Aflată în arealul satului Ghighiu din comuna Bărcăneşti, judeţul Prahova, la 9 km Sud de municipiul Ploieşti, mănăstirea Ghighiu adãposteşte o obşte de călugăriţe. Pânã în anul 1952 a fost mănăstire de cãlugãri, an în care Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Iustinian Marina, a transformat-o în mănăstire de maici. Mănăstirea Ghighiu a fost întemeiatã în anul 1601 de logofãtul Coresi, în mijlocul unei pãduri din cadrul vestiţilor Codrii ai Vlãsiei (→ Capitolul Câmpii, Litera V). În anul 1817, ieromonahul Arsenie de la mănãstirea Cernica a ridicat o bisericã din lemn pe un loc cedat în 1814 de cãtre Uţa Cantacuzino-Corneanu. Biserica actualã, cu hramul “Izvorul Tãmãduirii”, a fost ziditã în anii 1858-1865 (sfinţitã la 31 martie 1866) pe locul vechii biserici din lemn, prin strãdania arhimandriţilor Eftimie şi Antonie şi prin grija mitropolitului primat al Ungrovlahiei, Nifon. Pereţii interiori ai bisericii au fost pictaţi în ulei de renumitul pictor Gheorghe Tattarescu în anii 1865-1866. Cutremurul devastator din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, care a avut magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter, a provocat mari stricăciuni bisericii şi clãdirilor anexe, complexul monahal fiind supus unor ample lucrãri de restaurare în anii 1954-1958, perioadã în care s-au construit chilii noi, în stil brâncovenesc, ateliere de lucru, iar biserica a fost consolidatã şi i s-a recondiţionat pictura muralã. Biserica a mai fost din nou consolidată, renovatã şi restauratã dupã cutremurul din seara zilei de vineri, 4 martie 1977, ora 21 şi 22 de minute, care a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter şi a durat 90 de secunde, şi dupã cutremurele din 30 august 1986 (7,1 grade pe scara Richter) şi 30 mai 1990 (7,0 grade pe scara Richter). Arhitectura bisericii este în stil brâncovenesc, având o turlã pe naos şi un pridvor deschis. În bisericã se aflã o Icoanã a Maicii Domnului cu Pruncul, pictată pe lemn, considerată de credincioşi făcătoare de minuni, datând din secolul 16. Icoana a fost primitã din partea creştinilor sirieni şi adusă la aceastã mănăstire de către episcopul sirian Samaha, la 25 februarie 1958. În cimitirul mãnãstirii se aflã un paraclis cu hramul “Sfinţii Lazãr, Spiridon şi Haralambie”, construitã în anii 1832-1833 de cãtre şetrarul Panait Mãrunţeanu şi soţia sa Ecaterina. În anul 1858, stareţul Gheorghe a început reconstrucţia paraclisului, acesta fiind terminat în 1866 prin osârdia stareţului Antonie. În cadrul mănăstirii Ghighiu funcţioneazã un muzeu cu colecţii de artã veche religioasã. În spatele mănăstirii existã un izvor cu apã sulfuroasã, considerată tămăduitoare. În perimetrul satului Ghighiu se aflã un pâlc de stejari seculari, ocrotiţi de lege, martori ai foştilor Codrii ai Vlăsiei.