Date generale
Oraşul Sovata se află în partea central-nordică a României, în provincia istorică Transilvania, în extremitatea de Est a judeţului Mureş, în Depresiunea Praid-Sovata, la 475–530 m alt., la poalele Dealurilor Cireşelu (912 m alt.) la Nord, Stejaru (649 m) la Est, Becheci sau Bicheş (1 080 m) la Nord Vest şi ale masivului Gurghiu (vârful Saca, 1 777 m) la Nord Est, pe dreapta cursului superior al râului Târnava Mică, la confluenţa cu pârâul Sovata, la intersecţia paralelei de 46°35′46′′ latitudine nordicã cu meridianul de 25°04′28′′ longitudine esticã, la 55 km Est-Nord Est de municipiul Târgu Mureş. Din punct de vedere demografic, Sovata face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 10 276 loc. (1 ian. 2019), din care 4 973 loc. de sex masc. şi 5 303 fem. Suprafaţa: 15,4 km2, din care 9,8 km2 în intravilan; densitatea: 1 049 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 10 385 loc., 9 104 persoane erau maghiari (87,7%), 856 români (8,2%), 196 rromi (1,9%) şi 229 loc. (2,2%) aparţineau altor etnii (germani ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 4 950 romano-catolici (47,7%), 3 515 reformaţi (33,8%), 910 ortodocşi (8,8%), 360 Martorii lui Iehova (3,5%), 196 unitarieni (1,9%) şi 454 loc. (4,3%) aparţineau altor confesiuni (adventişti de ziua a şaptea, greco-catolici, penticostali, baptişti, creştini dupã evanghelie, luterani ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Staţie de cale ferată, pe linia îngustã (760 mm) Târgu Mureş – Cinta (comuna Crãciuneşti) – Acãţari – Miercurea Nirajului – Câmpu Cetăţii (comuna Eremitu) – Sovata – Praid (82 km), inauguratã la 31 decembrie 1915, utilizatã pânã în anul 1997 pentru traficul de cãlãtori şi de mãrfuri, dupã care a fost scoasã din uz şi folosit în scop turistic doar tronsonul (11 km) dintre Sovata şi Câmpu Cetăţii. Nod rutier. Exploatãri de balast. Exploatarea zăcămintelor de sare de la Sovata sunt cunoscute din Antichitate, în preajma cărora exista un castru roman, care se ocupa cu exploatarea sării la suprafaţă. În prezent, sarea de la Sovata se comercializează în conteinere de plastic, ca sare de baie cu plante medicinale. Exploatarea şi prelucrarea lemnului (mobilã, cherestea); produse textile şi alimentare (preparate din lapte, ceaiuri din plante medicinale). Colectarea plantelor medicinale. Oraşul Sovata este unul dintre cele mai importante staţiuni balneoclimaterice de interes general, cu funcţionare permanentă (din 1884), înconjurată de dealuri şi munţi acoperiţi cu păduri seculare de stejar şi fag, în amestec cu carpen, ulm, brad ş.a. (deşi, oraşul şi zona înconjurătoare se află pe un masiv de sare). Localitatea are un climat de depresiune, sedativ, cu aer curat, lipsit de praf şi alergeni, cu veri răcoroase (în iul. temp. medii de 18,5°C) şi ierni nu prea friguroase (în ian. medii termice de –3,5°C). Temp. medie anuală este de 7,6°C, iar precipitaţiile însumează c. 750 mm anual. Marea bogăţie naturală a staţiunii o constituie lacurile cu apă sărată Ursu (40 235 m2, 1 180 m circumferinţa şi 18,40 m adâncime), Aluniş (37 000 m2 şi 6,40 m adâncime), Verde (14 000 m2 şi 2,10 m adâncime), Negru (3 700 m2, format în anul 1710, are pe fund un strat de circa 2 m de nămol, bogat în substanţe organice şi minerale, eficace în tratarea afecţiunilor reumatismale degenerative cronice), Roşu (2 900 m2 şi 1,05 m adâncime), Mierlei, format în anul 1950 (14 700 m2 şi 1,85 m adâncime), Şerpilor, cu ape clorurate, de mare concentraţie (40–250 g/l), sodice, care prezintă fenomene de heliotermie (temperaturi diferenţiate ale apei în timpul verii, ca urmare a înmagazinării căldurii Soarelui de către apa sărată – căldură protejată de stratul de apă dulce adus de pâraie, care nu se amestecă cu apa sărată din lac, ci pluteşte deasupra apei sărate, servind ca izolant termic). Astfel, vara, temp. apei din lacul Ursu (18,40 m ad. max.), cel mai semnificativ lac helioterm din România, în care se varsă pâraiele cu apă dulce, Auriu şi Topliţa, variază între 19°C şi 20°C la suprafaţă, 30–40°C la 1 m adâncime şi 40–60° la 