Mănăstirea Radu Vodă (de călugări) se află în centrul municipiului Bucureşti (capitala României), pe strada Radu Vodă nr. 24 A, pe o colină înaltă de 75 m, aflată pe stânga râului Dâmboviţa, în apropiere de Piaţa Unirii. Complexul monahal este alcătuit din biserică, Turnul-clopotniţă de 25 m înălţime (cel mai înalt turn de acest fel din Bucureşti), chilii, ruinele Palatului Domnesc, clădirea Seminarului Teologic şi alte anexe. Biserica mănăstirii “Radu Vodă”, cu hramul “Sfânta Treime”, a fost construită în anii 1568-1577 de domnul Ţării Româneşti, Alexandru II Mircea, fiul lui Mircea Ciobanul, pe locul unui vechi schit din lemn care data de la începutul secolului 16, iar lucrările de finalizare au fost realizate de către fiul său, Mihnea, după moartea tatălui său, în iulie 1577. În perioada august-septembrie 1595, turcii au pus stăpânire vremelnică pe mănăstire, transformând-o în cetate fortificată (au fost ridicate valuri de pământ, palisade, bastioane) pentru a servi ca punct de apărare în faţa viguroasei contra-ofensive dezlănţuite de voievodul Mihai Viteazul. Victoria obţinută de Mihai Viteazul la Târgovişte, la 6-8 octombrie 1595 şi apoi ocuparea Bucureştiului (la 12 octombrie 1595) de către un detaşament moldovenesc condus de domnul Ştefan Răzvan, au silit armatele turceşti, conduse de Sinan Paşa, să se retragă în grabă spre Giurgiu, timp în care ienicerii şi spahii lui Sinan paşa au aruncat în aer biserica şi clădirile anexe şi au jefuit şi incendiat o parte din oraşul Bucureşti. Mănăstirea “Radu Vodă”, numită iniţial “Sfânta Troiţă”, a rămas în ruină până în anul 1613, când Radu Mihnea, domn al Ţării Româneşti, a poruncit să se reconstruiască biserica din temelie. Zidirea acestei biserici (care de atunci avea să-i poarte numele) s-a terminat în anul 1624. Alexandru Coconul, fiul şi urmaşul la tron (1623-1627) al lui Radu Mihnea, a zugrăvit şi înfrumuseţat biserica, pe care un sol polonez, Jerzy Krasinsky, o descria, în anul 1636, ca fiind
o biserică foarte frumoasă ca arhitectură şi zugrăveală”.
În anul 1714 a fost construit pridvorul din piatră al bisericii, caracterizat prin linii simple şi sobre. În perioada domniilor fanariote (1716-1821), mănăstirea “Radu Vodă”, care era una dintre cele mai bogate din Bucureşti, a fost condusă şi administrată de stareţi greci. În urma aplicării Legii secularizării averilor mănăstiresti din 17/29 decembrie 1863, călugării greci au părăsit mănăstirea “Radu Vodă”, luând cu ei o mare parte din lucrurile de preţ (icoane, argintărie, obiecte de cult, odoare ş.a.). Cutremurele dezastruoase 14 octombrie 1802, care a avut magnituidinea de 7,9-8,2 grade pe scara Richter (cel mai puternic cutremur din toate timpurile) şi 11 ianuarie 1838 (7,5 grade pe scara Richter), au zguduit din temelii biserica, clădirile anexe şi palatul domnesc, care au fost grav afectate de cele două cutremure puternice. În perioada 1859-1864, biserica a fost consolidata, reparată, restaurată şi repictată de Constantin Lecca şi Mişu Popp. Biserica a mai fost reparată în anul 1933, sub conducerea arhitecţilor Nicolae Ghika-Comăneşti şi V. Moisescu, iar în anii 1969-1974 au fost întreprinse ample lucrări de restaurare sub supravegherea arhitectului Ştefan Balş, din iniţiativa Preafericitului Iustinian Marina, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române din acea vreme. După restaurarea din anii 1969-1974, biserica a fost repictată de arhimandritul Sofian Boghiu şi pictorul Vasile Caraman. Biserica “Sfânta Treime” a mănăstirii “Radu Vodă”, care a fost resfinţită la 11 iunie 1979, are 38 m lungime, 17 m lăţime, 17 m înălţime până la cornişa turlei mari şi pereţi groşi de 1,50 m, fiind declarată monument istoric. Deasupra naosului există o turlă principală, luminată de 12 ferestre înguste, iar pe pronaosul lărgit sunt trei turle, luminate de câte opt ferestruici fiecare. Faţadele bisericii sunt împărţite în două registre, despărţite de un brâu din piatră, fiind decorate cu firide arhivolte intrânde. În interior, între nişa dintre naos şi pronaos se află mormântul domnului Radu Mihnea (decedat la 13 ianuarie 1626 la Hârlău şi îngropat aici în ziua de duminică, 5 februarie 1626), cel al lui Vlad Voievod, fiul lui Mihnea Turcitul, al domniţei Elena (probabil fiica lui Alexandru II Mircea), al Patriarhului Iustinian Marina (decedat în 1977) şi ale mai multor boieri din secolele 18 şi 19. Turnul-clopotniţã, de formă dreptunghiulară (7 x 6 m), cu trei niveluri, înalt de 25 m a fost refăcut după cutremurul din 14 octombrie 1802, iar clãdirea Seminarului Teologic a fost construită în 1893. Ruinele palatului domnesc au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice efectuate în 1954. La 25 ianuarie 2002 s-a pus piatra de temelie a unui nou edificiu pentru Seminarul Teologic. Mănăstirea “Radu Vodă” a fost desfiinţată de autorităţile comuniste la 28 octombrie 1959 şi reînfiinţată în 1998 după abolirea comunismului în România, la 22 decembrie 1989. În biserica “Sfânta Treime” a mănăstirii “Radu Vodă” se păstrează racla cu părţi din moaştele Sfântului Nectarie, la care credincioşii se roagă pentru vindecarea cancerului.
