Mănăstirea Radu Vodã

Acest  lãcaş de rugãciune, destinat cãlugãrilor, se aflã în centrul municipiului Bucureşti, pe strada Radu Vodã nr. 24 A, pe o colinã de 75 m înãlţime de pe stânga râului Dâmboviţa, în apropiere de Piaţa Unirii. Complexul monahal este alcãtuit din bisericã, Turn-clopotniţã de 25 m înãlţime (cel mai înalt turn de acest fel din Bucureşti), chilii, ruinele Palatului Domnesc, clãdirea Seminarului Teologic şi alte anexe. Biserica mãnãstirii “Radu Vodã”, cu hramul “Sfânta Treime”, a fost construitã în anii 1568-1577 de domnul Ţãrii Româneşti, Alexandru II Mircea, fiul lui Mircea Ciobanul, pe locul unui vechi schit din lemn ce data de la începutul secolului 16, iar lucrãrile de finalizare au fost realizate de cãtre fiul sãu, Mihnea, dupã moartea tatãlui sãu în iulie 1577. În perioada august-septembrie 1595, turcii au pus stãpânire vremelnicã pe mãnãstire, transformând-o în cetate fortificatã (s-au ridicat valuri de pãmânt, palisade, bastioane) pentru a servi ca punct de apãrare în faţa viguroasei  contraofensive dezlãnţuitã de voievodul Mihai Viteazul. Victoria obţinutã de Mihai Viteazul la Târgovişte, la 6-8 octombrie 1595 şi apoi ocuparea Bucureştiului (la 12 octombrie 1595) de cãtre un detaşament moldovenesc condus de domnul Ştefan Rãzvan, au silit armatele turceşti, conduse de Sinan paşa, sã se retragã în grabã spre Giurgiu, timp în care ienicerii şi spahii lui Sinan paşa au aruncat în aer biserica şi clãdirile anexe şi au jefuit şi incendiat o parte din oraşul Bucureşti. Mãnãstirea “Radu Vodã”, numitã iniţial “Sfânta Troiţã”, a rãmas în ruinã pânã în anul 1613, când Radu Mihnea, domn al Ţãrii Româneşti, a poruncit sã se reconstruiascã biserica din temelie, zidirea ei terminându-se în anul 1624, care de atunci avea sã-i poarte numele. Alexandru Coconul, fiul şi urmaşul sãu la tron (1623-1627) a zugrãvit şi înfrumuseţat biserica pe care un sol polonez, Jerzy Krasinsky, o descria, în 1636, ca fiind “o bisericã foarte frumoasã ca arhitecturã şi zugrãvealã”. În anul 1714 a fost construit pridvorul din piatrã al bisericii, caracterizat prin linii simple şi sobre. În perioada domniilor fanariote (1716-1821), mãnãstirea “Radu Vodã”, care era una dintre cele mai bogate din Bucureşti, a fost condusã şi administratã de stareţi greci. În 1863, când au fost secularizate averile mãnãstireşti, cãlugãrii greci au pãrãsit mãnãstirea “Radu Vodã” luând cu ei o mare parte din lucrurile de preţ (icoane, argintãrie, obiecte de cult, odoare ş.a.). La 14 octombrie 1802 şi 11 ianuarie 1838, biserica, clãdirile anexe şi palatul domnesc au fost grav afectate de cele douã cutremure puternice. În perioada 1859-1864, biserica a fost reparatã, restauratã şi repictatã de Constantin Lecca şi Mişu Popp. Biserica a mai fost reparatã în 1933, sub conducerea arhitecţilor Nicolae Ghika-Comãneşti şi V. Moisescu, iar în anii 1969-1974 au fost întreprinse ample lucrãri de restaurare sub supravegherea arhitectului Ştefan Balş, din iniţiativa lui Iustinian Marina, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române din acea vreme. Dupã restaurarea din anii 1969-1974, biserica a fost repictatã de arhimandritul Sofian Boghiu şi pictorul Vasile Caraman. Biserica “Sfânta Treime” a mãnãstirii “Radu Vodã”, care a fost resfinţitã la 11 iunie 1979, are 38 m lungime, 17 m lãţime, 17 m înãlţime la cornişa turlei mari şi pereţi groşi de 1,50 m, fiind declaratã monument istoric. Deasupra naosului existã o turlã principalã, luminatã de 12 ferestre înguste, iar pe pronaosul lãrgit sunt trei turle, luminate de câte opt ferestruici fiecare. Faţadele bisericii sunt împãrţite în douã registre, despãrţie de un brâu din piatrã, fiind decorate cu firide arhivolte intrânde. În interior, între nişa dintre naos şi pronaos se aflã mormântul domnului Radu Mihnea (mort la 13 ianuarie 1626 la Hârlãu şi îngropat aici în ziua de duminicã 5 februarie 1626), cel al lui Vlad Voievod, fiul lui Mihnea Turcitul, al domniţei Elena (probabil fiica lui Alexandru II Mircea), al Patriarhului Iustinian Marina (mort în 1977) şi ale mai multor boieri din secolele 18 şi 19. Turnul-clopotniţã, de formã dreptunghiularã (7 x 6 m), cu trei niveluri, înalt de 25 m a fost refãcut dupã cutremurul din 14 octombrie 1802, iar clãdirea Seminarului Teologic a fost construitã în 1893. Ruinele palatului domnesc au fost descoperite în urma sãpãturilor arheologice efectuiate în 1954. La 25 ianuarie 2002 s-a pus piatra de temelie a unui nou edificiu pentru Seminarul Teologic. Mãnãstirea “Radu Vodã” a fost desfiinţatã de autoritãţile comuniste la 28 octombrie 1959 şi reînfiinţatã în 1998 dupã abolirea comunismului în România la 22 decembrie 1989. În biserica “Sfânta Treime” a mãnãstirii “Radu Vodã” se pãstreazã racla cu pãrţi din moaştele Sfântului Nectarie la care vin credincioşii sã se roage pentru vindecarea cancerului.