Mănăstirea Dealu

Aflată în satul Viforâta din comuna Aninoasa, judeţul Dâmboviţa, la doar 4 km Est de municipiul Târgovişte, mănăstirea Dealu, cu 35 de călugăriţe care duc o viaţă de obşte, a fost întemeiată, probabil, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân (1386-1418) şi menţionată documentar, prima oară, la 17 noiembrie 1431 într-un act de danie emis de domnul Alexandru Aldea care dăruia mănăstirii Dealu satele Alexeni şi Răzvad pentru pomenirea tatălui său, Mircea cel Bătrân. Biserica mănăstirii Dealu, cu hramul “Sfântul Nicolae” (numită de Nicolae Iorga şi biserica “Sfântul Nicolae din vii”, datorită prezenţei numeroaselor terenuri cu viţă de vie din preajma mănăstirii), prototip al arhitecturii munteneşti, a fost construită în anii 1500-1501, pe locul vechii biserici din lemn menţionată documentar în 1431, prin grija domnului Radu cel Mare şi terminată de Vlad cel Tânãr (Vlăduţ) în perioada 1510-1512. Picturile murale interioare au fost executate “cu vopsele de aur” în anii 1514-1515 de o echipã de zugravi formatã din meşterii Dobromir cel Tânăr (din Târgovişte), Jitian şi Stanciu şi refãcute în 1713 prin grija lui Constantin Brâncoveanu (tot Brâncoveanu a învelit biserica atunci cu tablã de aramã şi a înzestrat-o cu mai multe odoare). Biserica a fost repictatã de arhimandritul Sofian Boghiu dupã anul 1985. Faţadele bisericii “Sfântul Nicolae” sunt placate cu dale din piatră fãţuite şi ornamentate cu reliefuri şi sculpturi realizate de meşteri români sub influenţa artei armeano-bizantine. Firizele oarbe, orânduite pe verticalã în douã registre, ca nişte veritabile tablouri sculpturale, sunt despãrţite între ele, la jumătatea zidului, de jur împrejur, print-un brâu gros din piatrã. Biserica are trei turle, cea mai înaltã fiind plasatã deasupra naosului, minuţios şi bogat ornamentate cu “broderii în piatrã”. Mănăstirea Dealu a fost jefuitã de ostaşii lui Gabriel Báthori în 1610 şi apoi de cei ai generalului Donat Heissler în 1689 şi a suferit avarieri în urma puetrnicelor cutremure din14 octombrie 1802, 10 noiembrie 1940 şi 4 martie 1977, fiind refãcutã de fiecare datã. Întreg ansamblul monastic a fost supus unor ample lucrări de restaurare în anii 1955-1958 prin grija Patriarhului Iustinian Marina. Biserica “Sfântul Nicolae” este una dintre cele mai importante necropole domneşti din România, în interiorul ei aflându-se cele mai multe morminte voievodale din ţară, respectiv cele ale lui Vladislav II, Radu cel Mare, Vlad Înecatul, Pãtraşcu cel Bun, Mihai Movilã şi racla cu capul lui Mihai Viteazul. În secolele 16-17, mânãstirea Dealu a fost un însemnat focar de culturã (cu mulţi cãlugãri caligrafi precum Mihai Rusin, Silion Rusin, Matei al Mirelor ş.a. care au scris cãrţi preţioase) şi de tipãrire a mai multor cãrţi de cult (Liturghierul 1508, Octoihul 1510, Evangheliarul 1512, o cazanie în limba română din 1644, un penticostar din 1649 – cea mai veche tipãriturã româneascã de acest fel apãrutã sub patronajul doamnei Elina, soţia lui Matei Basarab, ş.a.) şi a redevenit un puternic centru tipografic în timpul lui Matei Basarab, prin grija lui Udrişte Nãsturel. La mănăstirea Dealu se aflã în prezent un muzeu de artã religioasã cu o bogatã colecţie de obiecte de cult, printre care şi o cruce ferecatã în argint aurit dãruitã de Matei Basarab. Mănăstirea Dealu a funcţionat cu intermitenţã de-a lungul existenţei sale. Astfel, pânã în 1863 a fost mănăstire de călugări, în 1877 a devenit lagăr de prizonieri turci, între 1879 şi 1883 a funcţionat o şcoalã divizionarã de ofiţeri, în perioada 1890-1891 a fost depozit de muniţii al armatei, în 1902 s-a instalat Şcoala copiilor de trupã, în anii 1912-1940 a funcţionat Liceul militar “Nicolae Filipescu”, iar între 1953 şi 1988 a fost Casa sanatorială pentru monahii şi preoţii bãtrâni. Mănăstirea Dealu este unul dintre cele mai importante obiective turistice ale judeţului Dâmboviţa.