Date generale
Oraşul Comăneşti se află în partea central-estică a României, în provincia istorică Moldova, în zona de Vest a judeţului Bacău, pe valea râului Trotuş, în depresiunea Dărmăneşti, la 350-501 m altitudine, la intersecţia paralelei de 46°25ʹ47ʺ latitudine nordicã cu meridianul de 26°27ʹ00ʺ longitudine esticã, la 55 km Sud Vest de municipiul Bacău. Din punct de vedere demografic, Comăneşti face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 23 534 loc. (1 ian. 2019), din care 11 572 loc. de sex masculin şi 11 962 de sex feminin. Supr.: 63,9 km2, din care 11,7 km2 în intravilan; densitatea: 2 011 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 19 568 loc., 17 550 de persoane erau români (89,7%), 662 rromi (3,4%) şi 1 356 loc. (6,9%) aparţineau altor etnii (maghiari, germani, italieni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 16 671 ortodocşi (85,2%), 900 romano-catolici (4,6%), 287 penticostali (1,5%), 111 adventişti de ziua a şaptea (0,6%) şi 1 599 loc. (8,1%) aparţineau altor confesiuni (baptişti, creştini de rit vechi, Martorii lui Iehova, creştini dupã evanghelie, reformaţi ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Important nod rutier şi staţie de cale feratã, pe linia Adjud – Comãneşti – Siculeni, inauguratã în 1890. Vechi centru de exploatare a cãrbunelui brun (din 1836 şi pânã în anul 2005, când activitatea minierã a fost închisã), în localitatea componentã Vermeşti. Centralã electricã şi de termoficare (24 MW), intratã în funcţiune la 11 iul. 1954. Exploatarea şi prelucrarea lemnului (mobilã curbatã, placaj, plãci fibrolemnoase, panel, cherestea ş.a.; fostul Combinat de Prelucrare a Lemnului, numit azi COMPREL a fost modernizat în anii 1991-1992). Produse alimentare. Bibliotecã publicã, datând din anul 1910. Parcul “Zãvoi” (1,3 ha). La Comăneşti s-a nascut exploratorul Nicolae Ghica (Ghika)-Comăneşti (1875-1921).
Istoric
În arealul localitãţii componente Vermeşti a fost descoperit un toporaş din silex negru, aparţinând culturii materiale Starčevo-Criş din Neoliticul inferior (5000-3500 î.Hr.), fragmente de vase ceramice din a doua Epoca a fierului/La Tène (secolele 5 î.Hr. – 1 d.Hr.), vestigii din secolele 3-2 î.Hr., 5-6 şi 17-18, precum şi un tezaur monetar geto-dacic. Aşezarea Comãneşti apare menţionatã documentar, pentru prima oarã, ca sat de rãzeşi cu drepturi de vãmuire a negustorilor care treceau prin Valea Trotuşului, într-un document emis la 28 ianuarie 1409, de domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, iar apoi apare consemnat la 23 iunie 1606. În anul 1654, satul Comăneşti figura pe o hartã întocmitã de cartograful francez Nicolas Sanson. În secolele 17-19, satul Comăneşti a făcut parte din domeniul latifundiar al familiei de boieri domnitori Ghica (Ghika), domeniu constituit din pãmântul rãzeşesc obţinut din danii domneşti sau prin alte forme. La 27 iulie 1766, domnul Grigore III Ghica (Ghika) a acordat moşia Comăneştenii de Sus, ca parte domneascã, locuitorilor de pe aceastã moşie “pentru a se bucura de ea şi a se hrãni pe dânsa”. Dupã ce a trecut în categoria comunelor rurale (în 1864), formatã atunci din 7 sate (Comãneşti, Asãu, Gura Ciobãnaşului, Lãloaia, Lunca Asãu, Podina şi Şupanu) cu o populaţie de 3 486 loc., comuna Comãneşti ajunsese la sfârşitul secolului 19 sã aibe 915 case şi o populaţie de peste 3 500 loc. Comuna Comãneşti a fost declaratã oraş în 1952, iar la 17 febr. 1968, fostele sate care fãceau parte din comuna Comãneşti – Lãloaia, Leorda, Lunca de Jos, Şipoteni şi Şupanu au devenit cartiere ale noului oraş, iar Vermeşti şi Podei (care s-a unit cu satul Podina, formând localitatea Podei) au fost încadrate în categoria localitãţilor componente.
Monumente
Biserica “Sfântul Nicolae” din cartierul Leorda a fost construită din lemn de stejar, în anul 1751 (cea mai veche bisericã din oraş), extinsă în anul 1901 şi pictată atunci de George Constantinescu, reparată în 1969. La această biserică se păstrează un penticostar din anul 1786, un ceaslov din 1838 şi o cazanie din 1864; biserica “Sfântul Spiridon”, ctitorie din 1810-1815 a căminarului Spiridon Pandele; În cartierul Vermeşti se află biserica “Sfântul Ilie” , construită în anii 1925-1935 (sfinţită la 27 oct. 1935) şi pictatã de Damian din Bacău (picturile murale interioare au fost spălate în 1971, iar biserica a fost supusă unor reparaţii în anii 1983-1987) şi mănăstirea “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, cu biserica omonimă, ctitorie din 18 sept. 2000 a lui Constantin Cojocaru, zidită pe locul unei vechi biserici din lemn (care data din sec. 19) de pe Dealul Busuiocului, şi sfinţitã la 24 iunie 2002; biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul Şupanu (1802-1807); biserica “Naşterea Maicii Domnului” din cartierul Lăloaia (1908-1929); schitul “Sfântul Andrei” , din localitatea componentă Podei, a fost construit în anii 1997-2000 şi sfinţit la 30 nov. 2000; catedrala “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (31,50 m lungime), dominată de o turlă de 32,30 m înălţime, a fost construită în anii 1992-2000 după planurile arhitecţilor Leon Strulovici şi Dragoş Badea; biserica din lemn cu hramul “Sfântul Ştefan”, străjuită de o turlă de 43 m înălţime, a fost construită în stil maramureşan de meşterul Ioan Şipotei din comuna Bârsana, jud. Maramureş, în perioada 24 iunie 2000 – 4 februarie 2007; biserica romano-catolică “Sfântul Anton de Padova”, din cartierul Lunca de Jos, a fost zidită în perioada 1932-1940; palatul “Dimitrie Ghica (Ghika)-Comăneşti”, declarat monument istoric şi de arhitectură, aflat în mijlocul unui parc cu o suprafaţã de 6,9 ha, a fost construit de meşteri italieni, în stilul barocului târziu, în anii 1880-1890, dupã planurile arhitectului francez Albert Galleron; azi găzduieşte Muzeul de etnografie şi artã; clădirea gării feroviare , declarată monument istoric şi de arhitectură, a fost construită în anii 1892-1899; clădirea Primăriei (1906). În arealul oraşului Comăneşti se află cascada Şupanu, pe valea pârâului cu acelaşi nume, cu mai multe căderi de apă în trepte de circa 10 m, precum şi mai multe formaţiuni de gresii Sarmaţiene, de interes paleontologic, situate pe o suprafaţă de 0,10 ha.
