IALOMIŢA, Peştera Ialomiţei, peşteră săpată de pârâul Horoaba (afluent drept al râului Ialomiţa) în calcarele jurasice din partea de Sud Est a muntelui Bătrâna (Masivul Bucegi), pe versantul drept al Cheilor Peşterii, la 1 530 m altitudine, la 10 km aval de izvorul râului Ialomiţa. Lungimea galeriilor: 804 m. Prezintă galerii fosile şi active, dispuse pe două etaje, cu diferenţă de nivel de 60 m, şi mai multe săli de dimensiuni mari (Grota lui Mihnea Vodă, Grota Urşilor, La Altar, Bolta lui Decebal). Este o peşteră caldă (9–12°C) şi umedă (85–100%), cu faună obişnuită, între care se remarcă prezenţa unei specii troglodite de coleoptere (Duvalius procerus) răspândită în afara peşterii, pe munţii din jur. În interiorul peşterii au fost descoperite numeroase schelete de urs de peşteră (Ursus spelaeus). Peştera este electrificată, are amenajate trotuare şi scări din lemn şi este uşor accesibilă. În prima jumătate a secolului 16, la gura de intrare în peşteră a fost întemeiat, de către Mihnea cel Rău, un schit cu o biserică din lemn care a ars de mai multe ori. Reconstruit în secolul 18 de călugării de la mănăstirea Sinaia, schitul a fost refăcut după incendiile din 1819 şi 1940, dar distrus din nou de incendiul din 1961. În 1994-1996, aici s-a construit biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. În apropiere, la 300 m distanţă, se află un schit numit „Peştera-Cocora”, cu biserica având hramul „Naşterea Maicii Domnului”, construită în anul 1901 de ieromonahul Ieronim II, renovată în 1961. Peştera Ialomiţei mai este cunoscută şi sub numele de Peştera Ialomicioarei, Peştera Schitului sau Peştera Schitul Ialomiţei.
IZVORUL TĂUŞOARELOR, peşteră cu caracter descendent, situată pe versantul stâng al văii cu acelaşi nume din bazinul superior al râului Gersa (M-ţii Rodnei), la 950 m altitudine, descoperită în anul 1955 de învăţătorul Leon Bîrte. Constituită dintr-o reţea de galerii, cu o lungime totală de 16 100 m, dezvoltate pe diaclaze. Peste 60% din galerii sunt situate în pantă, caracterisirtetic fiind faptul că pe o lungime de numai 940 m, peştera prezintă o diferenţă de nivel de 461 m (cea mai adâncă peşteră din România). Aproape întregul sistem subteran este generat de accidente tectonice care au dus la formarea unor săli uriaşe, cascade, puţuri şi hornuri. Concreţiunile clasice (stalactite, stalagmite, draperii ş.a.) sunt rare, fiind prezente doar cristale de gips (anthodite). Temperatura aerului variază între 5,5 şi 8°C, iar umiditatea se apropie de 100%. Faună cavernicolă săracă. Greu accesibilă. Declarată monument al naturii şi rezervaţie naturală, speologică.