1,50 m adâncime. Lacul Ursu s-a format la 27 mai 1875, prin prăbuşirea terenului, cauzată de dizolvarea sării din subteran şi, ulterior (până prin 1881), prin acumularea apelor din pâraiele Auriu şi Topliţa şi din ploi. Pe malul acestui lac a fost construit primul stabiliment balnear în 1928. Profilul principal al staţiunii Sovata îl reprezintă tratarea bolilor ginecologice (insuficienţă ovariană, cervicite cronice, metroanexite cronice, sterilitate secundară), dar aici se mai pot trata şi afecţiunile reumatismale (spondiloze, artroze, poliartroze, tendinoze ş.a.), cele posttraumatice (stări după operaţii pe articulaţii, muşchi sau oase, vindecate, stări după luxaţii şi entorse), neurologice periferice (pareze uşoare, sechele după poliomielită şi după polineuropatii), endocrine (hipotiroidie), cardiovasculare (ulcer varicos, acrocianoză) ş.a. Staţiunea dispune de o puternică bază de tratament (instalaţii pentru băi calde cu apă sărată extrasă din lacuri, instalaţii pentru tratamente ginecologice, pentru aplicaţii calde cu nămol, pentru electroterapie, hidroterapie şi kinetoterapie, saune, săli de gimnastică medicală, de masaj etc. Hotelurile „Sovata”, „Brădet”, „Aluniş”, „Făget” şi „Căprioara” au baze proprii de tratament. La Sovata există Casa de Cultură “Damokos Kázmér” (episcop din Sovata), adăpostită într-o clădire construită în anii 1939-1940, o bibliotecă publică, înfiinţată în anul 1952, în prezent cu peste 70 000 de volume, trei case de cultură, Pârtia de schi „Àluniş”, Parcul Primăriei şi Parcurile Petőfi Sándor şi Nicolae Bălcescu.
Istoric
Loclitatea Sovata este cunoscută din timpul stăpânirii romane în Dacia, când aici exista în acea perioadă un castru roman care se ocupa cu exploatarea sării la suprafaţă şi o transportau la Apulum (azi Alba Iulia). În arealul actualului oraş au fost descoperite fragmente de vase ceramice romane şi un tezaur monetar roman, iar în satul Sărăţeni (care a aparţinut administrativ de oraşul Sovata până la 7 apr. 2004) au fost identificate urmele unui castru roman. Aşezarea Sovata apare menţionată documentar, prima oară, la 13 sept. 1578, într-un act al principelui Cristofor Báthory, prin care acesta acorda unele privilegii paznicilor zăcămintelor de sare de la Sovata. Se pare însă că aşezarea exista anterior acestei date, aşa cum reiese dintr-o scrisoare din 1581, trimisă de Kornis Mihály (consilierul principelui Sigismund II Rákóczi) lui Báthory István (principe al Transilvaniei), în care se face referire la existenţa a 16 familii pe Câmpul de la Zowatha, al cărui proprietar era familia de nobili secui Szovát (de la care derivă şi numele localităţii). În anul 1602, aşezarea era deja consemnată cu numele Szovát, în care locuiau 400 de familii, conform cu însemnările călătorului Balázs Orbán. Primele menţiuni referitoare la puterea tămăduitoare a apelor sărate de la Sovata, datează din anul 1597, dar prima baie publică, numită „Ghera”, a fost inaugurată în anul 1872 şi autorizată oficial să funcţioneze ca baie terapeutică în 1876, iar în 1884, localitatea a fost declarată staţiune balneară. În 1860, după circa 300 de ani de existenţă, Sovata ajunsese să aibă 400 de familii, în 1876 a început oficial folosirea apei din lacurile sărate pentru băi, iar în 1884, Sovata apare menţionată ca staţiune balneară. O dată cu inaugurarea staţiei de cale ferată şi a gării feroviare, la 31 dec. 1915, importanţa staţiunii balneare s-a amplificat şi mai mult, iar după anul 1925 au fost construite mai multe baze de tratament şi peste 100 de vile pentru cazare. Comuna Sovata a fost declarată oraş în anul 1952, iar după anul 1960 au fost efectuate numeroase lucrări de extindere a reţelelor de apă, canalizare, electricitate, de asfaltare a străzilor, s-au construit cinci hoteluri, o bază nouă de tratament etc. În prezent, oraşul Sovata are în subordine ad-tivă localităţile componente Căpeţi, Ilieşi (atestată documentar în anul 1850) şi Săcădat. Până la 7 apr. 2004, oraşul Sovata a avut în subordine ad-tivă satul Sărăţeni, care la acea dată a fost trecut în categoria comunelor.
