Date generale
Oraşul Târgu Frumos se află în extremitatea de Nord Est a României, în provincia istorică Moldova, în partea central-vestică a judeţului Iaşi, în Câmpia Jijiei Inferioare, la 125 m altitudine, pe râul Bahlueţ, în apropiere de izvorul acestuia, la intersecţia paralelei de 47°12’35’’ latitudine nordică cu meridianul de 27°00’47” longitudine estică, la 47 km Vest de municipiul Iaşi şi la 57 km Vest de punctul de forntieră Sculeni, cu Republica Moldova. Din punct de vdere demografic, Târgu Frumos face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 14 399 loc. (1 ian. 2019), din care 7 180 loc. de sex masc. şi 7 219 fem. Suprafaţa: 26,9 km2, din care 9,2 km2 în intravilan; densitatea: 1 565 loc./km2. La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 10 475 loc., 7 582 de persoane erau români (72,4%), 851 rromi (8,1%), 841 ruşi-lipoveni (8,0%) şi 1 201 loc. (11,5%) aparţineau altor etnii. Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ s-au înregistrat 8 061 ortodocşi (77,0%), 984 creştini de rit vechi (9,4%), 155 romano-catolici (1,5%) şi 1 275 loc. (12,1%) aparţineau altor confesiuni (baptişti, adventişti de ziua a şaptea, musulmani, reformaţi ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Staţie de cale ferată pe linia Iaşi – Târgu Frumos – Paşcani (76 km), inaugurată la 1 iunie 1870. Nod rutier. Producţie de mobilă, de confecţii, de articole de îmbrăcăminte, de articole de marochinărie şi de voiaj, de tricotaje, stofe, încălţăminte (din 1977), de ceramică şi de produse alimentare (ulei, băuturi alcoolice, dulciuri, panificaţie, preparate din carne ş.a.). Abator de păsări. Centru viticol şi de vinificaţie. Muzeul şcolar de istorie, arheologie şi etnografie “Mihai Constantin” din cadrul liceului “Ion Neculce”, inaugurat în anul 1968 şi reorganizat în anul 2007. Muzeul meseriilor, inaugurat în anul 2005. Casa de Cultură “Garabet Ibraileanu”. Biblioteca publică “Universul cunoaşterii”, înfiinţată în anul 1924, în prezent cu peste 36 000 volume. În cadrul oraşului Târgu Frumos există opt parcuri. La Târgu Frumos s-au născut poetul Dumitru Teodor Neculuţă (n. 20 sept. 1859, Târgu Frumos – m. 17 oct. 1904, Bucureşti) şi istoricul literar, eseistul şi romancierul Garabet Ibrăileanu (n. 23 mai 1871, Târgu Frumos – m. 12 martie 1936, Bucureşti).
Istoric
În arealul oraşului Târgu Frumos au fost descoperite vestigii materiale datând din Neolitic, din Epoca bronzului, din prima Epocă a fierului/Hallstatt şi din cea de-a doua Epocă a fierului/La Tène, din perioada dacică şi din timpul feudalismului. Întemeiată ca târg la sfârşitul secolului 14, aşezarea apare menţionată documentar, prima oară, în anul 1426, cu numele Cârligătura, apoi la 28 dec. 1425, într-un hrisov al domnului Moldovei, Alexandru cel Bun, se aminteşte de faptul că acesta “întărea satele Bălţaţi, Păuşeşti şi Hăsnăşeni de la Cârligătura, cu vechile hotare, lui Toader şi Petru, fiii lui Ştefan Stravici, şi unchilor lor, Giurgea şi Costea, iar la 5 oct. 1448, este consemnată într-un hrisov prin care domnul Moldovei, Petru al II-lea, fiul lui Alexandru cel Bun, dăruia mănăstirii “Sfântul Nicolae”- Probota, din Poiana Siretului, între altele, „întru pomenirea părinţilor, câte 6 vase de vin anual de la Hârlău sau Cotnari”, precum şi „toată ceara de la Târgu Frumos s-o ia călugării, în fiecare an, de la toţi câţi vor avea cârciumi”. La 30 iunie 1456, domnul Moldovei, Petru Aron “confirma stăpânirea pisarului Giurgea, fiul protopopului Ioil, asupra câtorva sate şi locuri de sate de la Cârligătura, între Ştiubeni na Crasnoi/”pe Frumoasa”. La jumătatea secolului 15, aşezarea figura ca „oraş vechi” şi punct vamal cu o intensă activitate comercială. În timpul domniei lui Ştefan cel Mare (1457–1504), oraşul a fost temporar reşedinţă domnească. Ulterior, Petru Rareş, domn al Moldovei în anii 1527–1538 şi 1541–1546, a avut aici o Curte Domnească, sub îngrijirea unui pârcălab, iar Vasile Lupu, domn al Moldovei, în perioada 1634–1653, a avut un palat de popas, care apoi a căzut în ruină. În perioada 1426–1832, oraşul Târgu Frumos a fost capitala ţinutului Cârligătura (amintit documentar, prima oară, la 12 aug. 1426) şi unul dintre