loviştei de o parte şi de alta a văii Oltului, iar renumita Diplomă a Ioaniţilor din anul 1247 furnizează date importante referitoare la evoluţia societăţii feudale româneşti din a doua jumătate a secolului 13, amintind de prezenţa în această zonă a unei formaţiuni politice (cnezat) condusă de Farcaş şi a două voievodate în fruntea cărora se aflau Litovoi şi, respectiv, Seneslau, în cadrul cărora existau clasa nobililor (majores terrae) şi clasa ţăranilor (rustici). În această zonă a existat, în secolele 10–13, o formaţiune statală românească. Aici se presupune că a avut loc bătălia de la Posada (9–12 noiembrie 1330), în care oastea Ţării Româneşti, condusă de domnul Basarab I, a învins-o pe cea a regelui ungur, Carol I Robert de Anjou, suzeranul său, obţinând, astfel, recunoaşterea independenţei Ţării Româneşti. Ţara Loviştei apare consemnată pentru prima oară într-un act de danie din 4 septembrie 1389, semnat de domnul Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân, prin care acesta dăruia mănăstirii Cozia satul Jiblea, iar în hrisovul din 20 ianuarie 1505, domnul Radu cel Mare întărea “vama de la Genune” (azi satul Câineni) mănăstirii Cozia.
LUNCA BRADULUI, depresiune intramontană, tectono-erozivă, situată între M-ţii Căliman (la Nord) şi M-ţii Gurghiu (la Sud), pe cursul superior al râului Mureş, extinsă şi pe văile râurilor Ilva (spre Nord) şi Sălard (spre Sud). Relief vălurit, format din petice de terase ale Mureşului, glacisuri piemontane şi lunci, dezvoltat pe un fundament de depozite vulcanogen-sedimentare (acumulate în Pliocenul superior). Climat de adăpost, cu frecvente inversii de temperatură. în timpul iernii, cu precipitaţii moderate (700– 800 mm anual).
LUPŞA, depresiune intramontană de eroziune, situată în bazinul mijlociu al râului Arieş, între culmile Muntelui Mare (la Nord) şi prelungirile M-ţilor Trascău (Detunatele) la Sud, la 490–520 m altitudine. Este o depresiune sculptată în fliş grezos-marnos (Cretacic), extinsă în lungul văii râului Arieş, pe circa 7 km, fiind închisă la capete (la Vest şi Est) de defilee sculptate de Arieş în roci cristaline. Relieful depresionar este reprezentat prin lunci, trei niveluri de terase şi mai multe conuri de dejecţie.