Mănăstirea Radu Vodă

Mănăstirea de călugări Radu Vodă se află în centrul municipiului Bucureşti, pe strada Radu Vodă nr. 24 A, pe o colină înaltă de 75 m, aflată pe stânga râului Dâmboviţa, în apropiere de Piaţa Unirii. Complexul monahal este alcătuit din biserică, Turn-clopotniţă de 25 m înãlţime (cel mai înalt turn de acest fel din Bucureşti), chilii, ruinele Palatului Domnesc, clădirea Seminarului Teologic şi alte anexe. Biserica mănăstirii “Radu Vodă”, cu hramul “Sfânta Treime”, a fost construită în anii 1568-1577 de domnul Ţării Româneşti, Alexandru II Mircea, fiul lui Mircea Ciobanul, pe locul unui vechi schit din lemn ce data de la începutul secolului 16, iar lucrările de finalizare au fost realizate de către fiul său, Mihnea, după moartea tatălui său, în iulie 1577. În perioada august-septembrie 1595, turcii au pus stăpânire vremelnică pe mănăstire, transformând-o în cetate fortificată (s-au ridicat valuri de pământ, palisade, bastioane) pentru a servi ca punct de apărare în faţa viguroasei  contraofensive dezlănţuite de voievodul Mihai Viteazul. Victoria obţinută de Mihai Viteazul la Târgovişte, la 6-8 octombrie 1595 şi apoi ocuparea Bucureştiului (la 12 octombrie 1595) de către un detaşament moldovenesc condus de domnul Ştefan Răzvan, au silit armatele turceşti, conduse de Sinan paşa, să se retragă în grabă spre Giurgiu, timp în care ienicerii şi spahii lui Sinan paşa au aruncat în aer biserica şi clãdirile anexe şi au jefuit şi incendiat o parte din oraşul Bucureşti. Mănăstirea “Radu Vodă”, numită iniţial “Sfânta Troiţă”, a rămas în ruină până în anul 1613, când Radu Mihnea, domn al Ţãrii Româneşti, a poruncit să se reconstruiască biserica din temelie, zidirea ei terminându-se în anul 1624, care de atunci avea să-i poarte numele. Alexandru Coconul, fiul şi urmaşul său la tron (1623-1627) a zugrăvit şi înfrumuseţat biserica pe care un sol polonez, Jerzy Krasinsky, o descria, în 1636, ca fiind “o biserică foarte frumoasă ca arhitectură şi zugrãveală”. În anul 1714 a fost construit pridvorul din piatrã al bisericii, caracterizat prin linii simple şi sobre. În perioada domniilor fanariote (1716-1821), mănăstirea “Radu Vodă”, care era una dintre cele mai bogate din Bucureşti, a fost condusă şi administrată de stareţi greci. În 1863, când au fost secularizate averile mănăstireşti, călugării greci au părăsit mănăstirea “Radu Vodă” luând cu ei o mare parte din lucrurile de preţ (icoane, argintărie, obiecte de cult, odoare ş.a.). La 14 octombrie 1802 şi 11 ianuarie 1838, biserica, clădirile anexe şi palatul domnesc au fost grav afectate de cele douã cutremure puternice. În perioada 1859-1864, biserica a fost reparatã, restauratã şi repictatã de Constantin Lecca şi Mişu Popp. Biserica a mai fost reparatã în 1933, sub conducerea arhitecţilor Nicolae Ghika-Comăneşti şi V. Moisescu, iar în anii 1969-1974 au fost întreprinse ample lucrări de restaurare sub supravegherea arhitectului Ştefan Balş, din iniţiativa lui Iustinian Marina, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române din acea vreme. După restaurarea din anii 1969-1974, biserica a fost repictată de arhimandritul Sofian Boghiu şi pictorul Vasile Caraman. Biserica “Sfânta Treime” a mănăstirii “Radu Vodă”, care a fost resfinţită la 11 iunie 1979, are 38 m lungime, 17 m lăţime, 17 m înălţime la cornişa turlei mari şi pereţi groşi de 1,50 m, fiind declarată monument istoric. Deasupra naosului există o turlă principală, luminată de 12 ferestre înguste, iar pe pronaosul lărgit sunt trei turle, luminate de câte opt ferestruici fiecare. Faţadele bisericii sunt împărţite în două registre, despărţite de un brâu din piatră, fiind decorate cu firide arhivolte intrânde. În interior, între nişa dintre naos şi pronaos se află mormântul domnului Radu Mihnea (mort la 13 ianuarie 1626 la Hârlău şi îngropat aici în ziua de duminică, 5 februarie 1626), cel al lui Vlad Voievod, fiul lui Mihnea Turcitul, al domniţei Elena (probabil fiica lui Alexandru II Mircea), al Patriarhului Iustinian Marina (mort în 1977) şi ale mai multor boieri din secolele 18 şi 19. Turnul-clopotniţã, de formă dreptunghiulară (7 x 6 m), cu trei niveluri, înalt de 25 m a fost refăcut după cutremurul din 14 octombrie 1802, iar clãdirea Seminarului Teologic a fost construitã în 1893. Ruinele palatului domnesc au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice efectuate în 1954. La 25 ianuarie 2002 s-a pus piatra de temelie a unui nou edificiu pentru Seminarul Teologic. Mănăstirea “Radu Vodă” a fost desfiinţată de autoritãţile comuniste la 28 octombrie 1959 şi reînfiinţată în 1998 după abolirea comunismului în România, la 22 decembrie 1989. În biserica “Sfânta Treime” a mănăstirii “Radu Vodă” se păstrează racla cu părţi din moaştele Sfântului Nectarie, la care credincioşii se roagă pentru vindecarea cancerului.