Covasna

Date generale

Oraşul Covasna se află în partea centrală a României, în Estul judeţului Covasna, în Est-Sud Estul depresiunii Târgu Secuiesc, la poalele de Vest ale munţilor Vrancea, la 550-600 m altitudine, pe cursul superior al râului Covasna, la 35 km Est de municipiul Sfântu Gheorghe, la intersecţia paralelei de 45°51ʹ00ʺ latitudine nordicã cu meridianul de 26°10ʹ60ʺ longitudine esticã. Din punct de vedere demografic Covasna face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie actualã de 11 530 locuitori, din care 5 665 de sex masculin şi 5 865 de sex feminin. Cu toate cã este un oraş mic, evoluţia numericã a populaţiei a cunoscut o creştere permanentã, respectiv de la 3 110 locuitori în 1850, la 3 628 locuitori în 1880, 6 276 suflete în 1941, 7 290 persoane în 1956, 7 831 locuitori în 1966, 9 308 locuitori în 1977 şi 12 515 locuitori în 1992. Sub aspectul componenţei etnice, în anul 2002 în Covasna locuiau 7 549 persoane de etnie maghiarã/secui (66,4%), 3 672 români (32,3%) şi 148 persoane de alte naţionalitãţi  (1,3%), iar sub aspect  confesional, în acelaşi an în Covasna erau 5 211 reformaţi (45,8%), 3 224 ortodocşi (28,4%), 2 316 romano-catolici (20,4%), 67 baptişti (0,6%), 47 unitarieni (0,4%) şi 504 de alte confesiuni (4,4%). Oraşul Covasna se extinde pe o suprafaţã totalã de 15,8 km2, din care 7,9 km2 în intravilan unde existã o densitate a populaţiei de 1 459 locuitori pe km2. Activitatea economicã  a urbei se remarcã prin exploatarea şi prelucrarea lemnului (mobilã, cherestea), prin existenţa unei fabrici de cãrãmidã, a unei filaturi şi ţesãtorii de lânã şi a unei staţii de îmbuteliere a apelor minerale (din 1878). De altfel, Covasna mai este cunoscutã şi sub denumirea de oraşul celor 1 500 de izvoare cu ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, clorurosodice, feruginoase, iodurate, bromurate. Apele minerale de la Covasna au fost medaliate cu aur la Trieste în 1882. Existenţa atâtor izvoare cu ape minerale a fãcut ca aşezarea sã se dezvolte  ca una dintre cele mai importante staţiuni balneoclimaterice de interes general din România având o activitate permanentã în tot timpul anului. Staţiunea este indicatã pentru tratarea afecţiunilor cardiovasculare (infarct miocardic la minimum trei luni dupã externarea din spital, cardiopatie ischemicã, insuficienţã mitralã şi aorticã compensatã, hipertensiune arterialã etc.), a celor hepato-biliare (dischinezie biliarã, colecistitã cronicã necalculoasã, pancreatitã cronicã etc.), digestive (gastrite cronice hiperacide, ulcere gastrice şi duodenale cronice) şi a unor boli asociate (obezitate complicatã cu afecţiuni cardiovasculare, nevroze astenice şi respiratorii ş.a.). O deosebitã valoare terapeuticã o au mofetele (emanaţii de dioxid de carbon) extinse pe o suprafaţã de 40 ha. Staţiunea dispune de instalaţii moderne pentru mofete şi pentru diverse proceduri, de un spital cu profil cardiologic (înfiinţat în 1952), de douã sanatorii pentru copii (unul cu profil de tratare a sechelelor de reumatism cardio-articular şi altul pentru tratarea sechelelor dupã hepatitã).

Istoric

Sãpãturile arheologice din anii 1942-1943, 1949 şi 1986 efectuate pe dealul Zânelor (938 m altitudine), aflat în arealul oraşului Covasna, au scos la ivealã urmele unei cetãţi dacice datând din secolele 1 î.Hr. – 1 d.Hr. în care s-au gãsit arme şi unelte din fier, monede romane, cãrãmizi romane şi o cantitate mare de ceramicã dacicã lucratã cu mâna sau la roatã. Întâmplãtor, în perimetrul oraşului Covasna au fost descoperite vestigii şi mai vechi de locuire, printre care topoare din piatrã şi cupru şi fragmente ceramice din Neolitic, aparţinând culturii Boian (mileniile 5-4 î.Hr.), un fragment de spadã din epoca Bronzului, fragmente ceramice dacice din a doua epocã a Fierului (secolele 5 î.Hr.-1 d.Hr.) ş.a.. Continuitatea de locuire a populaţiei autohtone este confirmatã şi de unele desoperiri din cartierul Voineşti, care dateazã din perioada migraţiilor popoarelor (secolele 4-6). O datã cu pãtrunderea maghiarilor în Transilvania, în zona Covasnei au fost colonizaţi secui (persoane aparţinând unei populaţii rezultatã, probabil, din amestecul unor populaţii turcice, ulerior maghiarizatã). Localitatea apare menţionatã documentar pentru prima oarã în 1548 cu numele Kowazna, iar în 1567 sunt consemnate existenţa a 61 de case în cadrul aşezării. În anul 1764, din ordinul împãrãtesei Maria Tereza au fost înfiinţate la Covasna regimente de grãniceri secui. În 1867, Covasna era cea mai importantã comunã şi centru administrativ al scaunului Orbai, cu tribunal, iar în 1881 a intrat în categoria staţiunilor balneoclimaterice. La 17 februarie 1968, comuna Covasna a fost trecutã în categoria oraşelor.

Monumente

Ruinele cetãţii dacice de pe dealul Zânelor; biserica ortodoxã cu hramul “Sfântul Nicolae” (1794-1800, cu picturi murale interioare originare); bisericã în stil romanic (secolele 13-14, cu refaceri ulterioare în stilurile gotic şi baroc); monumentul eroilor din al doilea rãzboi mondial, dezvelit la 9 mai 1973, operã a sculptorului Theodor Ionescu. În centrul oraşului se aflã rezervaţia geologicã “Balta dracului”, declaratã monument al naturii, cu intense emanaţii de dioxid de carbon care antreneazã din adâncuri şi apele minerale ieşind la suprafaţã sub forma unor erupţii. Cele mai importante erupţii au avut loc în 1837, 1857, 1864, 1885 şi 1984. O importanţã turisticã deosebitã o are mocăniţa – o cale feratã cu ecartament îngust care leagã oraşul Covasna de comuna Comandău, construitã pe plan înclinat în 1889 pentru transportul lemnelor tãiate din pãdurile înconjurãtoare. Ultima cursă a acestei mocăniţe a avut loc în 1999, în prezent linia este abandonatã din cauza deteriorãrii accentuate.