cele mai mari târguri de miere şi ceară de albine din Moldova, cu 12 iarmaroace pe an, în 1832 pierzându-şi atributul de centru administrativ al acestui ţinut. După invazia tătarilor din anul 1512, cea a turcilor din anul 1538 şi cea a polonilor conduşi de Jan III Sobieski din 1686, târgul medieval a decăzut pentru un timp, revenindu-şi însă de fiecare dată. În secolele 17-18, numeroşi călători străini care au vizitat Moldova, printre care călătorul, cronicarul şi arhidiaconul ortodox sirian Paul de Alep, Conrad Jacob Hiltebrandt, misionarul Francesco Antonio Renzi, Jacub Sobieski, Vito Piluzzi, Francisc Radzewski ş.a., făceau diverse menţiuni, în jurnalele lor, referitoare la Târgu Frumos, acesta din urmă consemna că la 23 febr. 1688 a ajuns la Krasny Targ, care pe moldoveneşte se numeşte Târgu Frumos. În acelaşi an, misionarul apostolic Fra Antonio Giorgini consemna că la Târgu Frumos nu mai existau „decât vreo douăzeci de case de oameni săraci”. Prin măsurile de repopulare luate de domnii Moldovei în a doua jumătate a secolului 18 şi începutul secolului 19, oraşul Târgu Frumos a renăscut treptat. Astfel, în 1763, domnul Moldovei, Grigore Calimache, “vrând să pună acest târg iarăşi pe picioare” a acordat o serie de privilegii celor care doreau să se stabilească la Târgu Frumos, în special evreilor, iar în 1815 domnul Moldovei, Scarlat Calimache, a iniţiat o organizare deosebită a oraşului (s-au pavat străzile cu lemn, s-au înfiinţat serviciile de pază şi de pompieri etc.), înregistrându-se o creştere demografică şi o dezvoltare comercială şi meşteşugărească deosebite, aici stabilindu-se, alături de români, mai mulţi evrei şi ruşi-lipoveni. La sfârşitul secolului 18 şi începutul secolului 19, localitatea era alcatuită din Târgul Vechi (Siliştea), lângă biserica domnească, şi Târgul Nou, în partea de Vest, lângă râul Bahlueţ, fiecare cu iarmaroace vestite. În a doua jumătate a secolului 19, o dată cu inaugurarea liniei de cale ferată Iaşi – Târgu Frumos – Paşcani, în anul 1870, au apărut mici unităţi industriale, numeroase ateliere meşteşugăreşti, mori, băcănii ş.a., fapt care a impulsionat dezvoltarea oraşului, ajungand ca în anul 1900, în acest oraş, cu trei biserici ortodoxe, una de rit vechi, un spital, o şcoală mixtă, farmacie, post de telegraf şi de poştă ş.a., să locuiască 4 654 de persoane. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Târgu Frumos a suferit mari distrugeri, în proporţie de 75%, provocate de operaţiunile militare. Localitatea a fost trecută in rândul comunelor rurale în anul 1950 şi a revenit din nou la rang de oraş la 17 februarie 1968 prin contopirea satului Târgu Frumos cu satul Jora din fosta comună C – comună care la acea dată avea în subordine administrativă 11 sate (inclusiv satul Târgu Frumos). La 7 aprilie 2004, Târgu Frumos a devenit unitate de sine stătătoare, cu rang de oraş, iar cele 11 sate, care aparţineau de fosta comună Târgu Frumos (numită până atunci comuna Ion Neculce), s-au desprins şi au format comunele Balş, alcătuită din 3 sate, Costeşti, formată din 2 sate şi Ion Neculce, din 6 sate.
Monumente
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”- Domnească (29 m lungime şi 9 m lăţime), ctitorie din perioada 1535–1541 a domnului Moldovei, Petru Rareş, cu unele transformări şi restaurări din anii 1814, 1863, 1869, 1880, 1906 (pictată în 1906 şi repictată în 1924) şi reparaţii din 1926 şi 1970, declarată monument istoric în anul 2004. La această biserică a fost hirotonit ca diacon, la 26 dec. 1859, Ion Creangă; biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” (1853–1856), declarată monument istoric în anul 2004, şi „Sfântul Nicolae” (1801, cu transformări din 1848), declarată monument istoric în anul 2004; biserica ortodoxă cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, construită în perioada 2001-2008, pictată în anii 2008-2013 şi sfinţită la 30 iunie 2013; biserica romano-catolică “Sfântul Anton” (1991-2005); Fosta Şcoală de fete (1842–1859), declarată monument istoric; Clădirea Gării feroviare (1870), monument istoric; Casa memorială “Garabet Ibrăileanu” (începutul secolului 20), inaugurată ca muzeu memorial la 27 oct. 2016.