Date generale
Oraşul Săliştea de Sus se află în extremitatea de Nord a României, în provincia istorică Maramureş-Transilvania, în zona de Est a judeţului Maramureş, în partea de Est-Sud Est a Depresiunii Maramureş, la poalele de Nord Est ale M-ţilor Ţibleş, la 670 m altitudine, pe cursul superior al râului Iza şi al afluenţilor săi, Buleasa şi Câmpu Cailor, la intersecţia paralelei de 49°39’01” latitudine nordicã cu meridianul de 24°20’56” longitudine estică, la 96 km Est de municipiul Baia Mare. Din punct de vedere demografic, Săliştea de Sus face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 5 049 loc. (1 ian. 2019), din care 2 568 loc. de sex masc. şi 2 481 fem. Supr.: 68,6 km2, din care 15,7 km2 în intravilan; densitatea: 322 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 4 893 loc., 4 795 loc. erau români (98,0%) şi 98 loc. (2,0%) aparţineau altor etnii. Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ s-au înregistrat 4 705 ortodocşi (96,2%) şi 188 loc. (3,8%) aparţineau altor confesiuni (baptişti, greco-catolici, adventişti de ziua a şaptea ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Exploatarea şi prelucrarea lemnului; confecţii textile. Pomicultură; apicultură. Biblioteca „Ion Iuga”, înfiinţată în anul 1959, în prezent cu peste cu peste 20 000 de volume. Casă de cultură, renovată în 2007. Centru de pielărie, cojocărie, de arhitectură şi de port popular. Popas turistic. Agroturism.
Istoric
În arealul oraşului Săliştea de Sus au fost descoperite, întâmplător, fragmente de vase ceramice şi un toporaş din bronz, datând din Epoca bronzului. Aşezarea apare menţionată documentar, prima oară, în 1353, iar apoi în anul 1365, într-o diplomă a regelui Ungariei, Ludovic I de Anjou, cu numele Keethzeleste, prin care acesta “dăruia voievodului Balc (Baliţa), fiul lui Sas, moşia Cuhea cu satele Ieud, Bocicoel, cele două Vişeauă, Moyse (Moisei), Borşa şi cele două Sălişti, care aparţinuseră voievodului Bogdan şi fiilor săi”. În 1472, Săliştea de Sus a intrat în posesia nobilului Nicolae Dragffi. La 16 febr. 1699, în conformitate cu Diploma Leopoldină (act emis la 4 dec. 1691 de împăratul Leopold I de Habsburg, prin care se statua principiile de guvernare ale provinciei Transilvania), s-a încercat convertirea românilor ortodocşi la catolicism, conferindu-le acestora toate privilegiile romano-catolice. În 1792 a fost construită prima şcoală din Săliştea de Sus. La recensământul din anul 1881, Săliştea de Sus era o comună rurală cu 2 166 loc., iar în 1910 avea 3 265 loc. Comuna Săliştea de Sus a fost declarată oraş la 7 apr. 2004.
Monumente
În oraşul Săliştea de Sus se află două biserici din lemn, cu acelaşi hram – „Sfântul Nicolae”, una numită a Nistoreştilor sau Biserica din Deal, ctitorită în anul 1650 de familia Nistor, incendiată de tătari în 1717 şi refăcută 1736, restaurată în anii 2011-2012 şi declarată monument istoric, şi alta a Bulenilor sau Biserica din Vale, construită în anul 1722, cu picturi originare pe pereţii interiori şi icoane din sec. 18; biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (32 m lungime, 11 m lăţime. 9 m înălţime), construită în perioada 1988-1998, este dominată la faţadă de două turnuri-clopotniţă, gemene, de formă pătrată şi de o turlă octogonală plasată pe naos. Biserica prezintă un pridvor înalt, sprijinit pe 10 coloane cilindrice, terminate cu arcade, peste care se află, suprapus, un pridvor mai mic şi scund, deschis, susţinut de 10 coloane scunde, terminate cu arcade şi acoperit cu tablă. Iconostasul bisericii a fost pictat în anii 2005-2007. La 13 oct. 2019 a fost sfinţită o cruce-monument, înaltă de 18,50 m (fără soclu), realizată din oţel, din iniţiativa şi pe cheltuiala consilierului local Simion Gaga. Crucea a fost amplasată pe Dealul Grui şi este iluminată pe timp de noapte.