Pecica

Date generale

Oraşul Pecica se află în extremitatea de Vest a României, în provincia istorică Crişana, partea de Vest-Sud Vest a judeţului Arad, în Câmpia Aradului, la 100 m altitudine, pe dreapta văii râului Mureş, la intersecţia paralelei de 46o10’12‘ latitudine nordicã cu meridianul de 21o04’12‘ longitudine esticã, la 25 km Est de graniţa cu Ungaria şi la 22 km Vest-Sud Vest de municipiul Arad. Din punct de vedere demografic, Pecica face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 14 072 loc. (1 ian. 2019), din care 6 937 loc. de sex masc şi 7 135 fem. Supr.: 237,2 km2, din care 9,7 km2 în intravilan; densitatea: 1 451 loc./km2. La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 12 762 loc., 7 361 de persoane erau români (57,7%), 3 316 maghiari (26,0%), 996 rromi (7,8%) şi 1 089 loc. (8,5%) aparţineau altor etnii (sârbi, slovaci, germani, ucraineni, italieni, bulgari, ruşi-lipoveni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 7 312 ortodocşi (57,2%), 3 414 romano-catolici (26,8%), 558 penticostali (4,4%), 201 reformaţi (1,6%), 181 baptişti (1,4%) şi 1 096 loc. (8,6%) aparţineau altor confesiuni (greco-catolici, adventişti de ziua a şaptea, luterani, Martorii lui Iehova, evanghelişti, creştini după evanghelie ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Pecica este un important nod rutier al judeţului Arad şi dispune de o staţie de cale feratã. În localitatea componentã Turnu, aflatã la graniţa cu Ungaria, se aflã un punct de vamã inaugurat la 12 iulie 1996. Exploatãri de petrol şi gaze naturale (în localitatea componentã Turnu). Producţie de rezistenţe electrice, de confecţii textile şi metalice, de încãlţãminte, de mobilã şi de preparate din lapte. Fabricã de finisat piese de turnãtorie finã. Reparaţii de maşini agricole. Ferme de creştere a bovinelor, ovinelor şi bubalinelor (bivoli) Centru de prelucrare artisticã a lemnului. Izvoare cu ape minerale termale. Muzeu complet digitalizat, adãpostit într-o clãdire modernã, inaugurat la 29 octombrie 2013. Casa de Culturã “Doru Ioan Petescu”, adãpostitã într-o clãdire construitã în anii 1964-1966, restauratã şi modernizatã în anii 2008-2010. În localitatea componentã Turnu se aflã un Cãmin Cultural, reabilitat în 2016-2020, o bibliotecã sãteascã , inauguratã în anul 2014 şi un Muzeu sãtesc. Pod rutier peste râul Mures, inaugurat în anul 2014. În arealul oraşului Pecica se aflã o poianã cu narcise.

Istoric

Sãpãturile arheologice efectuate în anii 1910-1911 şi 1923-1924, în perimetrul oraşului Pecica, menţionat documentar, prima oarã, în 1329, în registrele papale, şi apoi în 1335 cu numele Petk, au fost descoperite urmele unei importante aşezãri fortificate, datând din Epoca bronzului mijlociu, cu 16 niveluri de locuire, în care s-a gãsit o mare cantitate de ceramicã, aparţinând culturii materiale Pecica-Periam, cu decor bogat şi forme zvelte (vase mici cu una sau douã toarte, ceşti cu gât prelung în formã de pâlnie etc.) Tot aici a fost scos la ivealã un tezaur de aur, compus dintr-o falerã (podoabã discoidalã) şi un colier alcãtuit din 48 de mãrgele conice, datând din prima Epocã a fierului/Hallstatt (1200-400 î.Hr.) În punctul “Şanţul Mare” au fost identificate (în anii 1960-1962, 1964 şi 2005-2008) vestigiile unei aşezãri fortificate dacice (o davã), presupusã a fi fost antica Ziridava, menţionatã în scrierile lui Ptolemeu, în care s-au gãsit un inel din aur, un atelier de orfevrãrie, un sanctuar circular ş.a. Distrusã de romani, aşezarea n-a mai fost refãcutã, pe locul ei extinzându-se, în secolele 11-12, o necropolã de înhumaţie. În anul 1421, localitatea apare consemnatã cu numele Pesc, în 1517 cu denumirea Pecha, iar în 1657 cu toponimul Petska. De la mijlocul secolului 15, Pecica a avut rol de port pe râul Mureş, iar în 1514 este menţionat ca punct de vamã. În 1669, Pecica a intrat sub stãpânirea Imperiului Habsburgic, devenind punct de graniţã cu zona ocupatã de Imperiul Otoman, localitatea devenind sediul unui centru grãniceresc, pãzit de coloniştii sârbi. În 1689, la Pecica au fost colonizaţi circa 8 000 de sârbi, cu scopul apãrãrii graniţei de pe râul Mureş împotriva invaziilor otomane, unii dintre ei au avut privilegii în schimbul serviciilor grãnicereşti. În 1723 au fost colonizaţi unguri, iar în perioada 1753-1757 au fost aduse mai multe familii de slovaci. În 1766, împãrãteasa Austriei, Maria Tereza, a separat pe etnicii români şi sârbi de confesiune ortodoxã de etnicii maghiari (catolici) pentru a preveni diferendele dintre ei, înfiinţând comunele Pecica Maghiarã sau Pecica Ungureascã (din 1927 numitã Rovine, pânã la 17 febr. 1968) şi Pecica Românã sau Pecica Veche, care au evoluat cu aceste denumiri pânã în anul 1968, când s-au unificat sub denumirea de Pecica. În perioada stãpânirii austro-ungare (1867-1918), locuitorii din Pecica au dus o luptã permanentã pentru drepturi politice şi naţionale, iar în anul 1862, aceştia au hotãrât introducerea limbii române în administraţie. Comuna Pecica a fost declaratã oraş la 7 aprilie 2004, având în subordine adminstrativã localitãţile componente Bodrogu Vechi, atestatã documentar în 1422 cu numele Bodruch, Sederhat, consemnatã cu acest nume în 1913 şi Turnu, menţionatã documentar în anul 1333.