Monumente
Casa parohială a bisericii reformate (sec. 19), declarată monument istoric; biserica romano-catolică „Sfânta Treime” a fost construită în perioada 1870-1875, renovată în 1971 şi 1991-1996; capela romano-catolică şi Drumul Crucii, construite pe Dealul Tyukósz în anul 1888; biserica romano-catolică “Preasfânta Inimă a lui Iisus” (1937-1939); biserica ortodoxă cu hramul „Schimbarea la Faţă” , construită din lemn în anii 1931-1932 de meşterii localnici Ioan Vadas şi Ludovic Duca şi pictată în tempera, în 1936 de Aurel Ciupe; biserica ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” , construită din lemn, în anul 1929, pe cheltuiala fraţilor Alexandru I. Lapedatu şi Ioan I. Lapedatu, sfinţită la 4 aug. 1929, renovată în 1986 şi pictată în 1990-1994 de Viorel Maxim, ajutat de Daniel Mărăşescu, Cristian Corneanu şi Vasile Maxim şi resfinţită la 14 aug. 1994; biserica ortodoxă cu hramul „Sfântul Nicolae” (1989-1993, pictată în 1998-2003); biserica reformată calvină (1937-1939); biserica unitariană (1999-2005); bustul istoricului şi revoluţionarului Nicolae Bălcescu, din parcul omonim, operă din 1991 a sculptorului Bocskay Vince; bustul poetului Petőfi Sándor din parcul cu acelaşi nume, operă din 1992 a sculptorului Bocskay Vince; Statuia unei orfane de război, situată în Parcul Primăriei, operă a sculptorului Sánta Csaba; Statuia episcopului catolic Márton Áron, înaltă de 2,90 m, plasată pe un soclu de 80 cm înălţime, operă în bronz, din anul 2002, a sculptorului Bocskay Vince;Vila Bernády , datând din anul 1904, declarată monument istoric, aflată în stare de degradare; Vila Magistraţilor (1920).
În localitatea componentă Ilieşi, atestată documentar în anul 1850, se află biserica ortodoxă cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, datând din anul 1870, consolidată şi renovată în 1983, restaurată şi înfrumuseţată în anii 2015-2017 şi pictată de Mircea Albu şi sfinţită la 29 febr. 2020. Alte obiective turistice: Muntele de sare, care domină lacurile Roşu şi Verde, cu numeroase şi spectaculoase lapiezuri, formate de apele de şiroire provenite din ploi, declarat rezervaţie naturală de tip geologic şi arie protejată; Izvorul Ghera, cu o salinitate de 320 g/litru (aici au fost înfiinţate primele băi sărate din staţiune); Izvorul Maria, cu apă potabilă, situat în parcul din apropierea autogării, dat în folosinţă în anul 1910; Pârtia de schi Aluniş; Rezervaţia forestieră (pădure cu stejari seculari). În apropierea oraşului Sovata există zona M-ţilor Caliman – Gurghiu (134 936 ha), inclusă în reţeaua ecologică “Natura 2000”.
