Târgu Frumos

Date generale

Oraşul Târgu Frumos se află în jud. Iaşi, în Câmpia Jijiei Inferioare, la 100 m alt., pe stg. râului Bahlueţ, la 45 km V de municipiul Iaşi; 13 454 loc. (1 ian. 2011): 6 721 de sex masc. şi 6 733 fem. Supr.: 22,2 km2, din care 4,6 km2 în intravilan; densitatea: 2 925 loc./km2. Staţie de c.f. (inaugurată la 1 iun. 1870). Nod rutier. Producţie de mobilă, conf., tricotaje, stofe, încălţăminte (din 1977), ceramică şi de produse alim. (dulciuri, panificaţie, preparate din carne ş.a.). Abator de păsări. Centru viticol şi de vinificaţie. Muzeu etnografic şi de arheologie. Bibliotecă (1924) cu peste 33 000 vol.

Istoric

În arealul oraşului au fost descoperite vestigii materiale datând din Neolitic, din epocile bronzului şi fierului (Hallstatt şi La Tène), din perioada dacică şi din timpul feudalismului. Întemeiată ca târg la sf. sec. 14, aşezarea apare menţionată prima oară, ca atare, la 6 oct. 1448, într-un act prin care Petru II, fiul lui Alexandru cel Bun, dăruieşte mănăstirii Probota din Poiana Siretului, între altele, „toată ceara care se va strânge din Târgu Frumos”. La jumătatea sec. 15 figura ca „oraş vechi” şi punct vamal cu o intensă activitate comercială. În timpul domniei lui Ştefan cel Mare (1457–1504), oraşul a fost temporar reşed. domnească. Ulterior, domnul Petru Rareş (1527–1538; 1541– 1546) a avut aici o Curte Domnească sub îngrijirea unui pârcălab, iar Vasile Lupu, domn al Moldovei (1634–1653), a avut un palat de popas care apoi a căzut în ruină. În perioada 1426–1834, oraşul Târgu Frumos a fost capitala ţinutului Cârligătura (amintit documentar, prima oară, la 12 aug. 1426) şi unul dintre cele mai mari târguri de miere şi ceară de albine din Moldova, cu 12 iarmaroace pe an. După invazia tătarilor din 1512 şi cea a polonilor conduşi de Jan III Sobieski din 1686, târgul medieval a decăzut pentru un timp, revenindu-şi însă de fiecare dată. Misionarul apostolic Fra Antonio Giorgini consemna în 1688 că la Târgu Frumos nu mai existau „decât vreo douăzeci de case de oameni săraci”. Prin măsurile de repopulare luate de domnii Moldovei în a doua jumătate a sec. 18 şi începutul sec. 19, oraşul Târgu Frumos a renăscut treptat. Astfel, privilegiul acordat în 1815 de domnul Scarlat Callimachi a determinat o organizare deosebită a oraşului (s-au pavat străzile cu lemn, s-au înfiinţat serviciile de pază şi de pompieri etc.), înregistrându-se o creştere demografică şi o dezvoltare comercială şi meşteşugărească, aici stabilindu-se, alături de români, mai mulţi evrei şi lipoveni. În a doua jumătate a sec. 19, oraşul a intrat în declin, fiind trecut în categoria comunelor urbane, statut menţinut până în 1950, când a fost declarată comună rurală (aceasta şi ca o consecinţă a distrugerii localităţii în proporţie de 75%, provocată de operaţiunile militare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial). Localitatea a fost trecută din nou în rândul oraşelor la 17 febr. 1968 prin contopirea satului Târgu Frumos cu satul Jora din fosta com. Târgu Frumos.

Monumente

Bisericile „Sfânta Parascheva”-Domnească (ctitorie din 1535–1541 a lui Petru Rareş, cu unele transformări din 1814 şi reparaţii din 1926 şi 1970, pictată în 1906), „Pogorârea Duhului Sfânt” (1853–1856), declarată monument istoric în 2004, şi „Sfântul Nicolae” (1801, cu transformări din 1848); biserică romano-catolică (1991-2005); Şcoala de fete (1842–1859). La Târgu Frumos s-au născut şi au copilărit criticul literar Garabet Ibrăileanu (1871–1936) şi poetul Theodor Neculuţă (1859–1904).