Aflată în satul Viforâta din comuna Aninoasa, judeţul Dâmboviţa, la doar 4 km Est de municipiul Târgovişte, mănăstirea Dealu, de călugăriţe, care duc o viaţă de obşte, a fost întemeiată, probabil, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân (1386-1418) şi menţionată documentar, prima oară, la 17 noiembrie 1431 într-un act de danie emis de Alexandru I Aldea, domn al Țării Româneşti în perioada 1431-1436, care dăruia mănăstirii Dealu satele Alexeni şi Răzvad pentru pomenirea tatălui său, Mircea cel Bătrân. Biserica mănăstirii Dealu, cu hramul “Sfântul Nicolae” (numită de Nicolae Iorga şi biserica “Sfântul Nicolae din vii”, datorită prezenţei numeroaselor terenuri cu viţă de vie din preajma mănăstirii), prototip al arhitecturii munteneşti, a fost construită în anii 1500-1501, pe locul vechii biserici din lemn menţionată documentar în 1431, prin grija lui Radu cel Mare domn al Țării Româneşti in anii 1495-1508, şi terminată de Vlad cel Tânãr (Vlăduţ) în perioada 1510-1512. Picturile murale interioare au fost executate “cu vopsele de aur” în anii 1514-1515 de o echipã de zugravi formatã din meşterii Dobromir cel Tânăr (din Târgovişte), Jitian şi Stanciu şi refăcute în 1713 prin grija lui Constantin Brâncoveanu (tot Brâncoveanu a învelit biserica atunci cu tablă de aramă şi a înzestrat-o cu mai multe odoare). Biserica a fost repictată de arhimandritul Sofian Boghiu după anul 1985. Faţadele bisericii “Sfântul Nicolae” sunt placate cu dale din piatră făţuite şi ornamentate cu reliefuri şi sculpturi realizate de meşteri români sub influenţa artei armeano-bizantine. Firizele oarbe, orânduite pe verticală în două registre, ca nişte veritabile tablouri sculpturale, sunt despărţite între ele, la jumătatea zidului, de jur împrejur, printr-un brâu gros din piatră. Biserica are trei turle, cea mai înaltă fiind plasatã deasupra naosului, minuţios şi bogat ornamentate cu “broderii în piatrã”. Mănăstirea Dealu a fost jefuită de ostaşii lui Gabriel Báthori în 1610 şi apoi de cei ai generalului Donat Heissler în 1689 şi a suferit avarieri în urma puternicelor cutremure din 14 octombrie 1802 (care a avut magnitudinea de 7,9-8,2 grade pe scara Richter), din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940 (7,4 grade pe scara Richter) şi din seara zilei de vineri, 4 martie 1977 (7,2 grade pe scara Richter şi a durat 90 de secunde), fiind refăcută de fiecare datã. Întreg ansamblul monastic a fost supus unor ample lucrări de restaurare în anii 1955-1958 prin grija Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Iustinian Marina. Biserica “Sfântul Nicolae” este una dintre cele mai importante necropole domneşti din România, în interiorul ei aflându-se cele mai multe morminte voievodale din ţară, respectiv cele ale domnilor Vladislav II, Radu cel Mare, Vlad Înecatul, Pătraşcu cel Bun, Mihai Movilă şi racla cu capul lui Mihai Viteazul. În secolele 16-17, mănăstirea Dealu a fost un însemnat focar de cultură (cu mulţi călugări caligrafi precum Mihai Rusin, Silion Rusin, Matei al Mirelor ş.a. care au scris cărţi preţioase) şi de tipărire a mai multor cărţi de cult (Liturghierul 1508, Octoihul 1510, Evangheliarul 1512, o cazanie în limba română din 1644, un penticostar din 1649 – cea mai veche tipăritură românească de acest fel apărută sub patronajul doamnei Elina, soţia lui Matei Basarab, ş.a.) şi a redevenit un puternic centru tipografic în timpul lui Matei Basarab, prin grija lui Udrişte Năsturel. La mănăstirea Dealu se aflã în prezent un muzeu de artă religioasă cu o bogată colecţie de obiecte de cult, printre care şi o cruce ferecată în argint aurit dăruită de Matei Basarab. Mănăstirea Dealu a funcţionat cu intermitenţă de-a lungul existenţei sale. Astfel, până în 1863 a fost mănăstire de călugări, în 1877 a devenit lagăr de prizonieri turci, între 1879 şi 1883 a funcţionat o şcoală divizionară de ofiţeri, în perioada 1890-1891 a fost depozit de muniţii al armatei, în 1902 s-a instalat Şcoala copiilor de trupă, în anii 1912-1940 a funcţionat Liceul militar “Nicolae Filipescu”, iar între 1953 şi 1988 a fost Casa sanatorială pentru monahii şi preoţii bătrâni. Mănăstirea Dealu este unul dintre cele mai importante obiective turistice ale judeţului Dâmboviţa.
