Mănăstirea Dealu

Aflatã în satul Viforâta din comuna Aninoasa, judeţul Dâmboviţa, la doar 4 km Est de municipiul Târgovişte, mănăstirea Dealu, cu 35 de cãlugãriţe care duc o viaţã de obşte, a fost întemeiatã, probabil, în timpul domniei lui Mircea cel Bãtrân (1386-1418) şi menţionatã documentar, prima oarã, la 17 noiembrie 1431 într-un act de danie emis de domnul Alexandru Aldea care dãruia mănăstirii Dealu satele Alexeni şi Rãzvad pentru pomenirea tatãlui sãu, Mircea cel Bãtrân. Biserica mânãstirii Dealu, cu hramul “Sfântul Nicolae” (numitã de Nicolae Iorga şi biserica “Sfântul Nicolae din vii”, datoritã prezenţei numeroaselor terenuri cu viţã de vie din preajma mânãstirii), prototip al arhitecturii munteneşti, a fost construitã în anii 1500-1501, pe locul vechii biserici din lemn menţionatã documentar în 1431, prin grija domnului Radu cel Mare şi terminatã de Vlad cel Tânãr (Vlãduţ) în perioada 1510-1512. Picturile murale interioare au fost executate “cu vopsele de aur” în anii 1514-1515 de o echipã de zugravi formatã din meşterii Dobromir cel Tânãr (din Târgovişte), Jitian şi Stanciu şi refãcute în 1713 prin grija lui Constantin Brâncoveanu (tot Brâncoveanu a învelit biserica atunci cu tablã de aramã şi a înzestrat-o cu mai multe odoare). Biserica a fost repicatatã de arhimandritul Sofian Boghiu dupã anul 1985. Faţadele bisericii “Sfântul Nicolae” sunt placate cu dale din piatrã fãţuite şi ornamentate cu reliefuri şi sculpturi realizate de meşteri români sub influenţa artei armeano-bizantine. Firizele oarbe, orânduite pe verticalã în douã registre, ca nişte veritabile tablouri sculpturale, sunt despãrţite între ele, la jumãtatea zidului, de jur împrejur, print-un brâu gros din piatrã. Biserica are trei turle, cea mai înaltã fiind plasatã deasupra naosului, minuţios şi bogat ornamentate cu “broderii în piatrã”. Mănăstirea Dealu a fost jefuitã de ostaşii lui Gabriel Báthori în 1610 şi apoi de cei ai generalului Donat Heissler în 1689 şi a suferit avarieri în urma puetrnicelor cutremure din14 octombrie 1802, 10 noiembrie 1940 şi 4 martie 1977, fiind refãcutã de fiecare datã. Întreg ansamblul monastic a fost supus unor ample lucrãri de restaurare în anii 1955-1958 prin grija Patriarhului Iustinian Marina. Biserica “Sfântul Nicolae” este una dintre cele mai importante necropole domneşti din România, în interiorul ei aflându-se cele mai multe morminte voievodale din ţarã, respectiv cele ale lui Vladislav II, Radu cel Mare, Vlad Înecatul, Pãtraşcu cel Bun, Mihai Movilã şi racla cu capul lui Mihai Viteazul. În secolele 16-17, mânãstirea Dealu a fost un însemnat focar de culturã (cu mulţi cãlugãri caligrafi precum Mihai Rusin, Silion Rusin, Matei al Mirelor ş.a. care au scris cãrţi preţioase) şi de tipãrire a mai multor cãrţi de cult (Liturghierul 1508, Octoihul 1510, Evangheliarul 1512, o cazanie în limba românã 1644 ş.a.) şi a redevenit un puternic centru tipografic în timpul lui Matei Basarab, prin grija lui Udrişte Nãsturel. La mănăstirea Dealu se aflã în prezent un muzeu de artã religioasã cu o bogatã colecţie de obiecte de cult, printre care şi o cruce ferecatã în argint aurit dãruitã de Matei Basarab. Mănăstirea Dealu a funcţionat cu intermitenţã de-a lungul existenţei sale. Astfel, pânã în 1863 a fost mânãstire de cãlugãri, în 1877 a devenit lagãr de prizonieri turci, între 1879 şi 1883 a funcţionat o şcoalã divizionarã de ofiţeri, în perioada 1890-1891 a fost depozit de muniţii al armatei, în 1902 s-a instalat Şcoala copiilor de trupã, în anii 1912-1940 a funcţionat Liceul militar “Nicolae Filipescu”, iar între 1953 şi 1988 a fost Casa sanatorialã pentru monahii şi preoţii bãtrâni. Mănăstirea Dealu este unul dintre cele mai importante obiective turistice ale judeţului Dâmboviţa.