Monumente

Biserica romano-catolicã “Sfânta Treime”, în stil neogotic, construitã între 1 august 1886 şi 15 septembrie 1887 (sfinţitã la 13 noiembrie 1887) pe locul uneia care data din 1758. Biserica are 49,24 m lungime şi 13 m lãţime (în naos) şi este dominatã de un turn de 49,25 m înãlţime. Posedã vitralii din 1915, realizate la Budapesta, şi o orgã instalatã în anu. 1882.l 1925; biserica ortodoxã sârbã, cu hramul “Sfântul Gheorghe”, construitã în 1874 de comunitatea sârbã, pe locul uneia din lemn care data din 1757, distrusã de incendiul din 1893, reconstruitã în anii 1894-1897, reparatã în 1929-1931 şi renovatã în 1948 şi 2010; casa parohialã a bisericii romano-catolice (1898); biserica ortodoxã românã, cu hramul “Sfinţii Trei Ierahi”, construitã în perioada 1863-1865, pe locul uneia din 1774, renovatã în anii 1926-1931 şi sfinţitã la 14 nov. 1931. Biserica posedã un iconostas sculptat în 1876-1877, aurit şi împodobit cu icoane realizate în anii 1881-1882 şi sfinţite la 1 aug. 1882. Picturile murale interioare au fost executate în frescã, în anii 1975-1977; biserica “Sfântul Apostol Andrei”, aparţinând comunitãţii româneşti, a fost construitã în anii 2010-2011, sfinţitã la 30 nov. 2011; biserica greco-catolicã, sfinţitã la 11 nov. 2007; clãdirea cazinoului (1882); clãdirea fostei Primãrii (1838), azi sediul medicilor de familie; clãdirea Şcolii gimnaziale, construitã în anul 1900, iniţial destinatã pentru baluri, restaurant şi hotel, cu grãdinã de varã, devenitã Şcoalã de bãieţi în anul 1910, apoi Şcoalã generalã, cu sãli de clasã, de sport, laboratoare ş.a.; casa lui Petru Seghedinat (secolul 18); statuia “Sfânta Treime” (1818); statuia Sfântului Ioan Nepomuk, dezvelitã în 1773; Fântâna publicã “Momac”, foratã în anul 1887, cu adâncimea de 347 m, pe locul ei fiind construitã o fântânã decorativã, în anul 2008; o altã fântânã publicã, foratã în 1911, la 200 m adâncime, renovatã în anul 2012, din care se scoate apa cu ajutorul unui motor. În localitatea componentã Bodrogu Vechi, în mijlocul pãdurii Ciala, se aflã Schitul “Sfânta Cuvioasã Parascheva”, cu biserica din lemn cu acelaşi hram şi Paraclisul “Buna Vestire” – schit întemeiat în anul 2000 pentru cãlugãriţe. La acest schit sunt adãpostite veşmintele Sfintei Cuvioase Parascheva şi pãrticele din moaştele a 12 sfinţi.