Mănăstirea Logreşti

Situată pe valea Amaradiei, într-o zonă pitorească bogată în plantaţii de tei şi de salcâm, în arealul satului Târgu Logreşti, comuna Logreşti, judeţul Gorj, la 55 km Sud Est de municipiul Târgu Jiu, în cadrul arhiepiscopiei Craiovei din mitropolia Olteniei, mănăstirea Logreşti adăposteşte 19 călugăriţe care duc o viaţă de obşte sub stăreţia maicii Fevronia Nuţă. Lăcaşul de rugăciune Logreşti a fost întemeiat în 1718 ca schit, cu biserică din lemn cu hramul “Sfinţii Voievozi”. După 50 de ani, respectiv în 1769, schitul a fost reclădit din temelii prin strădania ieromonahului Ioan Tândălescu şi a clucerului Costache Pandia. În 1785, Costache Pandia a făcut un act de închinare a ctitoriei sale către episcopia Râmnicului. Biserica actuală a fost construită în 1807. Viaţa monahală nu a avut o continuitate permanentă în acest schit din cauza degradării continue a bisericii şi a clădirilor anexe, reparaţiile făcându-se la intervale foarte mari din lipsă de fonduri. Astfel, între 1830 şi 1840 a funcţionat doar ca biserică de mir cu hramul “Sfinţii Voievozi”, iar după secularizarea averilor mănăstireşti (1863), lăcaşul monastic a fost părăsit, astfel că la începutul secolului 20 aici nu mai existau monahi şi nici clădirile anexe. În perioada 1911-1914 mănăstirea Logreşti a fost restaurată de către proprietarii moşiei Logreşti, dar izbucnirea primului război mondial a împiedicat redeschiderea mănăstirii, fapt pentru care biserica a început să se degradeze din nou, ruinându-se treptat. În 1939 a început restaurarea bisericii în forma actuală prin osârdia Înalt Prea Sfinţitului Nifon Criveanu (mitropolitul de atunci al Olteniei, Râmnicului şi Severinului) şi cu ajutorul material al Magdalenei Mihail Săvoiu, iar la 17 noiembrie 1940 biserica a fost resfinţită, punându-i-se hramul “Sfinţii Ioachim şi Ana” şi viaţa monahală şi-a reluat activitatea. În timpul regimului comunist, schitul a fost închis (în 1960), însa după prăbuşirea comunismului în 1989, s-au repus bazele vieţii monahale, schitul fiind redeschis în 1990 de o parte din măicuţele de la mănăstirea Polovragi, pentru ca în 1992 schitul să fie trecut în categoria mănăstirilor. În ultimii ani s-a renovat biserica, s-a consolidat turla şi s-au construit două corpuri de chilii (într-una din ele aflându-se trapeza şi câteva ateliere).